Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Cargo, Cursa Răţuştelor şi alte surprize la Bega Bulevard

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara va organiza, în perioada 2 – 3 septembrie 2017, a zecea ediţie a festivalului „Bega Bulevard”, între Podul Mihai Viteazul (Mitropolit Andrei Şaguna) şi Podul Maria (Traian).

Încă de la prima ediţie, Festivalul Bega Bulevard a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Festivalul a fost gândit astfel încât să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic, ecologic şi va concentra, pe parcursul celor două zile, activităţi culturale şi de divertisment.

Agenda festivalului va cuprinde o serie de concerte, spectacole şi demonstraţii pe apă.

Timişorenii vor putea participa şi la concursul tradiţional de răţuşte de plastic, care va avea loc în data de 3 septembrie, de la ora 17.00, organizat de Rotaract Club Timişoara în parteneriat cu Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara.

Anul acesta, fondurile strânse din vânzarea biletelor se vor îndrepta către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, pentru amenajarea şi dotarea saloanelor din Clinica de Neonatologie.

 

Program:

2 septembrie 2017

10:00 Lecţii de muzică, recitaluri & jocuri muzicale – Melopolis Art School – zona amfiteatru

11.00 Mini Disco pentru copii 4-10 ani, demonstraţii şi cursuri de dans – Clubul de dans sportiv Magnum Team – zona amfiteatru

12.00  Curs de vals vienez pentru adulţi – Clubul de dans sportiv Magnum Team – zona amfiteatru

 

13.00 Vinilorama cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga

17.30 Orchestra Timişoara Big Band

18.00 Deschiderea festivalului Bega Bulevard, alocuţiuni oficialităţi

18.30 Defilare ambarcaţiuni pe Canalul Bega

19.00 Orchestra de Tineret a Municipiului Timişoara

20.00 Zoli Toth Project

21.00 Zdob şi Zdub

 

10.00-20.00 Informare interactivă, expoziții, ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, organizate de: Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Şcoala Babel, Atelierul Rozz, Ozz Vintage House, Asociaţia Bee Active, Infocentrul Turistic Timișoara, Tourmaline Boutique, Club Sportiv Nautic Banat, Asociaţia “Ceva de spus”, Smartfit Studio, Teatrul pentru copii şi tineret Merlin, Agenţia Naţională Antidrog, ISU Banat, Viv Art, Centrul Cultural German Timişoara, Violette Boutique des Fleurs, Formaţiunea de intervenţie Salvo, Clubul de dans sportiv Magnum Team, Creativity Studio, Asociaţia Culturală Melopolis, Trendsetter, Şcoala de Circ, Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara, Asociaţia META Spaţiu, Atos România, Rotaract Club Timişoara, Clubul Rotary Timişoara, Clubul Interact Timişoara, Atelier de pictură pe ceramică, Hazliţii.

 

3 septembrie 2017

 

10.00 Mini Disco pentru copii 4-10 ani, demonstraţii şi cursuri de dans – Clubul de dans sportiv Magnum Team – zona amfiteatru

11.00 Demonstraţii de dans cu show-uri tematice, Clubul de dans sportiv Magnum Team – zona amfiteatru

12.00  Spectacol „Noua poveste a Scufiţei Roşii” – Teatrul pentru copii şi tineret Merlin – zona amfiteatru

 

13.00 Vinilorama cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga

15.00 Simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă – Formaţiunea SALVO

17.00 Cursa răţuştelor – Clubul Rotaract Timişoara, Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara

18.30 Clar Band

19.30 Leo Iorga&Pacifica

20.30 Cargo

 

10.00-20.00 Informare interactivă, expoziții, ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, organizate de: Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Şcoala Babel, Atelierul Rozz, Ozz Vintage House, Asociaţia Bee Active, Infocentrul Turistic Timișoara, Tourmaline Boutique, Club Sportiv Nautic Banat, Asociaţia “Ceva de spus”, Smartfit Studio, Teatrul pentru copii şi tineret Merlin, Agenţia Naţională Antidrog, ISU Banat, Viv Art, Centrul Cultural German Timişoara, Violette Boutique des Fleurs, Formaţiunea de intervenţie Salvo, Clubul de dans sportiv Magnum Team, Creativity Studio, Asociaţia Culturală Melopolis, Trendsetter, Şcoala de Circ, Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara, Asociaţia META Spaţiu, Atos România, Rotaract Club Timişoara, Clubul Rotary Timişoara, Clubul Interact Timişoara, Atelier de pictură pe ceramică, Hazliţii.

 

Program acţiuni pavilioane

 

Sâmbătă 2 septembrie

10.00 Atelier de brățări tradiționale – Asociaţia Culturală Noua Acropolă

10.00 “Povestea firelor colorate” – atelier de creaţie din fire de tricotat – Creativity Studio

10.00 Face painting – Atelierul Rozz

10.00 Ateliere de desen şi de confecţionat păpuşi din carton – Teatrul pentru copii şi tineret Merlin

10.00 Activităţi informative – ISU Banat

10.00 „Colorează-ţi mobilierul” – atelier de pictură – Ozz Vintage House

10.00 Ateliere de creativitate şi dezvoltare pentru copii, ateliere de muzică, lecţii de baschet – Şcoala Babel

10.00 Workshopuri şi activităţi de conştientizare – Asociaţia “Ceva de spus”

10.00 Sport şi socializare – Smartfit Studio

10.00 Ateliere interactive de educaţie muzicală pentru copii – Asociaţia Culturală Melopolis

10.00 Competiţie şi atelier de săbii din spumă – Asociaţia Bee Active

10.00 Acţiuni informative – Club Sportiv Nautic Banat

10.00 „Bulevard Eco Bag” – atelier de pictură pe textile – Tourmaline Boutique

10.00 Acţiuni informative – Agenţia Naţională Antidrog

10.00 Workshopuri creative, jocuri didactice – Centrul Cultural German Timişoara

10.00 Ateliere de pictură pe piatră, modelaj cu lut – Viv Art

10.00 Acţiuni informative – Formaţiunea de intervenţie Salvo

10.00 Workshopuri cu tematică nautică, ateliere de coliere, brăţări, coroniţe din flori – Violette Boutique des Fleurs

10.00 Ateliere de dans – Clubul de dans sportiv Magnum Team

10.00 Atelier de pictură pe ceramică – Ioan Briţă

10.00 Atelier de pictat tricouri -Trendsetter

10.00 Atelier de olărit şi modelaj  – Asociaţia META Spaţiu

10.00 Susţinerea unui stil de viaţă sănătos şi a sportului – Atos România

10.00 Acţiuni pentru copii – Hazliţii

11.00 Demonstraţii de scrimă şi cursuri gratuite de scrimă pentru copii şi adulţi – Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara

12.00 Ateliere de circ pentru copii și părinți, jonglerii, acrobaţii – Şcoala de Circ

14.00 Creează-ţi propria păpuşă (atelier de croitorie pentru copii) – Asociaţia Culturală Noua Acropolă

15.00 Ateliere de tango argentinian, demonstraţii şi cursuri gratuite – Clubul de dans sportiv Magnum Team

16.00 Performance interactiv  de dans, muzică şi culoare – Asociaţia META Spaţiu

16.30 Demonstraţii de dans şi cursuri gratuite, tematice  – Clubul de dans sportiv Magnum Team

18.00 Emoție și culoare (atelier de psihologie aplicată care te va învăța cum să îți exprimi emoțiile prin intermediul culorilor) – Asociaţia Culturală Noua Acropolă

 

 

Duminică 3 septembrie

10.00 Face painting pentru copii – Asociaţia Culturală Noua Acropolă

10.00 “Reciclare creativă” – atelier de creaţie obiecte decorative – Creativity Studio

10.00 Ateliere de desen şi de confecţionat păpuşi din carton – Teatrul pentru copii şi tineret Merlin

10.00 Workshopuri şi activităţi de conştientizare – Asociaţia “Ceva de spus”

10.00 „Bulevard Eco Bag” – atelier de pictură pe textile – Tourmaline Boutique

10.00 Acţiuni informative – Agenţia Naţională Antidrog

10.00 Ateliere de pictură pe piatră, modelaj cu lut – Viv Art

10.00 Workshopuri creative, jocuri didactice – Centrul Cultural German Timişoara

10.00 Acţiuni informative – Formaţiunea de intervenţie Salvo

10.00 Workshopuri cu tematică nautică, ateliere de coliere, brăţări, coroniţe din flori – Violette Boutique des Fleurs

10.00 Activităţi informative – ISU Banat

10.00 Ateliere de dans – Clubul de dans sportiv Magnum Team

10.00 Face painting – Atelierul Rozz

10.00 „Colorează-ţi mobilierul” – atelier de pictură – Ozz Vintage House

10.00 Competiţie şi atelier de săbii din spumă – Asociaţia Bee Active

10.00 Creativitate cu baloane de săpun, ateliere de spus poveşti pentru copii, jocuri şi lecţii de baschet – Şcoala Babel

10.00 Ateliere interactive de educaţie muzicală pentru copii – Asociaţia Culturală Melopolis

10.00 Atelier de olărit şi modelaj  – Asociaţia META Spaţiu

10.00 Sport şi socializare – Smartfit Studio

10.00 Acţiuni informative – Club Sportiv Nautic Banat

10.00 Atelier de pictat tricouri – Trendsetter

10.00 Ateliere de circ pentru copii și părinți, jonglerii, acrobaţii – Şcoala de Circ

10.00 Atelier de pictură pe ceramică – Ioan Briţă

10.00 Susţinerea unui stil de viaţă sănătos şi a sportului – Atos România

10.00 Acţiuni pentru copii – Hazliţii

11.00 Demonstraţii de scrimă şi cursuri gratuite de scrimă pentru copii şi adulţi – Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara

14.00 Ateliere de tango argentinian, demonstraţii şi cursuri gratuite – Clubul de dans sportiv Magnum Team

15.00 Pictură pe basorelief (atelier de reproduceri arheologice din culturile lumii) – Asociaţia Culturală Noua Acropolă

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

OPORTUNITATE. Spații de închiriat în diverse zone din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 7 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice.

Spațiile vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani, cu destinații diferite: activități comerciale, administrative, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică, respectiv cabinete medicale, în funcție de specificul fiecărui spațiu. Nu sunt acceptate activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, farmacie, amanet sau schimb valutar.

Licitația va avea loc în data de 20 mai 2026, ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, Bd. C. D. Loga nr. 1, etaj I. Prețurile de pornire variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp.

Spațiile disponibile sunt următoarele:

  • str. Gh. Lazăr, nr. 33, suprafață utilă de 44 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante, alimentatie publică
  • str. I. Văcărescu, nr. 25, suprafață utilă de 52 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante
  • str. C. Porumbescu, nr. 104, suprafață utilă de 34,03 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț sau prestări servicii nepoluante
  • Aleea Inului, nr. 2, suprafață utilă de 55,763 mp, destinație cabinet medical
  • str. București, nr. 15, suprafață utilă de 45,80 mp, destinație cabinet medical
  • str. Cireșului nr. 1/A, suprafață utilă de 81.34 mp + 31.18 mp, destinație cabinet medical
  • str. Splaiul Tudor Valdimirescu (Parc), suprafață utilă de 12 mp, destinație activități de comerț, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică

La licitație poate participa orice agent comercial (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în aceste zone. Documentația și alte informații sunt disponibile la adresa: https://www.primariatm.ro/anunturi/licitatii/2026/04/28/anunt-de-licitatie-publica–20-05-2026

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei de participare și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeul nr. 10 sau 11, până la data de 18 mai 2026, ora 12:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Citeste mai mult

Administrație

Continuă acțiunile de dezinsecție terestră împotriva căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna mai acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.

Intervențiile sunt programate în perioada 4 – 12 mai 2026.

Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Autoritățile recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, autoritățile fac apel la crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

REFORMA ADMINISTRATIVĂ 2026. Reduceri de personal la Primăria Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara continuă reforma administrativă în contextul prevederilor OUG nr. 7/2026 privind reducerea numărului maxim de posturi cu 30%. Primarul Dominic Fritz propune Consiliului Local desființarea a 138 de posturi în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și la Sport Club Municipal. De asemenea, în urma modificărilor legislative care impun un post de agent local pentru fiecare 1.200 de locuitori, față de 1.000 anterior, sunt propuse ajustări și la nivelul Poliției Locale, cu reducerea de 86 de posturi. În total, administrația locală va reduce 102 posturi ocupate, măsură ce va aduce o economie anuală la bugetul local este de aproximativ 13 milioane de lei.

La nivelul Aparatului de Specialitate al Primarului, reorganizarea are la bază procesul de digitalizare a fluxurilor interne care a generat o redimensionare a structurilor în funcție de volumul real de muncă. Spre exemplu, este propusă desființarea a două servicii din cadrul Direcției de Autorizare și Control, precum și desființarea a patru posturi la Serviciul Achiziții Publice, acolo unde analiza activității arată că performanța poate fi menținută cu o mai bună utilizare a resurselor. Totodată, pentru a întări capacitatea financiară și a susține mai eficient orientarea municipalității către finanțări externe, este propusă comasarea Direcției Incubator Proiecte cu Direcția Economică, într-o structură unitară Direcția Generală Economică și Finanțări Proiecte.

Per ansamblu, pentru Aparatul de Specialitate, care în prezent însumează 494 de posturi, este propusă desființarea a 72 de posturi (8 funcții de conducere, din care 4 ocupate; 62 funcții de execuție, din care 27 ocupate; 2 funcții contractuale, din care 2 ocupate), precum și înființarea unui post de director general.

La nivelul structurilor vizate de reformă este propusă reducerea numărului de posturi astfel:

  • Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – 32 de posturi (18 ocupate și 17 vacante);
  • Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar – 24 de posturi și desființarea structurii (8 ocupate și 16 vacante);
  • Sport Club Municipal – 10 posturi (1 ocupat și 9 vacante);
  • Direcția Generală Poliția Locală Timișoara – 86 de posturi (42 ocupate și 44 vacante).

Primarul Dominic Fritz a inițiat procesul de eficientizare al Aparatului de Specialitate încă din anul 2021, când organigrama număra 644 de posturi. Numărul a fost redus succesiv la 535, apoi la 494, ajungând la 423 de posturi, conform propunerii curente.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite