Ne găsiți și pe:

Din țară

Sfatul psihologului. Cum să luptăm eficient împotriva bullying-ului

Publicat

pe

Bullying-ul este un fenomen cunoscut de decenii întregi, reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic asupra copiilor de către alți copii și se manifestă foarte des în mediul școlar. De câțiva ani, expansiunea fără precedent a rețelelor sociale online a mutat acest fenomen traumatizant pentru copii și adolescenti în mediul virtual.

Din nefericire, România ocupă locul 3 la nivel european privind bullying-ul, potrivit OMS, iar aproape 400.000 de elevi sunt amenințați cu bătaia și 220.000 – bătuți în mod repetat de colegi, potrivit studiului național al Organizației Salvați Copiii.

Psihologul Lenke Iuhoș consideră că efectele bullying-ului asupra sănătății psihice a copiilor, în special asupra copiilor din Generația Z (care au prins o parte din copilărie în afara “lumii digitale”) pot varia de la forme mai puțin grave la forme extrem de grave, cum ar fi: insomnia, ticurile, anxietatea, tulburările de comportamente, instabilitate alimentară, uneori și crizele de identitate, multiplicate și de gânduri de adicții.

“Hărțuirea fizică și abuzul emoțional nu sunt fenomene noi, ci există din cele mai vechi timpuri, deoarece stă în natura umana ca oamenii să se raporteze unii la alții prin prisma puterii pe care o manifestă. În societatea modernă, hărțuirea fizică nu mai este așa răspândită precum în trecut, iar abuzul emoțional este cel care definește, în mare parte, aspectele bullying-ului, prin: folosirea etichetelor, amenințărilor, umilirii, jignirilor, răspândirii de zvonuri false etc. Motivele pentru care elevii hărțuiesc și agresează alții elevi sunt, de cele mai multe ori, dorința a fi populari, de a fi respectați de restul grupului”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Agresorii identifică victimele după unele semnalmente

Totodată, specialistul afirmă că agresorii hărțuiesc întotdeauna persoanele pe care le consideră vulnerabile, atât fizic, cât și psihic, deoarece în spatele comportamentului de tip bullying există o stimă de sine scăzută și multitudini de frustrări a agresorului, pe care încearcă să o compenseze prin agresivitate.

“De cele mai multe ori, elevi supraponderali sau subponderali, elevi care poartă ochelari, cei care au o stimă de sine scăzută, cei care sunt vulnerabili si nu se pot apăra singuri sau cei care fac parte din familii cu situații financiare precare sunt, de regulă, “ținele” agresorilor”. De cealaltă parte, agresorii au temperament inflexibil, nu sunt empatici, ba chiar se bucură când fac rău celorlalți și epatează cu această lipsă de empatie, crezând că este cheia popularității în societate”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

Autoritățile din România ar trebui să ia mult mai în serios acest fenomen

Specialistul consideră că fenomenul este destul de grav, escaladează de la an la an și de la generație la generație, iar în cazul Generației Alpha, putem observa că indicele de empatie este mult mai scăzut decât în cazurile generațiilor anterioare. Totodată psihologul Lenke Iuhoș afirmă că autoritățile române ar trebui să acorde o mai mare importanță atât bullying-ului din școli, cât și bullying-ului de pe Internet, pentru protecția drepturilor copilului.

“Se impune introducerea unei discipline care să abordeze inteligența emoțională, deoarece copiii din ziua de azi reușesc tot mai greu să-și managerieze emoțiile, simțirile, reacțiile iar de cele mai multe ori acționează conform sistemului de principii „cu drepturi”.

Copiii pot fi învățați, prin intermediul acestor cursuri, cum să-și gestioneze mai bine emoțiile și sentimentele și cum să-și canalizeze furia și frustrarea în scopuri constructive, și nu distructive. Totodată, bullying-ul este un comportament învățat (nu ne naștem cu astfel de comportamente lipsite de empatie), care poate fi prevenită și combătută, printr-o relație mult mai strânsă între școală-părinți-copii-autorități”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite