Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Bazar cultural la Timișoara. Trei zile de teatru, muzică și ateliere educative

Publicat

pe

În această toamnă, scena culturală timișoreană se îmbogățește cu un nou eveniment dedicat comunității locale, Bazar Cultural!

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Asociația Tribul Artistic invită publicul timișorean să participe la evenimentul Bazar Cultural, care are loc în Parcul Pădurice (Lidia) în perioada 11-13 octombrie.

Bazar Cultural propune spectacole și intervenții/ improvizații de teatru, concerte de jazz și recitaluri de muzică clasică, un târg de produse handmade, activități și ateliere educative, transformând Parcul Pădurice, timp de trei zile,  într-un hub cultural!

Artisans Bazaar va aduce comunitatea tinerilor artizani în aer liber, desfășurându-și ediția de toamnă în Parcul Pădurice, unul dintre cele mai populate parcuri din oraș! Atelierele creative și poveștile pentru copii nu vor lipsi din program, Asociația Sfera Timișoarei împreună cu Librăria La două Bufnițe fiind cele care vor contura tărâmuri magice pentru pentru cei mici. Piesele de teatru pentru copii, pregătite de către Asociația Teatru Pentru Tine, sunt construite în mod participativ, urmărind participarea activă a publicului tânăr.

Tymes Quartet, cel mai recent proiect lansat de Asociația Tribul Artistic, va susține un recital de muzică clasică, urmând ca întregul weekend călătoria în lumea muzicii să continue alături de Joe Jazz Junktion și Jazz a la Jais.
Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea activităților culturale în cartierele timișorene și comunitățile din alte localități din Timiș, prin aducerea manifestărilor artistice de calitate, de tip intervenție culturală, mai aproape de comunitate.

Organizator: Asociația tribul artistic
Finanțator: Timișoara 2021, Primăria Municipiului Timișoara

Bazar Cultural este organizat în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

PROGRAM

VINERI || 11.00-19.00

11.00 – 19.00 – Artisans Bazaar
* artizanii vor fi prezenți cu noile colecții de articole vestimentare, accesorii, piese de decor și produse lucrate manual.

12.00 – 15.00 – Incubatorul De ARTE
* * ateliere de muzică dedicate copiilor, susținut de Școala de muzică, dans, teatru și arte vizuale Incubatorul De Arte

16.00 – 17.30 – Atelier Public Art : face-paint, land art, mandala color
* ateliere creative dedicate copiilor, susținute de Sfera Timișoarei

18.00 – 19.00 – Joe Jazz Junktion
* călătorie în lumea muzicii multietnice
Artiști:
Maria Papuca / voce
Lucian Nagy / instrumente de suflat
Ion Dorobanțu / chitară
Victor Miclăuș / bas
Ferencz Szekeres / percuție

SÂMBĂTĂ || 11.00-19.00

11.00 – 19.00 – Artisans Bazaar
* artizanii vor fi prezenți cu noile colecții de articole vestimentare, accesorii, piese de decor și produse lucrate manual.

11.00 – 12.00 – La povești cu Bufnițele
* ateliere de lectură pentru copii, susținute de Librăria La Două Bufniţe

12.00 – 15.00 – Incubatorul de Arte
* ateliere de muzică dedicate copiilor, susținut de Școala de muzică, dans, teatru și arte vizuale Incubatorul De ARTE

15.00 -16.00 – Călătorie în timp
* spectacol de teatru pentru copii, susținut de Teatru Pentru Tine

16.00 – 17.30 – Atelier Public Art : face-paint, land art, mandala color
* ateliere creative dedicate copiilor, susținute de Sfera Timișoarei

18.00 – 19.00 –  Jazz a la Jais
* concert de jazz
Artiști:
Alina Giurgiu (Jais)
Ion Dorobanțu (chitară)

DUMINICĂ || 10.00-18.00

10.00 – 18.00 – Artisans Bazaar
* artizanii vor fi prezenți cu noile colecții de articole vestimentare, accesorii, piese de decor și produse lucrate manual.

10.00 – 11.00 – La povești cu Bufnițele
* ateliere de lectură pentru copii, susținute de Librăria La Două Bufniţe

11.00 – 12.00 – Stop-cadru: Marea Unire în Banat
* spectacol de teatru pentru copii susținut de Teatru Pentru Tine

12.00 – 15.00 – Incubatorul de Arte
* ateliere de muzică dedicate copiilor, susținut de Școala de muzică, dans, teatru și arte vizuale Incubatorul De Arte

16.00 – 17.30 – Atelier Public Art : face-paint, land art, mandala color
* ateliere creative dedicate copiilor, susținute de Sfera Timișoarei

17.00 – 18.00 – Tymes Cvartet
* recital de muzică clasică

Locale

Regenerare urbană în zona Fabric din Timișoara. Unde vor avea loc intervenții

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara dă startul lucrărilor de regenerare urbană în zona Traian, cu intervenții simultane în Piața Traian, Piața Romanilor, strada Dacilor și strada Gheorghe Marinescu. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, iar echipele constructorului PORR au început organizarea de șantier în Piața Aurel Vlaicu. Etapele lucrărilor pe aproximativ 57.000 mp de spațiu public au fost prezentate locuitorilor și antreprenorilor din cartier de către viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și de către echipa tehnică a Primăriei și reprezentanții constructorului.

„Avem 3 priorități clare: să garantăm accesul pentru situații de urgență, să asigurăm accesul riveranilor și să permitem antreprenorilor să își continue activitatea fără blocaje majore. Am cerut constructorului un ritm susținut și zone ample de lucru pentru că experiența ne-a arătat că restricțiile pe tronsoane mici prelungesc disconfortul tuturor și graficul de finalizare al investiției. Vom începe pe 4 fronturi, vom monitoriza șantierul și vom ajusta organizarea lucrărilor unde este nevoie, astfel încât să menținem ritmul și calitatea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în centrul istoric după reabilitare – afacerile din zonă au crescut, iar spațiul public a revenit la viață. Înțelegem că lucrările înseamnă un disconfort pentru toți cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona Traian, dar obiectivul este clar – o zonă revitalizată, cu mai multe oportunități pentru comunitate și pentru mediul de afaceri”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția are o durată de 24 de luni, iar municipalitatea va anunța din timp restricțiile de circulație și modificările pentru transportul public, după ce acestea au fost avizate. Caracterul istoric al zonei și lucrările de înlocuire a rețelelor edilitare pot genera întârzieri punctuale, în cazul descoperirii unor vestigii arheologice. Lucrările sunt organizate în șase etape, fiecare cu o durată estimată de aproximativ patru luni.

În prima etapă, încep lucrările pe străzile Dacilor și Ștefan cel Mare, în Piața Traian și Piața Romanilor, precum și în zona Sinagogii Fabric (Episcop Joseph Nischbach și Episcop Joseph Lonovici).

Etapa a doua extinde intervențiile pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și Piața Corneliu Micloși.

În etapa a treia, investiția continuă în Piața Traian și Piața Corneliu Micloși și încep lucrările pe bulevardul 3 August 1919 și strada Ion Mihalache.

În a patra etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe (str. Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu și Petre Ispirescu).

În a cincea etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona Bisericii Ortodoxe Sârbe. Totodată, lucrările se extind și pe străzile Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

În a șasea etapă sunt programate lucrări pe străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu, Petre Ispirescu, Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

Regenerare urbană în zona Piața Traian din Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată pentru actualizare, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara suspendă încasarea taxelor și impozitelor locale în intervalul 13 martie 2026, ora 16:00 – 16 martie 2026, ora 08:00. Măsura este necesară pentru actualizarea dărilor, ca urmare a unei noi Ordonanțe de Urgență a Guvernului privind aplicarea unitară a unor facilități fiscale prevăzute recent în legislație.

Aceasta stabilește acordarea retroactivă, pentru lunile ianuarie și februarie 2026, a reducerilor pentru persoanele cu handicap, precum și pentru contribuabilii care dețin o locuință veche.

Pentru recalcularea taxelor și impozitelor, vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Reamintim, prevederile se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Citeste mai mult

Locale

„O lume într-o picătură”. Ziua Mondială a Poeziei și Ziua Mondială a Apei, la Muzeul Apei din Timișoara

Publicat

pe

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul „O lume într-o picătură”, o întâlnire dedicată relației dintre comunitate, mediu și creativitate, care marchează Ziua Mondială a Poeziei (21 martie) și Ziua Mondială a Apei (22 martie).

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026, între orele 12:00 și 13:30, la Muzeul Apei din Timișoara, și propune participanților o experiență care îmbină educația pentru protejarea mediului cu expresia artistică.

Programul începe la 12:15 cu un atelier despre reciclarea uleiului alimentar uzat, în cadrul căruia participanții vor descoperi cum poate fi valorificat acest tip de deșeu și ce impact are aruncarea uleiului în sistemul de canalizare asupra apei și mediului. În cadrul atelierului, participanții vor învăța cum să transforme uleiul alimentar uzat în lumânări parfumate, un exemplu creativ de reutilizare responsabilă a resurselor. Organizatorii îi încurajează pe participanți să colecteze și să aducă ulei alimentar uzat, care va putea fi folosit în activitatea din atelier.

În continuare, între 13:00 și 13:30, va avea loc un moment poetic susținut de Alexandru Murgoi, poet și student la asistență socială. Evenimentul include lectură de poezie, discuții cu participanții și un moment informal de networking și gustare.

Prin această întâlnire, organizatorii își propun să creeze un spațiu de dialog despre grija față de apă și responsabilitatea comunității față de resursele naturale, aducând împreună educația pentru mediu și expresia artistică.

Participarea este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie prin formularul disponibil online: https://forms.gle/6VjmjQ2LaD8E7thu9

Evenimentul este organizat de Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, în parteneriat cu OilRight și Aquatim, cu sprijinul Fundației United Way România, Raiffeisen Comunități și Fundației ACCESS.

Pentru informații suplimentare: Ildiko Sperlea, ildiko@unloc.eu, +40 728 874 248.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite