Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Viena – pe primul loc în lume pentru calitatea bună a vieții

Publicat

pe

Capitala austriacă Viena este oraşul care oferă cea mai bună calitate a vieţii din lume, potrivit unui raport anual al companiei de consultanţă Mercer, în timp ce Bucureştiul se află pe locul 107 în acest clasament, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Raportul întocmit de Mercer cuprinde 231 de oraşe şi au fost luate în calcul o serie de criterii importante, precum mediul politic şi social (stabilitatea politică, criminalitatea, aplicarea legii); mediul economic (servicii bancare); mediul socio-cultural (starea mass-media şi cenzura, limitările privind libertatea de exprimare); sectorul medical (bunuri şi servicii medicale, boli infecţioase); recreere (restaurante, teatre, cinematografe, sporturi şi modalităţi de a-ţi petrece timpul liber); bunuri de consum (accesul la alimente, autoturisme); piaţa imobiliară (închirieri şi vânzări de locuinţe, servicii de întreţinere) şi mediul natural (climă, dezastre naturale).

În 2018, Europa are opt dintre primele 11 oraşe catalogate drept cele mai plăcute din lume. Germania şi Elveţia au fiecare câte trei oraşe, în timp ce Noua Zeelandă, Canada şi Australia au câte unul.

Cu o populaţie de 1,8 milioane de locuitori, Viena se află pe primul loc în acest studiu pentru al nouălea an la rând, oraşul fiind apreciat pentru scena culturală extinsă, asistenţă medicală de ultimă generaţie şi costuri moderate pentru locuinţe.

Capitala Austriei este urmată în acest clasament de oraşele Zurich (Elveţia), Auckland (Noua Zeelandă) şi Munchen (Germania), ultimele două aflându-se la egalitate pe locul al treilea. âPrimele 20 de oraşe din lume cu cea mai bună calitate a vieţii sunt în ordine: Viena (Austria), Zurich (Elveţia), Auckland (Noua Zeelandă), Munchen (Germania), Vancouver (Canada), Dusseldorf (Germania), Frankfurt (Germania), Geneva (Elveţia), Copenhaga (Danemarca), Basel (Elveţia), Sydney (Australia), Amsterdam (Olanda), Berlin (Germania), Berna (Elveţia), Wellington (Noua Zeelandă), Melbourne (Australia), Toronto (Canada), Luxemburg (Luxemburg), Ottawa (Canada), Hamburg (Germania).

Internațional

Se vor sfârși vreodată războaiele și violența?

Publicat

pe

Martorii lui Iehova desfășoară o campanie mondială de informare cu privire la eliminarea violenței de pe tot globul

În septembrie 2025, peste 9 milioane de persoane de pe tot globul vor lua parte la o campanie de informare a publicului larg despre soluția Bibliei la înlăturarea definitivă a războaielor și a conflictelor violente.

Pe măsură ce teroarea și vărsarea de sânge continuă să facă ravagii pe glob, în special în conflicte la scară largă, cum ar fi războiul dintre Rusia și Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și războiul civil din Sudan, Martorii lui Iehova din întreaga lume vor distribui ediția nr. 1 din 2025 a revistei Turnul de veghe, care dezvoltă tema „Sfârșitul războaielor – Cum?”.

„Trăim într-o perioadă în care numărul conflictelor violente, chiar și al războaielor la scară largă, este în creștere. Această revistă le va aduce speranță nu numai milioanelor de oameni care suferă din cauza traumatismelor și a rănilor emoționale profunde pe care războiul le provoacă, ci și tuturor celor care caută pacea în viața lor”, spune Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România.

Revista concisă, dar cuprinzătoare, acoperă subiecte precum:

De ce continuă să aibă loc războaie și conflicte violente

Cum se vor sfârși războaiele și conflictele violente

Cum poți găsi pacea într-o lume a războaielor și a conflictelor violente

Poate că cel mai incitant subiect abordat în revistă este răspunsul încurajator la întrebarea: Vom trăi vreodată într-o lume fără războaie?

„Soluția, care face referire la o declarație simplă a lui Isus Cristos în Rugăciunea Tatăl Nostru, îi va sensibiliza în special pe cei care încă așteaptă ca guvernele actuale să instaureze pacea pe tot globul”, spune Dl. Moraru.

În timpul campaniei din septembrie, Martorii lui Iehova își vor invita semenii la un discurs biblic special, cu aceeași temă ca a revistei: „Sfârșitul războaielor – Cum?”. Acesta va dura 30 de minute și va fi prezentat în întreaga lume în bine-cunoscutele lor lăcașuri de cult, numite săli ale Regatului. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

Dl. Moraru conchide: „Îi invităm să asiste pe toți cei care sunt interesați de acest subiect. Ideile biblice pe care le vor auzi vor fi pentru mulți nu doar o sursă de mângâiere, ci și un punct de cotitură în viața lor.”

Pentru a găsi cea mai apropiată sală a Regatului la care se va prezenta discursul special intitulat „Sfârșitul războaielor –Cum?”, accesați jw.org > Despre noi > Întruniri.

Turnul de veghe nr. 1 din 2025, „Sfârșitul războaielor –Cum?”, va fi disponibil în luna septembrie pe jw.org pentru descărcare în format electronic.

Tot conținutul de pe jw.org este gratuit și poate fi accesat fără autentificare.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Internațional

De la Timișoara la Zrenjanin, cu bicileta sau cu ambarcațiuni

Publicat

pe

În perioada 23-25 mai frontiera româno-sârbă va fi din nou deschisă pentru bicicliști și ambarcațiuni.

Consiliul Județean Timiș îi așteaptă pe toți iubitorii de natură și mișcare să profite de vremea frumoasă și să pornească într-o escapadă de weekend spre Serbia, pe două roți sau pe apă, din Timișoara spre Zrenjanin!

Trecerea frontierei se face cu cartea de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult, găsiți idei de cazare și locuri de luat masa pe: www.visitzrenjanin.com.

cordul pentru traversarea granței către Serbia, la fiecare sfârșit de lună, a fost prelungit până în august.

În acest proiect, CJ Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite