Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Noutăți

Cresc ratele la credite. Specialiștii recomandă îndatorarea cu prudență

Publicat

pe

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânzile la cele mai multe credite de consum în lei, a ajuns, la începutul acestei săptămâni, la 1%, ceea ce înseamnă că românii care au credite cu dobândă variabilă vor plăti rate mai mari. Este cel mai înalt nivel al ROBOR din ultimele 20 de luni, mai exact din 5 ianuarie 2016, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR), iar analiştii nu exclud ca acest indicator să ajungă la peste 3% pe parcursul perioadei 2018-2019.

Dobânda interbancară ROBOR este una dintre principalele componente ale costurilor de creditare, care de regulă se adaugă dobânzii comerciale oferite de finanţatori în contractele de împrumuturi în lei.

Aşa cum, în cazul creditelor în valută, costul finanţării este format din comisioane şi din „dobânda comercială plus EURIBOR”, în cazul contractelor de împrumut în lei, costul finanţării este format din comisioane şi din „dobânda comercială plus ROBOR”, componenta ROBOR fiind astfel factorul principal care influenţează substanţial preţul creditelor în lei.

Astfel, ROBOR la 3 luni este variabila care determină creşterea sau scăderea ratelor lunare.

Indicatorul a ajuns luni la 1% pe an, în creştere de la nivelul de 0,98% înregistrat în şedinţa de vineri, urmând un trend ascendent care a pornit de la nivelul minim istoric, de 0,68-0,69%, atins în perioada 23-25 octombrie 2016, până la 0,8-0,9% înregistrat la începutul lui septembrie 2017, potrivit datelor Băncii Naţionale a României citate de Mediafax.

Istoricul indicatorului ROBOR arată că în 2005 acesta era de 7,5% şi a avut o coborâre vertiginoasă până la 1% în ianuarie 2016, respectiv sub 0,7% în octombrie 2016, apoi a revenit, în prezent, la 1%.

Dobânzile se află, de câteva luni, pe o traiectorie ascendentă, iar analiştii avertizează că acestea vor creşte şi mai mult până la finalul acestui an. Pe termen lung, prognozele analiştilor financiar-bancari arată că nu este exclusă o majorare de până peste 3% pe parcursul perioadei 2018-2019.

Potrivit FinZoom.ro, creşterea ROBOR se reflectă în valoarea ratelor unui credit în lei în felul următor: în exemplul unui credit imobiliar Prima Casă în valoare de 225.000 lei (echivalent cu 50.000 de euro), contractat pe 30 de ani, la care dobânda este calculată ca ROBOR 3M + 2% şi la care se mai adaugă comisionul Fondului de Garantare (0,45% anual, calculat la valoarea garanţiei – şi anume 50% din soldul finanţării garantate/sau a principalului), valoarea ratei lunare în septembrie 2016 (ROBOR de 0,68%) este de 910 lei. În septembrie 2017, la un ROBOR de 0,95%, rata lunară va fi de 943 de lei.

Aşadar, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea indicelui ROBOR a contribuit la majorarea ratei la un astfel de credit cu aproximativ 33 de lei (de la 910 la 943 lei).

Dacă estimările analiştilor se vor adeveri, ratele se vor majora mai mult. Astfel, în cazul aceluiaşi exemplu (credit Prima Casă de 50.000 euro pe 30 ani) cu creşteri ale ROBOR estimate de analişti până la 2% pentru decembrie 2018, atunci rata va creşte cu 164 lei (cu 18% mai mult decât în 2016) în mai puţin de un an şi jumătate.

În aceste condiţii, specialiştii recomandă populaţiei să se îndatoreze cât mai puţin în următoarea perioadă (maximum 20%-30% din venituri). Cei care trebuie să ia acum un împrumut sunt sfătuiţi să facă cât mai multe rambursări în avans la începutul creditului, cu reducerea perioadei de rambursare. Se va reduce astfel perioada de împrumut exponenţial şi se evită plata comisionului de rambursare anticipată.

De exemplu, dacă la creditul luat mai sus drept exemplu, se vor plăti în avans 5 rate în prima lună, se poate reduce perioada de creditare cu un an (cu 12 luni), afirmă specialiştii FinZoom.ro.

Noutăți

30 septembrie 2021 – termenul scadent pentru depunerea cererii de eșalonare la plată simplificată

Publicat

pe

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara reamintește contribuabililor că pot solicita eșalonarea la plată simplificată a obligațiilor fiscale, pe o perioadă de cel mult 12 luni, cu obligația depunerii unei cereri până la 30 septembrie 2021, inclusiv.

Astfel, orice categorie de contribuabil poate accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesoriile datorate după data declarării stării de urgență.

Pentru a accesa eșalonarea la plată simplificată, nu este necesara constituirea de  garanții, însă trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

  1. să depună o cerere până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, se poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare;
  2. să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală. În cazul în care, la data stării de urgență se înregistrează astfel de obligații fiscale restante, acestea trebuie stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
  3. să nu se afle în procedura falimentului;
  4. să ne se afle în dizolvare;
  5. să fie depuse toate declarațiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
  6. să nu se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.

De asemenea, reamintim contribuabililor că pot beneficia şi de anularea unor obligații bugetare accesorii, aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020, dacă îndeplinesc cumulativ condițiile:

  1. toate obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, inclusiv, să fie stinse până la data de 31 ianuarie 2022, inclusiv, dată limită de depunere a cererii de anulare a accesoriilor;
  2. toate obligațiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată cuprinse între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv, să fie stinse până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv.
  3. să fie depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv;
  4. să depună cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute mai sus, dar nu mai târziu de data de 31 ianuarie 2022, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Atât cererea privind eșalonarea la plată simplificată, cât şi cererea de anulare a accesoriilor, se pot transmite organului fiscal şi electronic, prin Spațiul Privat Virtual.

Citeste mai mult

Noutăți

Leul se depreciază. Care au fost cotațiile la bănci

Publicat

pe

Euro a ajuns şi la 4,85 lei la băncile comerciale, după ce Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un nou nivel record pentru euro. Pe piaţa interbancară, euro a avut un vârf de 4,7823 lei în ultimele 24 de ore.

NR a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,7759 lei/euro, în creştere cu 0,06% faţă de valoarea atinsă luni, acesta fiind un nou nivel record.

Cele mai mari bănci comerciale din România vând euro, marţi, şi cu 4,85 lei.

BRD are afişat un curs valutar, la vânzare, la casa de schimb, de 4.8500 lei/euro.

BCR, parte din grupul austriac Erste, vinde un euro cu 4,8480 lei.

Banca Transilvania vinde un euro, la casa de schimb, cu 4.8250 lei.

Pe piaţa interbancară, euro a avut un vârf de 4,7823 lei în ultimele 24 de ore.

Citeste mai mult

Noutăți

Galaxy Note 10 și Note 10+ aproape de lansare, se știu aproape toate specificațiile

Publicat

pe

Pe data de 7 august în cadrul evenimentului „Samsung Galaxy Unpacked” seria Samsung Galaxy Note 10 va fi lansată la New York, la Barclays Center. Samsung va lansa patru modele, un Galaxy Note 10 și un Galaxy Note 10+, fiecare cu perechea sa ce va avea conectivitate 5G. Aproape toate specificațiile seriei Galaxy Note 10 au apărut deja online.

În timp ce multe zvonuri încă mai circulă în jurul specificațiilor tehnice pentru Galaxy Note 10 și Note 10+, două surse binecunoscute din industria telefoniei mobile, Roland Quandt de la site-ul german WinFuture și Evan Blass, și-au dat cu părerea despre aceste specificații. Conform PhonAndroid, cei doi specialiști sunt de acord cu toate specificațiile apărute online.

Să începem cu Samsung Galaxy Note 10. Întrucât vor exista două modele în acest an, versiunea standard este cea mai mică. Aceasta va avea un ecran cu diagonala de 6,3 inch, mai mică decât era de așteptat. Vă reamintim că Samsung Galaxy Note 9, lansat anul trecut, are o diagonală de 6,4 inch. Display-ul Super AMOLED Infinity-O are un orificiu central, pentru camera foto frontală. O baterie de 3.600 mAh asigură curentul electric necesar funcționării. Această baterie ar fi compatibilă cu încărcarea rapidă de 45W, dar încărcătorul furnizat de Samsung în cutie este posibil să fie de doar 25W. După ce a fost lansată cu seria Galaxy S10, încărcarea inversă fără fir PowerShare o vom regăsi și pe Galaxy Note 10. Prin aceasta se poate încărca wireless un alt smartphone compatibil de la Galaxy Note 10. Se poate încărca și un smartwatch Samsung sau setul de căști wireless Samsung Galaxy Buds.

Chiar dacă acest lucru nu ne privește pe noi în calitate de consumatori europeni, Galaxy Note 10 va avea procesorul Snapdragon 855 Plus anunțat de Qualcomm pentru unele piețe, inclusiv în Statele Unite. În Europa și în România, vom primi procesorul Samsung Exynos 9825. Este o îmbunătățire față de seria Galaxy S10 unde avem un procesor Exynos 9820. Procesorul va fi cuplat cu 8 GB de memorie RAM și 256 GB de spațiu de stocare. Pe partea de fotografie avem la spate triple-camera, cu o cameră principală de 12 MP + o cameră cu unghi larg de 16 MP + una de 12 MP cu zoom optic.

Samsung Galaxy Note 10+ are un ecran cu diagonala de 6,8 inch. De asemenea, ar beneficia de un câștig semnificativ în materie de baterie, o capacitate de 4.300 mAh este evocată de aproape toate sursele din mass-media de specialitate. Nu va exista nici o modificare față de Galaxy Note10 în ce privește procesorul, memoria RAM și capacitatea de stocare. Bineînțeles vor fi diferite variante de memorie RAM, până la 12 GB de RAM și diferite variante de stocare, până la 1TB. Triple-camera se va regăsi și pe Galaxy Note 10+, dar aici va exista un modul ToF (time-of-flight), o cameră 3D pentru adâncime.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite