Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

„De ce iubim femeile” de Cărtărescu, pe scena Naționalului timișorean

Publicat

pe

De ce iubim femeile este un topic lansat de Mircea Cărtărescu într-o suită de povestiri care au „explodat” pe piața literară românească și au provocat  sute de reacții, de bine și mai puțin bine înțelese nostalgii și emoții.

Iată că la 10 ani după primul spectacol montat la Teatrul Național din Timișoara pe textele lui Mircea Cărtărescu, Visul, un nou spectacol al Teatrului Național își așteaptă publicul joi, 29 iunie, de la ora 19, la Sala Mare.

De ce iubim femeile, în lectura Mihaelei Lichiardopol, creează un spațiu al cotidianului prin care visul și imaginația trec atât de repede încât par să se confunde cu realitatea. Prin poveștile lui Mircea Cărtărescu, prin textul de spectacol realizat de regizoare împreună cu Geanina Jinaru-Doboș, prin imaginile construite de scenografa Geta Medinski și de creatorul conceptului video, Sebastian Hamburger, prin muzica compusă de  Gabriel Almași, spectacolul devine o colecție de mărturisiri despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor. În cotidianul cu străfulgerări fantastice al universului lui Cărtărescu, bărbații posedă, părăsesc, domină, ucid prin absență. Dar în același timp, bărbatul recitește femeia cu semnele fabulosului și ale misterului.

Distribuția îi reunește pe actorii Victor Manovici, Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi.

Biletele se pot achiziționa la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți-duminică, între 11.00 – 19.00, sau online pe www.tntimisoara.com.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al dramaturgiei românești. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, programată în perioada 2 decembrie și 19 – 21 decembrie 2025.

FEST-FDR 2025 propune o ediție de buzunar, organizatorul său, Teatrul Național, alături de selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș, păstrează caracterul conceptual al festivalului. Așadar, titlul ediției 2025 a FEST-FDR este DRAMATURGIA FEMININĂ ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU. GENERAȚII.

„Și în 2025 ne-am dorit să păstrăm tradiția de a pune în valoare dramaturgia românească contemporană printr-o ediție de festival. Astfel, am ales să oferim publicului „o pastilă” de FEST-FDR, centrată însă pe un gând. Acela de a face o panoramare (non-exhaustivă) a dramaturgiei feminine actuale. Prin urmare, sub titlul DRAMATURGIA FEMININĂ ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU. GENERAȚII, programul FEST-FDR cuprinde spectacole sau lecturi performative după texte scrise de Leta Popescu,  Elise Wilk, Anamaria Feraru, Ruxandra Simion Anca Munteanu, Petro Ionescu. Totodată, în FEST-FDR  a fost invitată una dintrel mai recente premiere ale toamnei, OGLINDA SPARTĂ, în regia lui Timofei Kuliabin, regizor rus auto-exilat în Germania, unul dintre cei mai importanți directori de scenă de teatru și operă ai generației sale”, precizează selecționerul FEST-FDR, Oana Borș.

Titlurile reținute pentru această ediție a FEST-FDR sunt următoarele: REGINA NOPȚII, textul și regia artistică Leta Popescu (Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați), ACEST LOC BLESTEMAT de Anamaria Feraru și Ruxandra Simion, regia Larisa Popa (Centrul de Teatru Educațional „Replika” București), ARĂDEANCA de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Ion Slavici” Arad) și, nu în ultimul rând, spectacolul OGLINDA SPARTĂ, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin (Teatrul Regina Maria Oradea).

Biletele vor putea fi achiziționate on-line, pe site-ul www.tntm.ro, precum și fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, între orele 11 și 19.

FEST-FDR 2025 –  Programul spectacolelor –

Marți, 2.12., ora 19:00, Sala Mare      

REGINA NOPȚII Text și regie artistică Leta Popescu, Teatrul „Fani Tardini”, Galați

Vineri, 19.12, ora 19:00, Studio UȚU

ACEST LOC BLESTEMAT de Anamaria Feraru & Ruxandra Simion, regia artistică Larisa Popa, Centrul de Teatru Educațional Replika

Sâmbătă, 20.12, ora 17:00, Studio UȚU

Lectură performativă

CÂND ERAM MICĂ VOIAM SĂ FIU SFÂNTĂ de Anca Munteanu, regia artistică Elena Tudorache

Sâmbătă, 20.12, ora 19:00, Sala Mare

OGLINDA SPARTĂ, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin, Teatrul Regina Maria, Oradea

Duminică, 21.12, ora 17:00, Studio UȚU

Lectură performativă

CĂPȘUNI DE ZĂPADĂ de Petro Ionescu, regia artistică Petro Ionescu

Duminică, 21.12, ora 19:00, Sala Mare

ARĂDEANCA de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban , Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite