Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Huawei mai primește o perioadă de 90 de zile pentru a lucra cu firmele americane

Publicat

pe

Huawei tocmai a primit o nouă gură de aer pentru a lucra cu firmele americane, a mai fost păsuită de administrația americană pentru încă 90 de zile. Aceasta este deja a treia oară, începând cu luna mai, când guvernul Trump oferă o prelungire producătorului chinez Huawei. Sunt operatori de telefonie mobilă din Statele Unite care sunt într-adevăr dependenți de echipamentele de rețea ale Huawei.

Huawei va putea face tranzacții cu mai  multe companii americane până pe 18 februarie 2020, relatează agenția de presă Reuters, citată de PhonAndroid. După cum a fost anunțat, Departamentul de Comerț al SUA, este a treia prelungire de 90 de zile pentru grupului chinez, anunțată de la punerea în aplicare a decretului Trump. De fapt, anterior s-a presupus că va exista doar o perioadă de grație de două săptămâni, dar acum este vorba din nou de 90 de zile.

Extinderea licenței generale temporare va permite operatorilor să continue să servească clienții în unele dintre cele mai îndepărtate zone ale Statelor Unite„, a declarat secretarul de comerț al SUA, Wilbur Ross, într-un comunicat oficial. Pentru a acoperi zonele cel mai puțin populate din SUA în rețeaua 3G și 4G câteva companii de telecomunicații se bazează pe echipamentele furnizate de Huawei. În aceste condiții, Donald Trump nu își permite să interzică complet firma de pe piața americană.

Departamentul de Stat va continua să monitorizeze îndeaproape exporturile de tehnologii sensibile pentru a se asigura că inovațiile noastre nu sunt exploatate de cei care ne amenință securitatea națională„, a continuat Wilbur Ross. Pentru moment, Huawei rămâne pe lista neagră a firmelor care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Statelor Unite.

În declarație, Wilbur Ross nu a menționat problema licenței Android promisă la începutul lunii octombrie. Deocamdată, Huawei nu își recuperează accesul la licența Android. Huawei Mate 30 nu are încă voie să instaleze pe telefon Play Store. În plus, Huawei nu poate obține încă nicio licență pentru noile smartphone-uri pe care ar dori să le lanseze pe piață.

Huawei are de mai mult timp probleme serioase cu administrația din Statele Unite și din mai multe țări partenere guvernului american. Oficiali și politicieni americani și-au exprimat de mai multe ori îngrijorarea că Huawei a produs și produce telefoane pentru a permite accesul neautorizat al guvernului și armatei chineze la datele din dispozitivele mobile.

Samsung este principalul beneficiar al sancțiunilor impuse de administrația Trump companiei Huawei în SUA. Compania Samsung participă activ la implementarea rețelei 5G în Statele Unite și a lansat acolo pe Samsung Galaxy S10 5G, pe Galaxy Fold 5G și pe Galaxy Note 10+ 5G. De asemenea, foarte multe smartphone-uri Samsung au fost certificate de NIAP (National Information Assurance Partnership) pentru utilizare clasificată de către guvernul american și oficialii agențiilor federale din SUA.

Sursa Foto: via phonandroid.com

Internațional

De la Timișoara la Zrenjanin, cu bicileta sau cu ambarcațiuni

Publicat

pe

În perioada 23-25 mai frontiera româno-sârbă va fi din nou deschisă pentru bicicliști și ambarcațiuni.

Consiliul Județean Timiș îi așteaptă pe toți iubitorii de natură și mișcare să profite de vremea frumoasă și să pornească într-o escapadă de weekend spre Serbia, pe două roți sau pe apă, din Timișoara spre Zrenjanin!

Trecerea frontierei se face cu cartea de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult, găsiți idei de cazare și locuri de luat masa pe: www.visitzrenjanin.com.

cordul pentru traversarea granței către Serbia, la fiecare sfârșit de lună, a fost prelungit până în august.

În acest proiect, CJ Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Citeste mai mult

Internațional

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit premiul „Timișoara pentru Valori Europene“

Publicat

pe

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit, joi, la Timișoara, Premiul „Timișoara pentru Valori Europene“, cea mai înaltă distincție a Municipiului Timișoara, care onorează personalități care susțin valorile europene.

Președinta PE, Roberta Metsola: “Sunt puține orașe care reprezintă spiritul european așa cum o face Timișoara, un oraș al pionieratului, al curajului, al speranței. Orașul care a început Revoluția din 1989. Un oraș care știe prețul libertății și puterea noilor începuturi.

De aceea sunt profund onorată că orașul Timișoara a premiat Parlamentul European prin această recunoaștere a valorilor europene.

Vreau să mulțumesc locuitorilor Timișoarei, și în special primarului Dominic Fritz. Mulțumesc pentru leadership-ul dumneavoastră, pentru viziune și atașament față de Europa. Mulțumesc pentru Europa de aici”.

Primarul Dominic Fritz: „Ce moment mai bun pentru a celebra valorile europene decât astăzi, la doar câteva zile după ce cetățenii români au făcut o alegere clară și răsunătoare pentru parcursul nostru european. La alegerile de duminica trecută, mesajul nostru a fost fără echivoc: de la cetățenii orașului nostru la vocile din diaspora, Europa nu este doar o alegere politică sau economică. Este identitatea noastră. Este datoria noastră.

Roberta Metsola a fost mult timp un prieten al democrației românești. A fost alături de noi în timpul protestelor din 2017-2019, când românii au ieșit în stradă pentru a apăra statul de drept. Ea a vorbit când alții au tăcut. Într-un moment în care speranța părea fragilă, ea ne-a reamintit că Europa se uită la noi.

Și într-unul dintre cele mai frustrante și nedrepte momente pentru țara noastră, ea a spus clar și public: «Spațiul Schengen nu este complet fără România». Un adevăr simplu, rostit cu curaj”.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Internațional

Leon al XIV-lea este noul Papă

Publicat

pe

Conclavul l-a ales pe cel de-al 267-lea episcop al Romei, cardinalul Robert Francis Prevost.
Anunțul a fost dat mulțimii de cardinalul protodiacon Dominique Mamberti: „Eminența Sa Reverendisim Domn, Domnul Robert Francis, cardinal al Sfintei Biserici Romane, Prevost, care și-a ales numele pontifical Leon al XIV-lea“.
Primul Papă augustinian, el este al doilea Suveran Pontif american, după papa Francisc, dar, spre deosebire de Bergoglio, americanul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, s-a născut în nordul continentului și a păstorit în sudul acestuia, înainte de a fi chemat de predecesorul său să conducă Departamentul pentru Episcopi și Comisia Pontificală pentru America Latină.

„Dragi surori și frați. Acesta este primul salut al lui Hristos înviat, păstorul cel bun care și-a dat viața pentru turma lui Dumnezeu. Îmi doresc, de asemenea, ca acest salut de pace să intre în inimile voastre și să ajungă la familiile voastre, la toți oamenii de pretutindeni, la toate națiunile și la tot pământul. Pacea fie cu voi.

O pace dezarmantă, smerită și perseverentă vine de la Dumnezeu. Dumnezeu care ne iubește pe toți necondiționat. Încă auzim în urechi acea voce slabă, dar mereu curajoasă, a Papei Francisc binecuvântând la Roma. În aceeași binecuvântare, Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu vă iubește pe toți și răul nu va birui. Mulțumesc, Papa Francisc. (…)

Împreună, trebuie să ne străduim să fim o biserică misionară, o biserică ce construiește punți și dialog, mereu deschisă să-i primească pe toți, pe toți cei care au nevoie de caritatea noastră și de prezența noastră’, a spus Papa în primul său discurs.

Papa Leon al XIV-lea a mai cerut Bisericii Catolice să fie „o biserică sinodală, o Biserică ce umblă, o biserică ce caută mereu pacea. Încercați să fiți mereu aproape, mai ales de cei care suferă atât de mult“.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite