Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

„Mafia șpăgilor“ în Vestul țării. Șeful DRDP Timișoara și șeful PSD Arad, cercetați pentru corupție

Publicat

pe

Cele opt persoane reţinute în dosarul şpăgilor încasate la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în interesul PSD Arad, au fost puse în libertate de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care au respins solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă a acestora.

În cazul a trei dintre inculpaţi, s-a dispus măsura controlului judiciar. DNA a anunţat oficial, marţi, infracţiunile de care sunt acuzaţi cei vizaţi în dosarul de corupţie de la DRDP Timişoara, dar şi modul cu se desfăşura activitatea infracţională. Infracţiunile se derulau sub protecţia conducerii instituţiei, contra unor sume lunare de bani, iar angajările se făceau pe linie de partid, tot în schimbul banilor.

”Şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută”, au precizat procurorii.

Concluziile procurorilor                     

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 9 decembrie 2019, a inculpaţilor:

Ispravnic Cristian Ilie, director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut 9 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; 5 infracţiuni de luare de mită, 5 infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată.

Horgea Cristian, şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut 5 infracţiuni de luare de mită din care una în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (8 infracţiuni), complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni), complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Miuţescu Elisabeta, angajată în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II, în sarcina căreia s-au reţinut 3 infracţiuni de trafic de influenţă din care una în formă continuată,  complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la luare de mită.

Dima Cristian, angajat în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II, în sarcina căruia s-au reţinut 2 infracţiuni de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni complicitate la luare de mită.

Lucaciu Mircea Andrei, şef la Departamentul Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut 8 infracţiuni complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, luare de mită,  complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Pascu Patriciu-Mirel, şef la Departamentului Juridic din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut: folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Băeţan Vasile-Alin, inginer în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Stoenescu  Anca-Patricia,  la data faptei şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, în sarcina căreia s-a reţinut s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de următoarele persoane:

Căprar Dorel Gheorghe, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 12 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni de complicitate la luare de mită, 3 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 3 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Tripa Florin, deputat în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 2 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,  2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Chisăliţă Ioan Narcis, senator în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Munteanu Bogdan, la data faptelor şef al Biroului Încasări Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată.

Zamiska Ioan – Iaromir, controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac 1, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dare de mită.

Ţinte Raul şi Lazarov Nicoleta, controlori trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Moraviţa în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

Cercetările

Cercetările s-au desfăşurat pe două paliere. Primul vizează ”protecţia” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).

”În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi „protecţie”, în perioada 2016 – noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro”, a transmis DNA.

Al doilea palier a vizat modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani.

”Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie,  Horgea Cristian şi suspectul Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, a transmis DNA.

Potrivit procurorilor, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică să nu li se mai pretindă şi remiterea unor sume de bani.

”Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, a mai precizat DNA.

”De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută”, au transmis procurorii.

Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la  inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia.
Într-un context asemănător, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel şi suspecţii Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis şi-ar fi folosit influenţa pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menţionate mai sus) a inculpaţilor Lucaciu Mircea şi Pascu Mirel şi pentru angajarea inculpatului Băeţan Alin.

”De menţionat, este faptul că inculpata Stoenescu Anca Patricia, în calitatea sa de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, ar fi dispus, din considerente politice şi cu încălcarea Legii educaţiei naţionale, eliberarea din funcţie a unui inspector şcolar pentru criticile aduse partidului”, a mai transmis DNA.

La comiterea infracţiunilor ar fi participat şi alte persoane, au mai transmis procurorii.

Celor 15 persoane – inculpaţi şi suspecţi – li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 şi 309 Cod de procedură penală.

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2026, în patru zone din centrul orașului

Publicat

pe

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paște Timișoara va oferi o experiență completă, desfășurată ca o călătorie între piețele istorice ale orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii.

Fiecare spațiu va avea o identitate proprie, dar toate sunt unite într-un concept scenografic coerent, în care natura, arta și comunitatea se întâlnesc în inima orașului.

„Lucrăm în fiecare an ca Târgul de Paște să fie mai bine organizat și mai atractiv pentru timișoreni și pentru cei care vin la Timișoara. Vrem ca oamenii să folosească spațiul public, să stea mai mult în piețe și să simtă că orașul le aparține. Pentru copii pregătim Piața Sfântul Gheorghe cu ateliere interactive și zone dedicate sportului. Am construit un traseu clar, de la Catedrală până în Piața Unirii, astfel încât oricine să poată lua orașul la pas și să se bucure de el”, transmite viceprimarul Paula Romocean.

În Piața Victoriei, într-o atmosferă de sărbătoare, oamenii vor fi invitați să redescopere spațiul public.

În fața Operei va fi amplasată o instalație spectaculoasă de ouă de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte Timișoara și de artiști locali consacrați.

Traseul continuă pe strada Alba-Iulia, unde decorațiuni suspendate îi vor ghida pe vizitatori spre următoarele zone ale târgului.

În Piața Libertății, accentul va fi pus pe comunitate, gastronomie și meșteșuguri. Aici vor putea fi descoperite produse locale și vor putea fi gustate preparate tradiționale, într-o atmosferă animată.

Ca de fiecare dată, Piața Sfântul Gheorghe devine un spațiu dedicat celor mici – în acest an, cu ateliere creative, organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC), al Organizației de Management al Destinației, și activități sportive, pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

În Piața Unirii, loc simbolic al orașului, publicul va fi invitat să trăiască împreună spiritul Sărbătorilor Pascale.

Târgul de Paște Timișoara este un eveniment care se află la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură și co-organizat de Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Program Târgul de Paște Timișoara

27 martie – 14 aprilie 2026

ACTIVITĂȚI PERMANENTE – TÂRG CU PRODUSE ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE:

Locație: Piața Libertății

Program: Luni – Vineri (12:00 – 21:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 22:00)

Pe 12 aprilie, programul este 12:00 – 22:00

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII:

Locație: Piața Sfântul Gheorghe

Program: Luni – Vineri (12:00 – 19:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 19:00)
Detalii: Acces gratuit, pe bază de ı̂nscriere. Atelierele au loc zilnic, cu excepția zilei de 12 aprilie

Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, VolunTIM și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

PROGRAM EVENIMENTE PUNCTUALE

Sâmbătă, 28 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de baschet în Piața Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 29 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

13:00 – Concert de Florii în Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Sâmbătă, 4 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de handbal și rugby în Piața Sf. Gheorghe
Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 5 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

12:00 – Flori de Florii: Spectacol stradal itinerant (Swaying Flower Poles & Flowers Parade) pe traseul Catedrală – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

17:00 – Activități sportive itinerante de baschet și handbal cu premii surpriză pe străzile alăturate Pieței Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Sâmbătă, 11 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

Luni, 13 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Edison (zona Lipovei), str. Alva

Thomas Edison

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Ronaț, între Calea Bogdăneștilor și str. Ion Rațiu

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Marți, 14 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Lunei, str. Lunei nr. 32
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Steaua, str. Arhitect Victor Vlad
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara demarează acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Intervențiile sunt programate să se desfășoare în perioada 2 – 30 aprilie 2026.

Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Plus, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Locale

Întâlnire BIZZ.CLUB Timișoara – Modificările ONRC: ce urmează pentru antreprenori

Publicat

pe

Comunitatea BIZZ.CLUB Timișoara s-a reunit şi săptămâna aceasta, la ZET Hotel Timișoara, pentru o nouă întâlnire dedicată dezvoltării mediului de afaceri local. Tema principală a fost una extrem de actuală: modificările ONRC și impactul acestora asupra companiilor din România.

Invitatul principal al întâlnirii a fost Deniza Hîrza, reprezentant al Hîrza Consulting, care a susținut o prezentare aplicată și clară despre schimbările legislative recente și ce urmează pentru antreprenori.

Modificările ONRC – claritate într-un context complicat

Prezentarea susținută de Deniza Hîrza a pus accent pe noile reglementări impuse de Oficiul Național al Registrului Comerțului, explicând concret ce trebuie să facă firmele pentru a rămâne conforme. Au fost abordate teme precum actualizarea datelor firmelor, procedurile simplificate sau, dimpotrivă, noile cerințe birocratice care pot afecta activitatea companiilor.

Participanții au apreciat abordarea practică, orientată pe soluții, dar și exemplele reale oferite, care au transformat un subiect tehnic într-unul ușor de înțeles și aplicat.

Hîrza Consulting – partener pentru antreprenori

Hîrza Consulting se poziționează ca un partener de încredere pentru mediul de afaceri, oferind servicii adaptate realităților actuale. Compania este specializată în consultanță pentru firme, înființări și modificări societare, dar și suport în relația cu instituțiile statului.

Ceea ce diferențiază Hîrza Consulting este orientarea către antreprenor: soluții rapide, limbaj accesibil și focus pe prevenție, nu doar pe rezolvarea problemelor. Într-un context legislativ dinamic, astfel de servicii devin esențiale pentru orice business care vrea stabilitate și creștere.

Team Dental Clinic – mai mult decât servicii stomatologice

Din partea Team Dental Clinic, prezentarea a fost susținută de Ovidiu Tîrziu, supervizat de Roxandra Caia, managerul general al companiei.

Team Dental Clinic este un exemplu de business modern din domeniul medical, care pune accent pe calitate, tehnologie și experiența pacientului. Clinica oferă o gamă completă de servicii stomatologice, de la tratamente de bază până la soluții complexe de estetică dentară și implantologie.

Mai mult decât atât, TDC se remarcă printr-o abordare orientată spre pacient: transparență, comunicare și soluții personalizate. Într-o piață competitivă, astfel de valori fac diferența și construiesc încredere pe termen lung.

Networking și oportunități reale

Întâlnirea BIZZ.CLUB Timișoara nu a fost doar despre informație, ci și despre conexiuni. Antreprenorii prezenți au avut ocazia să discute, să identifice oportunități de colaborare și să își extindă rețeaua de business într-un cadru profesionist, dar relaxat.

Ce este BIZZ.CLUB?

BIZZ.CLUB este una dintre cele mai dinamice comunități de business networking din România, dedicată antreprenorilor care vor să crească prin colaborare. Clubul oferă un cadru organizat în care membrii își pot promova afacerile, pot genera parteneriate și pot învăța unii de la alții.

Prin întâlniri săptămânale, prezentări de business și un sistem structurat de recomandări, BIZZ.CLUB creează oportunități reale de dezvoltare pentru fiecare membru. La Timișoara, comunitatea este activă și în continuă creștere, reunind antreprenori din domenii diverse, dar cu același obiectiv: evoluție constantă și rezultate concrete.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite