Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Atenție, telefoanele mobile iradiază. Cum să reducem efectele expunerii la radiațiile electromagnetice

Publicat

pe

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a prezentat mai multe recomandări pentru a reduce expunerea la radiaţiile electromagnetice, între care folosirea pe cât posibil a căştilor cu fir, dar şi limitarea folosirii telefonului mobil când semnalul este slab, în maşină sau în tren.

Echipamentele electrice generează câmp electromagnetic pe durata funcţionării lor, precizează autoritatea, într-un pliant ataşat unui comunicat de presă, ANCOM fiind instituţia care monitorizează intensitatea câmpului electromagnetic generat de staţiile radio/TV, GSM, WiFi sau alte echipamente de emisie până la frecvenţa de 6GHz.

”Ce poţi face pentru a reduce expunerea la radiaţiile electromagnetice? Limitează folosirea telefonului mobil în momentele când acesta emite semnale puternice, în locaţii cu semnal slab, în maşină sau în tren, în timpul apelării unui număr de telefon, când recomandarea este de a duce telefonul la ureche după ce conexiunea a fost realizată”, arată o prezentare a ANCOM.

Autoritatea din Comunicaţii precizează că telefonul emite semnale mai puternice pentru a conecta la reţea sau pentru a compensa viteza de deplasare.

”Lasă telefonul în afara dormitorului sau deconectează-l de la reţea. Alarma poate funcţiona şi în modul avion. Foloseşte pe cât posibil căşti cu fir”, arată ANCOM.

ANCOM monitorizează permanent intensitatea câmpului electromagnetic.

”Măsurăm permanent intensitatea câmpului electromagnetic prin intermediul senzorilor ficşi şi mobili, în preajma spitalelor, a şcolilor şi în locuri aglomerate şi facem publice aceste rezultate pe pagina de internet a ANCOM, prin intermediul celor două hărţi. Aceste măsurători se mediază la fiecare 6 minute, toate rezultatele încadrându-se fără excepţie în limitele legale, inclusiv cele pe care le-am făcut după punerea în funcţiune a primelor staţii 5G din România, când am constatat că valorile sunt de doar 3% din valoarea limita stabilită prin lege, similare cu cele obţinute înainte de instalarea staţiilor 5G”, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM, în cadrul unui eveniment organizat la Cluj-Napoca.

ANCOM a comandat un studiu în rândul utilizatorilor de comunicaţii electronice prin care a sondat şi atitudinile şi percepţiile utilizatorilor cu privire la emisiile de câmp electromagnetic.

Conform studiului care va fi făcut public în perioada imediat următoare, două treimi din cei 1.430 de utilizatori intervievaţi cunosc faptul că reţelele de comunicaţii electronice sau dispozitivele utilizate pot emite radiaţii, iar telefoanele mobile se situează pe primul loc, cu 90%, urmate de reţelele mobile şi tablete (53%), routere Wi-Fi (50%) şi TV-uri (44%).

”Întrebaţi fiind cum se protejează de radiaţii, 40% din utilizatori nu se protejează, 35% încearcă să ţină aparatele la distanţă mai mare (de exemplu utilizând căştile pentru a vorbi la telefon), 30% încearcă să reducă timpul de utilizare efectivă, 18% închid telefonul/routerul Wi-Fi noaptea sau nu dorm cu ele în aceeaşi cameră, iar 8% ştiu să nu utilizeze dispozitivele când semnalul este slab. Utilizarea aşa-ziselor ”dispozitive de protecţie” este marginală, 2%”, arată ANCOM.

ANCOM monitorizează permanent intensitatea câmpului electromagnetic prin intermediul a 150 de senzori ficşi de monitorizare de bandă largă amplasaţi în Bucureşti şi alte 62 de oraşe din ţară, ce sunt plasaţi în exterior, în spaţiile publice în vecinătatea cărora există multiple surse de emisii radio.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

Funeralii de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu. Programul ceremoniilor

Publicat

pe

În zilele de 6 şi 7 august 2025 vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, calendarul şi desfăşurarea ceremoniilor fiind stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei.

Guvernul a anunţat programul oficial al ceremoniilor:

Miercuri, 6 august 2025

Ora 08:30 – Deplasarea autovehiculului mortuar de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni pe traseul: Strada Arhitect Mincu – Bdul Kiseleff – Piaţa Victoriei – Bdul Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu

Ora 09:00 – Cortegiul Funerar intră în curtea Palatul Cotroceni – Poarta Marinescu – Gardă de onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” prezintă onorul

09:08 – Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte al României Ion Iliescu este depus pe catafalc în Sala Unirii

09:10 – Militarii intră în Gardă Onor la Catafalc

09:15 – Scurt moment religios

09:30 – 12.30 – Ceremonia de prezentare a condoleanţelor de către înalţi oficiali / Semnare în Cartea de Condoleanţe

13:00-18:00 – Prezentare condoleanţe de către cetăţeni

Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu).

Ieşirea se va face pe la Poarta Muzeu din Şoseaua Cotroceni.

Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spaţiul special amenajat din faţa Palatului Cotroceni, în parcarea Administraţiei Prezidenţiale din Bd. Geniului

18:30 – Prezentare condoleanţe foşti colaboratori şi apropiaţi

19:00 – Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)

20:00 – Se încheie procesiunea

Pe timpul nopţii, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”

Joi, 7 august 2025 – declarată zi de doliu naţional

09:00-09:50 – Sosirea invitaţiilor

10:00 – Scurt moment religios

10:10 – Ceremonia Gărzii la Catafalc

10:15 – Moment de reculegere

10:16 – Ridicarea de pe catafalc a sicriului

Sicriul este purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină);

La Copertină sunt prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor;

Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni

10:20 – Plecarea cortegiului de la Copertină / Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni

10:30-11:30 – Oficierea slujbei religioase de înmormântare

11:15 – Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu

11:35 – Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu

11:40 – Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu

Garda prezintă ultimul onor – înclinarea drapelului.

Intonarea Imnului Naţional al României.

Cortegiul va trece prin faţa Gărzii.

Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Şoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.

Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III

Ceremonia de înmormântare

Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;

Formare cortegiu funerar şi prezentare onor;

Înhumarea are loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor.

Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din ’89, a murit la vârsta de 95 de ani

Citeste mai mult

Din țară

Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din ’89, a murit la vârsta de 95 de ani

Publicat

pe

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Guvernul a anunţat încetarea din viaţă a fostului preşedinte, precizând că detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.

7 august va fi declarată zi de doliu naţional.

„Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viaţă, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare. Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viaţa, demnitatea şi respectul pentru pacienţii săi”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a spitalului în care Iliescu a fost internat timp de aproape două luni.

Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD.

Citeste mai mult

Din țară

APIA va digitaliza principalele servicii publice

Publicat

pe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „’Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură”, un demers strategic de digitalizare destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice gestionate de agenție.

Potrivit unui comunicat al APIA, proiectul este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), Prioritatea 2 – Digitalizarea administrației publice centrale și a mediului de afaceri, și are o valoare totală eligibilă, inclusiv TVA, de 93,583 milioane lei. Din această sumă, 70,14 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă FEDR, iar 23,443 milioane lei provin din bugetul național.

Implementat pe o perioadă de 3 ani, proiectul vizează transformarea digitală a principalelor servicii publice oferite de APIA, precum: administrarea și plata schemelor de sprijin pentru fermieri; emiterea licențelor de export-import pentru produse agricole; gestionarea și plata rentei viagere.

Noua platformă va permite o relaționare simplificată între instituție și beneficiari, reducând semnificativ birocrația și timpul necesar pentru depunerea cererilor sau obținerea de documente relevante, subliniază sursa citată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite