Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Fără nicio explicație, Primăria Timișoara a lăsat Teatrul German fără director

Publicat

pe

Primăria Timişoara nu a încheiat cu Lucian Vărşăndan un nou contract de management, pentru încă un mandat la conducerea Teatrului German de Stat Timişoara (TGST).

În aprilie 2017 Consiliul Local Timișoara a aprobat rezultatul evaluării managementului – stabilit de comisia de specialiști la nota 9,88 – aprobând totodată ca Vărșăndan să depună un nou proiect de management, pentru încă un mandat de cinci ani. Managerul a depus proiectul în luna septembrie 2017. Cu toate acestea, Primăria Timişoara nu a mai organizat etapa următoare prevăzută de lege, anume analiza noului proiect de către o comisie de specialitate. Astfel, procedurile au fost întrerupte de administraţie la finalul lunii septembrie, nefiind comunicate motivele acestui fapt.

În consecință, cel de-al doilea mandat de cinci ani al lui Vărşăndan – care conduce teatrul din 2007 – s-a încheiat la 31 octombrie 2017.

Lucian Vărşăndan s-a născut la Arad. A absolvit Liceul „Nikolaus Lenau” din Timişoara, apoi a devenit licenţiat în Litere (germanistică-anglistică) şi Drept al Universităţii de Vest din Timişoara. Lucrează la TGST din 1999.

În 2007 i s-a încredinţat conducerea teatrului, la 31 de ani. Ca director s-a preocupat mai ales de promovarea imaginii TGST în peisajul teatral naţional şi de consolidarea calităţii producţiilor artistice. Pe perioada directoratului său, la TGST au fost invitaţi importanţi creatori din ţară şi străinătate, cum sunt regizorii Radu Afrim, László Bocsárdi, Alexandru Dabija, Alexander Hausvater, Yuri Kordonsky, Radu Alexandru Nica, Silviu Purcărete, Volker Schmidt, Gábor Tompa şi Niky Wolcz, scenografii Dragoş Buhagiar, Judit Dobre-Kóthay şi Helmut Stürmer, muzicienii Peter Oschanitzky şi Vasile Şirli, actorii Miklós Bács şi Sorin Leoveanu, coregrafii Florin Fieroiu şi Răzvan Mazilu şi mulţi alţii.

Afişul teatrului a cuprins un număr semnificativ de montări apreciate, de diverse genuri, cum ar fi: Cabaret, Cartea junglei, Cântăreaţa cheală, De fapt e frumos, derdiedans, Electra, Fetiţa din bolul peştelui auriu, Fuchsiada, Hotel PM, Incredibila poveste a Eréndirei, Moliendo café, Mountainbikerii, Neînţelegerea, Nunta micilor burghezi, Pescăruşul, Shaking Shakespeare, Sunetul muzicii, Ţinuturile joase ş.a.

TGST a fost invitat la cele mai prestigioase festivaluri din România, dar şi în Georgia, Germania, Luxemburg, Polonia şi Republica Moldova. Pentru consolidarea trupei au fost realizate ateliere şi Şcoala de vară de la Gărâna şi a fost dezvoltată activitatea de pedagogie teatrală.

A fost iniţiat şi extins Festivalul European de Teatru „Eurothalia“. Cele şapte ediţii au cuprins spectacole ale unor producători de top din Europa – ca de ex. Teatrul Maxim Gorki Berlin, Münchner Kammerspiele, Rimini Protokoll, Odin Teatret, She She Pop, Hebbel am Ufer Berlin, Gob Squad, les Ballets C de la B, Ultima Vez, Teatrul Evreiesc din Varşovia, Teatrul „Jan Kochanowski” din Opole, Schauspielhaus Graz, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul Odeon din Bucureşti ş.a., – precum şi creaţii ale unora dintre cei mai renumiţi sau inovatori artişti europeni, precum Eugenio Barba, Oliver Frljić, Krzysztof Garbaczewski, Oskaras Koršunovas, Jan Lauwers, Alain Platel, Silviu Purcărete, Andrei Şerban, Wim Vandekeybus şi mulţi alţii.

În 2016, Lucian Vărşăndan a fost secretar de stat în Ministerul Culturii.
Printre proiectele TGST în următoarele luni se numără trei turnee internaţionale în Germania şi Luxemburg, cu producţiile Antigona şi Deşteptarea primăverii, precum şi realizarea coproducţiei internaţionale Uriaşii munţilor de Pirandello, în direcţia de scenă a reputatului regizor internaţional Paolo Magelli, cu artişti din cinci ţări, în cadrul unui proiect co-finanţat de Uniunea Europeană.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Zboruri directe de la Timișoara spre Istambul, cu compania Turkish Airlines

Publicat

pe

Lansarea primei curse directe spre Istanbul cu Turkish Airlines de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara a avut loc miercuri, 1 aprilie.

Astfel s-a deschis o conexiune importantă a orașului Timișoara, a vestului șării, către una dintre cele mai mari porți aeriene ale lumii.

Nu este doar o nouă rută, ci o conexiune reală cu sute de destinații internaționale, 350 mai exact, din 132 de țări, care crează mai multe oportunități pentru business, turism și dezvoltare.

Timișoara tocmai a devenit și mai conectată, iar întreaga lume e mai aproape ca niciodată.

Zborurile vor avea o frecvență de 5/săptămână iar prețurile pornesc de la 116 euro/călătorie.

Zborul pe ruta Timișoara – Istanbul, operat de compania Turkish Airlines, durează 1 oră și 40 de minute.

Citeste mai mult

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Administrație

Aplicația Atlas, activă la Timișoara. Se pot obține certificate fiscale

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală, reamintește contribuabililor, persoane fizice și juridice, că pot obține automat certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile prin aplicația Atlas.

Astfel, persoanele care dețin un cont în aplicație pot accesa secțiunea „Certificate fiscale” și selecta opțiunea „Necesar alte scopuri”, pentru a genera automat documentele fiscale necesare în diverse situații, fără verificări suplimentare.

Timișorenii pot obține instant certificatul fiscal pentru diverse situații, cum ar fi: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiunea părților sociale, radierea sau dizolvarea societăților. De asemenea, certificatul fiscal este emis automat și pentru instituții sau programe precum: ANAF, Administrația Fondului de Mediu (panouri fotovoltaice), Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla (achiziția de autoturisme), schema de minimis sau fonduri europene.

Pentru operațiuni care necesită verificări suplimentare din partea Direcției Fiscale, cum ar fi vânzarea bunurilor sau cesiunea unui contract de leasing, certificatul fiscal se eliberează pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces în Atlas (user și parolă). Accesul la platformă se face aici: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite