Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Nu este păcăleală. De la 1 aprilie, se scumpesc gazele

Publicat

pe

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE – a aprobat, joi, preţurile pentru gazelor la clienţii casnici, stabilind că de la 1 aprilie aceste costuri nu se vor schimba decât în cazul clienţilor Engie – cu 10%, respectiv cu 20-25 de lei.

Potrivit ANRE, începând de la 1 aprilie, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale vor înregistra următoarea evoluţie:

– pentru 34 din cei 36 de operatori economici deţinători de licenţă de furnizare a gazelor naturale care au şi clienţi reglementaţi, preţurile aplicate clienţilor casnici reglementaţi rămân aceleaşi

– pentru operatorul economic Engie România SA se va înregistra o creştere de preţ pentru furnizarea reglementată aplicată clienţilor casnici, creştere datorată, în principal, corecţiilor aplicate pentru perioada trimestrul IV 2016 – trimestrul I 2018, când preţul practicat a fost mai mic decât costurile aferente furnizării, ceea ce însemnă o creştere de 1,2 bani/kWh, de la 11,8 la 13 bani/kWh

– în cazul operatorului economic E.ON Gaz Furnizare România SA, preţurile pentru furnizarea reglementată aplicată clienţilor casnici nu se modifică.

Aşadar, scumpirea apare doar la clienţii casnici ai Engie, cu aproximativ 10%, de la 11,8 la 13 bani/kWh. Astfel că, în cazul unei gospodării abonate la Engie şi care are un consum mediu de 2.000 kWh pe lună, factura va creşte de la 236 la 260 de lei.

Engie furnizează gaze în Bucureşti şi în 19 judeţe din sudul ţării – regiunile Muntenia, Oltenia şi Dobrogea.

ANRE reaminteşte, într-un comunicat, că există un cadru legal care permite tuturor consumatorilor să îşi aleagă furnizorul de gaze naturale. „Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, nu implică modificări de ordin tehnic şi orice client final casnic de gaze naturale poate să treacă de la furnizarea în regim reglementat la furnizarea în regim concurenţial”, menţionează reglementatorul.

ANRE a pus la dispozitie, la pagina proprie de internet, o aplicaţie web de comparare a preţurilor în domeniul gazelor naturale denumită „Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale”, instrument independent şi necomercial al cărui scop este sa permită compararea preţurilor de furnizare şi a condiţiilor oferite de furnizorii de gaze naturale, înainte de a alege un anume furnizor sau o anume ofertă-tip.

Clienţii finali de gaze naturale au posibilitatea accesării directe a comparatorului de preturi în domeniul gazelor naturale, urmărind linkul http://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Polițiștii locali au dat 581 de sancțiuni pentru tulburarea a liniștii și consum de alcool pe domeniul public

Publicat

pe

Pn număr tot mai ridicat de timișoreni se declară deranjați de persoanele care, pe timp de seară, chiar noapte, stau până la ore târzii în fața blocurilor de locuințe sau în fața unor magazine, consumând alcool și tulburând liniștea publică prin vorbit tare sau alte zgomote de natură să-i deranjeze pe cei care vor să se odihnească, iar de cele mai multe ori gălăgia este asociată și cu consumul de alcool.

De aici și numărul mare de sesizări la Dispeceratul Poliției Locale, un număr de 181 de persoane apelând în ultima perioadă echipajele de polițiști locali pentru a interveni.

Astfel de cazuri au fost semnalate în zone precum Piatra Craiului, Versului, Vasile Lucaci, Iuliu Maniu, Gheorghe Lazăr, Sudului, C. Brediceanu, Cosminului, Silistra, Moise Nicoară etc.

Spre exemplu, chiar nopțile trecute timișoreni de pe Str. Alexandra Indrieș au semnalat că în fața unui bloc, într-un spațiu amenajat cu mese și bănci, mai multe persoane beau alcool și fac gălăgie.

Mai mulți tineri au fost depistați de polițiștii locali, trei fiind și sancționați, doi dintre aceștia, de 42 și 31 de ani, pentru consum de alcool și tulburarea liniștii, cu câte 300 lei fiecare, și unul, de 26 de ani, cu 100 lei pentru consum de alcool pe domeniul public. Aceștia și-au deranjat vecinii în timp ce beau bere, râdeau, strigau, într-un cuvânt făceau gălăgie după miezul nopții. Din luna mai și până în prezent polițiștii locali au aplicat un număr de 581 de sancțiuni în valoare de 86.350 lei pentru consumul de alcool pe domeniul public, provocare de scandal și tulburarea liniștii publice, inclusiv pe timp de noapte.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că în astfel de cazuri, potrivit Legii 61/1991, sancțiunile sunt de la 100 la 500 lei pentru consumul de alcool pe domeniul public și de la 200 ajungând până la 1500 lei pentru tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, respectiv tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00.

Verificările pe aceste linii continuă și în perioada următoare.

Foto: Poliția Locală Timiș

Citeste mai mult

Din țară

Traficul rutier este deviat pe A1, la Topolovățu Mare, din cauza unor lucrări

Publicat

pe

Traficul rutier este deviat, începând de luni, pe sensul Nădlac – Deva al autostrăzii A1, la Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, din cauza unor lucrări de întreţinere a carosabilului.

Devierea se va menţine până în 1 august, anunţă Centrul Infotrafic.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că, pe autostrada A 1 Deva – Nădlac, circulată rutieră este oprită la kilometrul 474, în zona localităţii Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, pe sensul de mers Nădlac – Deva, fiind deviată pe DJ 572 – DN 6 – A 6 – Balinţ.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara recomandă următoarea rută de ocolire: Timișoara → A1 km 474+636 (nod rutier Topolovățu Mare) → DJ 572 → DN 6 → Belinț → Coșteiu → Varianta de ocolire Lugoj → nod rutier A6 km 10+518 → A6 → nod rutier Balinț → A1 km 458+510 → Deva.

Rutele alternative sugerate de aplicațiile GPS pot redirecționa traficul pe drumuri locale care nu sunt adecvate pentru volume mari de vehicule sau trafic greu.

Restricţia de trafic este impusă pentru realizarea lucrărilor de întreţinere a părţii carosabile, pe tronsonul kilometric 474 – 458.

Această deviere va fi menţinută până în 1 august.

Citeste mai mult

Cultură

Zilele Județului Timiș – maraton de evenimente. Programul complet

Publicat

pe

În perioada 24 – 28 iulie, Consiliul Județean Timiș marchează 106 ani de administrație românească în județ, printr-o serie de evenimente speciale dedicate publicului timișean.

Programul aniversar cuprinde folclor autentic, un recital Fuego, spectacole în aer liber, concerte cu artiști de top, tururi ghidate în muzeele din Timișoara și o lansare de carte.

Punctul culminant al seriei de evenimente dedicate Zilei Județului Timiș este Forza ZU, cel mai așteptat show al verii. Sâmbătă, 26 iulie, Forza ZU ajunge la Timișoara și aduce pe pista Aeroportului Internațional „Traian Vuia” un spectacol-maraton cu cei mai iubiți artiști ai momentului.

Programul complet al evenimentelor:

24 iulie 2025 – concert extraordinar de folclor autentic organizat de CECART

Ora 19:00 | Timișoara Convention Center

Susținut de: Paul Surugiu Fuego. Invitați în recital, vor fi Nicoleta Voica, Liliana Laichici, Ciprian Pop, Florin Boita, Dorinel Gavriluț, Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, coregrafia Grigore și Floarea Munteanu.

Invitațiile sunt disponibile pe site-ul www.eventim.ro, începând cu 14 iulie.

25 iulie – Hora timișeană și Gala „Lada cu zestre”

18:00 | Piața Victoriei

Horă populară cu 10 ansambluri laureate ale Festivalului-concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a.

18:30 | Bastionul Theresia

Spectacolul de Gală al Festivalului – formațiile câștigătoare în recital, alături de invitați surpriză.

26 iulie – Forza ZU și începutul tururilor muzeale

16:00 | Aeroportul Internațional „Traian Vuia”

Forza ZU – mega-show cu cei mai iubiți artiști ai momentului.

19:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Tur ghidat în expoziția „Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu”

Participarea este gratuită, dar se face pe baza biletului de intrare în muzeu și înscriere online (max. 25 de persoane).

27 iulie – Zi dedicată artei

19:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Tur ghidat în expoziția retrospectivă Virginia Baz Baroiu, cu dr. Andreea Foanene. Accesul se face la fel, pe bază de înscriere și bilet.

28 iulie – Ziua județului

10:00 – 18:00 | Muzeul Național al Banatului (Bastionul Maria Theresia)

Acces la expozițiile:

„Spațiile Oravitzan”

„Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179–1500)” – mansarda B1

„Istoria Militară a Banatului” – parter

„Picnic în labirint” – mansarda B2

13:00 – 21:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Acces gratuit la expoziția Virginia Baz Baroiu + tur ghidat la ora 19:00

18:00 | str. E. Ungureanu nr. 1 (CECART)

Eveniment special „Visăm la fel” – lansarea volumului „20 de trăiri, 20 de visuri”, semnat de Alexandru Murgoi, în parteneriat cu Fundația de Abilitare „Speranța”

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite