Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Atenție la intalațiile de apă în sezonul rece! Cum le protejăm

Publicat

pe

Neplăcerile produse de conducte de apă sparte, în sezonul rece, nu sunt mici și duc la întreruperi în furnizarea continuă a apei. Acestea pot fi evitate, însă, prin câteva măsuri simple, luate din vreme. Astfel, Aquatim are câteva recomandări pentru a evita efectul frigului asupra instalațiilor de apă din casă și din exterior.

Toate instalațiile de apă expuse frigului, cum ar fi cele montate în aer liber sau în spații neîncălzite (poduri, subsoluri, garaje etc) trebuie fie scoase din funcțiune și golite de apă înainte de venirea vremii reci, fie să aibă parte de protecţie la îngheț.

Pentru a rezista iarna afară, conductele de apă au nevoie de un strat protector termic, iar astfel de „haine” pentru îmbrăcat conductele se găsesc în magazinele de bricolaj sau de pe piața construcțiilor și sunt, de regulă, tuburi din materiale termoizolante, care se montează cu ușurință pe acestea. Este esențial ca toate îmbinările unei instalații – coturi, teuri etc. – să fie protejate corespunzător, pentru că un mic „buzunar” de apă expus temperaturilor negative poate îngheța în mai puțin de o oră și bloca astfel întreaga instalație. De asemenea, un astfel de blocaj poate să producă spargerea instalației ca urmare a creșterii volumului apei prin înghețare.

Tot la capitolul pregătiri pentru perioadele geroase intră și verificarea instalațiilor din curte și din casă și repararea oricăror robineți care picură. Un punct important pe lista de verificări sunt căminele de apometru, unde se recomandă curățarea capacelor, a interiorului căminelor și verificarea robineților din cămin, concomitent cu protecția termică a ansamblului de măsură din cămin.

Reamintim clienților că răspund de protejarea contoarelor montate pe proprietatea lor și vor suporta cheltuielile aferente, când contorul s-a spart sau defectat din cauza înghețului, fiind insuficient protejat.

Locale

PROIECT PILOT. Spații verzi amenajate cu plante rezistente la secetă, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara regândește zonele verzi de pe aliniamentele Bulevardului Liviu Rebreanu, pentru a le adapta la perioadele tot mai lungi de secetă. În locul gazonului, care necesită cantități mari de apă și întreținere frecventă, echipele municipalității au început plantarea de arbuști și plante perene, cu rezistență la temperaturi ridicate și cu întreținere mai redusă.

Proiectul pilot, implementat pe unul dintre cele mai circulate bulevarde, vizează o suprafață de 8.000 de mp și reprezintă prima etapă a campaniei de înverzire.

„În această vară, în timpul lucrărilor de reparații pe Rebreanu, mulți din cei care locuiesc aici ne-au spus că e nevoie de mai mult verde pe bulevard. Începem cu o intervenție pilot și vom testa soluții de plantare rezistentă la secetă. Urmează și plantarea de arbori, pentru mai multă umbră. Ne dorim ca spațiul public să fie nu doar funcțional, ci și prietenos cu oamenii și cu natura” spune primarul Dominic Fritz.

Intervenția a început pe tronsonul dintre Bulevardul Sudului și sensul giratoriu AEM. În total, Primăria Timișoara plantează aproximativ 16.000 de exemplare din 20 de specii de plante perene și arbuști. În cadrul operațiunii, echipele municipalității au extras pământul în surplus, iar după plantarea efectivă vor așterne turba vegetală și tocătura pentru protejarea solului și retenția umidității. În următoarea fază, municipalitatea va demara și plantarea de arbori pe bulevard.

Amenajarea aduce un plus de culoare bulevardului, menține mai bine umiditatea în sol, este mai rezistentă la temperaturi ridicate și necesită mai puțină întreținere. În perioadele de înflorire, speciile plantate de Primărie vor sprijini polenizatorii, precum albinele, contribuind la biodiversitatea urbană și la un mediu mai natural și mai rezilient.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Primele zboruri de la Timișoara spre Istambul și Dubai, de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“

Publicat

pe

Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia“ a marchat momente istorice: primele zboruri spre Istambul și Dubai operate de compania aeriană Animawings.

La primul zbor spre Istanbul au fost îmbarcați 119 pasageri.

Această nouă conexiune va facilita accesul spre unul dintre cele mai vibrante orașe ale lumii și va deschide noi oportunități pentru călătorii din Timișoara.

Pasagerii vor putea de astăzi să descopere frumusețea culturii turcești, gastronomia delicioasă și istoria bogată a Istanbulului.

„Salutăm cu entuziasm prezența AnimaWings la Timișoara. În ultimii ani am muncit constant să consolidăm poziția Timișoarei ca nod aerian important pentru regiune, printr-o mai mare conectivitate. Această inițiativă se înscrie în axa strategică de dezvoltare a aeroportului, care are ca obiectiv principal extinderea rețelei de rute și atragerea de noi operatori aerieni. Bun venit, AnimaWings – vă dorim zboruri line și un parteneriat de succes pe termen lung cu Timișoara!”, a fost mesajul transmis de directorul general al Aeroportului Internațional Timișoara Traian Vuia, Lucian Taropa.

De asemenea, primul zbor de linie pe ruta Timișoara – Dubai, operat de compania aeriană Animawings, a decolat marți.

Foto: Aeroportul Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Infracțiuni în tramvaie, la Timișoara. Vatman pălmuit, călătorii fără bilet, ambalaje aruncate

Publicat

pe

Anul acesta au fost aplicate un număr de 1507 sancțiuni în valoare de 259.767 lei, principalele probleme constatate fiind oprirea, staționarea și blocarea mijloacelor de transport de către conducătorii auto prevăzute de OUG 195/2002, fumatul în stațiile mijloacelor de transport prevăzută în Legea 349/2002, aruncarea de ambalaje, chiștoace și alte resturi conform HCL 117/2024, călătoria fără bilet sau abonament conform Legii 92/2007 și consumul de alcool, refuzul de legitimare, conform Legii 61/1991.

Tot în acest interval, 135 de cerșetori și persoane fără adăpost au fost predați catre echipajul care i-a transportat la centrul social de pe Str Telegrafului. Pe lângă constatările polițiștilor locali, sunt numeroase și solicitările venite din partea angajaților STPT care cer sprijinul pentru a fi ajutați de către echipajele Poliției Locale, nu mai puțin de 147 situații fiind soluționate ca urmare a apelării de către vatmani, controlori, conducători de autobuze și troleibuze sau de către dispeceri. Printre probleme semnalate au fost cazuri în care celor care conduc mijloacele de transport le-au fost adresate expresii jignitoare, unele persoane au refuzat să se legitimeze sau circulația era blocată de autovehicule parcate în stații ori prea aproape de căile de rulare.

Există și situații în care aceștia pot fi victime ale unor agresiuni din partea călătorilor, un astfel de caz fiind semnalat zilele trecute, când polițiștii locali au identificat un bărbat în vârstă de 57 de ani, cu domiciliul în județul Hunedoara, care a pălmuit un vatman al tramvaiului 6 în stația Piața Bălcescu, în zona Str. Gheorghe Doja, bărbatul fiind predat ulterior pentru cercetări către polițiștii Secției 2.

Acțiunile și intervențiile polițiștilor locali vor continua și în perioada următoare.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban acționează zilnic prin patrulări în mijloacele de transport și în stații, dar și în colaborare cu lucrătorii Societății de Transport Public Timișoara, pentru luarea măsurilor legale în cazurile de încălcare a actelor normative care prevăd sancțiuni pentru nereguli săvârșite în aceste zone.

Foto: Poliția Locală

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite