Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Punctul de trecere a frontierei de la Triplex–Confinium, deschis în weekend

Publicat

pe

La solicitarea autorităţilor publice locale sârbe, maghiare şi române, cu aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, în perioada 27 – 28.05.2016, între orele 10.00 – 18.00 (ora României), se va deschide temporar Punctul de Trecerea a Frontierei Triplex de la Beba Veche (localitate de pe teritoriul României) – Rabe (localitate de pe teritoriul Serbiei) şi Kubekhaza (localitate de pe teritoriul Ungariei). Scopul deschiderii temporare a Punctului de Trecere a Frontierei este sărbătorirea zilei cooperării euroregionale D.K.M.T. (regiunea Dunăre – Criş – Mureş – Tisa).

Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a întreprins toate măsurile necesare pentru ca traficul peste frontieră să se desfăşoare în condiţii optime.

„Cu această ocazie, dorim să amintim tuturor cetăţenilor români că trecerea frontierei române spre Serbia se poate face în baza unui document de călătorie valabil (carte de identitate sau paşaport).  Totodată, reamintim că poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:

       în situaţia în care călătoreşte în strainătate însoţit de ambii părinţi;

       în situaţia în care călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte, din care rezultă acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia, sau după caz face dovada decesului celuilalt părinte;

       Este titular al unui document de călătorie individual (paşaport sau carte de identitate/carte de identitate electronică) şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi, dacă părintele însoţitor face dovada faptului ca minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă

       Este titular al unui document de călătorie individual (paşaport sau carte de identitate/carte de identitate electronică) şi călătoreşte însoţit de o alta persoană fizică majoră, numai dacă persoana însoţitoare prezintă extrasul de cazier judiciar şi o declarație a ambilor părinţi sau a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat (prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă), a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia,

       Poate avea calitatea de însotitor și o persoană anume desemnată din cadrul unei societati comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, vor trebui să prezinte la ieşirea din ţară şi cazierul judiciar”, au transmis, vineri, reprezentanții Poliției de Frontieră.

Pentru orice informaţie referitoare la trecerea frontierei de stat, pot suna la numărul de telefon unic 021 – 9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Cod portocaliu de caniculă în județele Timiș, Arad și Bihor

Publicat

pe

În 16 august va fi în vigoare o avertizre vos portocaliu, valabilă în intervalul orar 12 – 21, cânt sunt anunţate temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Bihor, Arad, Timiş.

„Sâmbătă (16 august), valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica în judeţele Bihor, Arad şi Timiş, unde disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 37…38 de grade”, informează Agenția Națională de Meteorologie.

În acelaşi interval, este valabilă sâmbătă şi o avertizarea cod galben pentru Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei.

„Valul de căldură se va menţine în Maramureş, nordul Crişanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, unde va ficaniculă şidisconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul ţării”, prognosează meteorologii.

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Citeste mai mult

Locale

Cântăreața Emilia Istvan, „Milli“, a decedat

Publicat

pe

Emilia Istvan, o cunoscută cântăreață din Timișoara, a decedat, joi, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare – cancer de colon.

Emilia Istvan, „Milli“ cum îi spuneau apropiații este regretată de fani care îi transmit mesaje online.

„Nu o sa se mai nasca asa voce… o mare valoare.. pacat… Dumnezeu sa te ierte….“, a scis un fan, pe pagina de socializare a cântăreței.

ACTUALIZARE:

Priveghiul va avea loc pe strada Iuliu Grozescu nr. 16, Timișoara, începând de mâine 15.08.2025 ora 11:00 până în 18.08.2025 când va avea loc înmormântarea.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara va cumpăra 10 tramvaie noi cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează licitația pentru achiziția a 10 tramvaie noi cu fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021–2027. Măsura face parte din strategia Municipiului Timișoara de îmbunătățire a capacității, calității și atractivității transportului public, iar investiția contribuie la procesul de înlocuire completă a flotei cu aproape 200 de vehicule moderne și nepoluante.

„În ultimii ani, am modernizat flota de transport public a Timișoarei cu 90 de vehicule noi – toate achiziționate cu bani europeni. În plus, avem deja în livrare 33 de troleibuze moderne și suntem în licitație pentru încă 30 de autobuze electrice noi. Este o transformare fără precedent pentru mobilitatea din oraș. Iar rezultatele le vedem: jumătate din timișoreni folosesc și transportul public în deplasările lor zilnice în oraș. Acum adăugăm aceste 10 tramvaie de ultimă generație, care vor face transportul public mai atractiv și mai confortabil. Aceste tramvaie vor circula pe traseele din oraș care nu au încă tramvaie moderne, cum e linia 7 și 9”, spune primarul Dominic Fritz.

Noile tramvaie vor fi echipate cu tehnologii de ultimă generație: tracțiune electrică, frânare regenerativă, climatizare, sisteme de informare în timp real, Wi-Fi, supraveghere video și accesibilitate sporită. Acestea vor funcționa pe principiul „zero emisii de CO₂”, fiind parte integrantă a tranziției către un transport public nepoluant.

Prin reînnoirea flotei de tramvaie, municipalitatea urmărește reducerea emisiilor de CO₂ cu aproximativ 117.000 kg/an, îmbunătățirea confortului și siguranței pentru călători, reducerea zgomotului urban și a congestiei rutiere, creșterea eficienței serviciului public de transport și facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități.

Proiectul „Asigurarea unui transport public local ecologic prin achiziția de tramvaie noi”, cod SMIS 341003, este finanțat prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă și este aliniat cu Obiectivul de Politică 2 al Uniunii Europene: o Europă mai verde, rezilientă și cu emisii reduse de carbon.

Valoarea totală a proiectului este de 135.680.920,20 lei (TVA inclus), din care 99.404.000,00 lei reprezintă finanțarea europeană, iar valoarea cheltuielilor neeligibile suportată din bugetul local este de 36.276.920,20 lei.

Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 18.09.2025 pe sistemul electronic de achiziții la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite