Ne găsiți și pe:

Actualitate

Mai mulți bani pentru fermierii care angajează ucenici sau stagiari!

Publicat

pe

Deputații au votat, marţi, un proiect extrem de important pentru cei care angajează la propriile firme ucenici sau stagiari. Sunt vizați direct și fermierii, care, în mare parte primesc anual în exploatațiile agricole tineri ieșiți de pa băncile școlilor. Practic, angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază, la cerere, pe perioada derulării acestuia (între unul și trei ani), de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună (net), echivalentul în lei a 250 euro/lună, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior a primit votul decisiv în Parlament, urmând să meargă la promulgare. Modificările nu vor intra în vigoare însă mai devreme de publicarea proiectului în Monitorul Oficial.

Concret, angajatorilor ar urma să li se acorde, la cerere, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), iar pentru fiecare stagiar angajat, s-ar primi câte 1.350 lei/lună (echivalentul a 300 de euro/lună).

Având în vedere că valoarea salariului minim brut este de 1.450 de lei, pentru fiecare dintre persoanele astfel angajate s-ar primi practic aproape de valoarea netă a acestui salariu minim.

Și acum, angajatorii primesc bani pentru ucenici și stagiari, însă mai ales în cazul contractelor de ucenicie, sumele primite sunt foarte mici. Concret, potrivit Legii nr. 279/2005, pentru fiecare contract de ucenicie, angajatorul primește o sumă ce reprezintă 60% din indicatorul social de referință (500 de lei), adică suma de 300 de lei. Ceea ce înseamnă că, dacă prevederile ar intra în vigoare, angajatorul ar primi cu 825 de lei mai mult decât în prezent.

Cât despre contractele de stagiu, angajatorul primește în prezent, potrivit Legii nr. 335/2013, câte 750 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că s-ar putea primi cu 600 de lei mai mult pentru fiecare stagiar.

De asemenea, tot în proiectul votat se mai regăsește și o altă propunere de modificare a legislației, respectiv modificarea duratei minime a contractului de ucenicie. Astfel, în funcție de nivelul de calificare pentru care se face perioada de ucenicie, contractele nu vor putea dura mai puțin de:

 

    12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;

    24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;

    36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

 

În prezent, durata minimă a contractelor de ucenicie se raportează tot la un nivel de calificare, așa cum scrie în Legea nr. 279/2005, însă calificările luate în calcul sunt pentru nivelul 1 (minim 12 luni), pentru nivelul 2 (minim 24 de luni) și pentru nivelul 3 (minim 36 de luni). De fapt, proiectul propune ca ucenicia la locul de muncă să se facă pentru nivelurile de calificare 2,3 și 4, iar nu pentru nivelurile 1, 2 și 3, așa cum prevede legea acum.

Numărul contractelor de ucenicie și de stagiu nu a fost unul îmbucurător în 2016, motiv pentru care se consideră că majorarea sumelor acordate angajatorilor i-ar putea stimula pe aceștia să-i angajeze pe cei fără experiență și în căutare de formare profesională.

Atenție! Prevederile proiectului de lege nu se aplică momentan. Acestea trebuie promulgate de președintele României și publicate în Monitorul Oficial.

 

Sursa: www.avocatnet.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Festivalul Etniilor, ediția 2026, la Timișoara

Publicat

pe

Festivalul Etniilor, ediția a XXV-a, va avea loc duminică, 14 iunie 2026, la Timișoara, evenimentul fiind dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat.

„Tradițiile, muzica, dansurile și portul popular sunt elemente de patrimoniu, dar mai ales parte din identitatea vie a unui județ. Consiliul Județean Timiș susține Festivalul Etniilor pentru că arată, de fiecare dată, cât de bogat este Banatul prin comunitățile care îl formează. Este un eveniment care aduce oamenii împreună și păstrează legătura dintre generații”, a declarat Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul va începe la ora 17:40 cu o horă multietnică în Piața Unirii, simbol al unității prin diversitate, la care sunt invitați să participe toți timișorenii și vizitatorii orașului.

Festivalul se va desfășura în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara, la ora 18:00, unde vor evolua 10 formații artistice multietnice din Timișoara și județul Timiș, reprezentând un larg areal cultural al minorităților: maghiari, germani, sârbi, romi, slovaci, bulgari, ucraineni, evrei și machedoni.

Atmosfera de convivialitate și bucurie a Banatului de altădată va fi transpusă scenic de Ansamblul Profesionist Banatul, Ansamblul de dansuri populare germane ”Edelweiss” din Deta, Grupul vocal ucrainean ”Zoreaneții” din Știuca, Ansamblul ”Palucénka” din Dudeștii Vechi, Ansamblul Uniunii Bulgarilor ”Slavijak” din Timișoara, Ansamblul Uniunii Rromilor ”Ilo Romano” din Variaș, Corul ”Shalom” al Uniunii Evreilor din Timișoara, Ansamblul ”Necea – Rock” din Dudeștii Noi, Ansamblul ”Fialocka” al Uniunii Democratică a Slovacilor și Cehilor din România – Filiala Timiș și Ansamblul de cântece și dansuri maghiare ”Bokréta” din Timișoara.

Pe scena festivalului vor urca și ansamblurile Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș ”Bujorii Banatului” și ”Băgrinii Banatului”.

Evenimentul va fi prezentat de Maria Borțun – Popescu.

Accesul este liber și gratuit!

Festivalul Etniilor, ediția a XXV-a 2026, este posibil cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș și este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Citeste mai mult

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Cultură

Expoziția Chasing Light, la Kunsthalle Bega

Publicat

pe

Dona Arnakis, Dinu Bodiciu, Oláh Gyárfás, Andreea Medar, Dragoș Motica, Miki Velciov, Dan Vișovan

Vernisaj: 5 iunie 2026, ora 18:00

Perioada expoziției: 5 iunie – 14 august 2026

Program de vizitare: Marți – Sâmbătă, 12:00 – 18:00

Kunsthalle Bega are plăcerea de a prezenta expoziția Chasing Light, un proiect curatorial dedicat Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și generațiilor de artiști formați în jurul acestei instituții. Reunind lucrările artiștilor Dona Arnakis, Dinu Bodiciu, Oláh Gyárfás, Andreea Medar, Dragoș Motica, Miki Velciov și Dan Vișovan, expoziția propune o reflecție asupra continuității, transformării și relațiilor care se construiesc în timp în jurul unei școli de artă.

Inițiat în jurul publicației omonime apărute în 2025, proiectul urmărește să evidențieze impactul pe care Facultatea de Arte și Design l-a avut asupra dezvoltării scenei artistice contemporane din România și asupra formării unor practici care depășesc de mult granițele contextului local. Artiștii incluși în expoziție au construit cariere distincte și au dezvoltat direcții de cercetare proprii, însă continuă să împărtășească memoria unui spațiu comun de învățare, dialog și experiment artistic.

Prezentată anterior la Londra și Alba Iulia, Chasing Light nu circulă ca o expoziție itinerantă în sensul convențional al termenului. Fiecare prezentare este regândită în relație directă cu spațiul care o găzduiește, devenind un proiect care se dezvoltă organic, în dialog cu arhitectura, memoria și dinamica fiecărui loc. La Kunsthalle Bega, expoziția capătă o nouă configurație și activează aproape integral spațiul instituției, de la scara exterioară – devenită în timp un reper al intervențiilor artistice – până la lobby, lounge și zona dedicată cercetării. Astfel, traseul expozițional devine o experiență extinsă, în care fiecare spațiu contribuie la construirea discursului curatorial.

Prin intermediul instalației, sculpturii, desenului, modei experimentale, designului, intervenției ambientale și artei video, expoziția explorează teme precum corpul, memoria, natura, materialitatea și transformarea. Diversitatea mediilor și a abordărilor reflectă atât complexitatea practicilor artistice dezvoltate în jurul Facultății de Arte și Design, cât și capacitatea acestei comunități de a genera forme relevante de cercetare vizuală și sensibilitate critică.

Mai mult decât o reuniune a unor artiști alumni, Chasing Light propune o reflecție asupra rolului pe care o instituție de educație artistică îl poate avea în modelarea imaginarului cultural al unui oraș și în susținerea, pe termen lung, a unei comunități creative. Expoziția vorbește despre moștenire și apartenență, despre felul în care ideile, valorile și experiențele împărtășite într-un context educațional continuă să producă efecte mult după încheierea studiilor. În același timp, proiectul aduce în discuție responsabilitatea școlilor de artă de a cultiva nu doar competențe profesionale, ci și forme de gândire critică, sensibilitate și implicare în realitatea contemporană.

Într-un moment în care relația dintre educație, cultură și societate este supusă unor transformări accelerate, Chasing Light reafirmă importanța spațiilor de formare artistică ca locuri ale experimentului, dialogului și libertății intelectuale. Expoziția devine astfel nu doar o prezentare a unor practici artistice relevante, ci și un omagiu adus unei comunități care, de-a lungul deceniilor, a contribuit la definirea identității culturale contemporane a Timișoarei și la consolidarea prezenței acesteia în contextul artistic național și internațional.

Expoziția este realizată în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și beneficiază de sprijinul BEGA.

Kunsthalle Bega este o platformă dedicată artei contemporane și experimentului interdisciplinar, care urmărește să creeze contexte de dialog între artiști, curatori, cercetători și public. Prin proiectele sale, instituția susține producția culturală contemporană și dezvoltarea unor discursuri relevante pentru scena artistică locală și internațională.

Cu sprijinul BEGA

Parteneri: Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite