Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Se face curățenie în trenurile CFR

Publicat

pe

 

CFR Călători informează că în luna aprilie 2016 – luna curățeniei – a fost demarată campania Trenuri curate – călătorii minunate, ce se desfășoară la nivel național, în trenuri și alte locații feroviare.

 

 

Campania constă în diferite acțiuni de curățenie și igienizare, se bazează pe eforturile comune ale feroviarilor, pasionaților de călătorii cu trenul și pasagerilor, și are scopul de a oferi publicului un climat plăcut de călătorie.

 

„Merităm cu toții trenuri curate și călătorii de calitate. Dorinţa de schimbare nu stă într-un salariat, se regăsește în fiecare dintre noi şi porneşte de la valori individuale şi mentalităţi. Sperăm că eforturile tuturor celor implicați vor fi apreciate şi respectate de către noi toți. Un tren curat înseamnă o călătorie civilizată. Numai împreună vom reuși!”, a declarat directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes.

 

În ceea ce privește activitatea CFR Călători, campania Trenuri curate – călătorii minunate înseamnă salubrizare/reparații la:

 

Vagoane (salubrizare radicală, curățare tapiţerie, cabine toalete, spălare-reparare perdele etc.);

 

Subansamble ale vagonului (demontarea şi vopsirea coşurilor de gunoi etc);

 

Zona salonului și a compartimentelor (repararea melaminei deteriorate, a mecanismelor de acţionare a ferestrelor, închizătorilor şi opritorilor, verificarea uşilor, a mecanismelor acestora, efectuarea reglajului necesar);

 

Peroane urcare şi culoar lateral (verificarea și repararea sistemelor de rulare a uşilor laterale şi frontale, a mecanismelor de închidere-deschidere a uşilor de acces în vagon și a uşilor frontale acționate prin panoul electric;

 

Exteriorul cutiei vagonului (spălarea tablelor de indicaţie şi, unde este cazul, revopsirea acestora şi refacerea inscripţiilor);

 

Instalaţii electrice (verificarea și repararea funcţionării instalaţiilor de climatizare și ventilaţie, a instalaţiilor de iluminat și a dispozitivelor de afișaj);

 

Subansamble cu implicare în siguranţa circulaţiei (verificarea subansamblelor boghiului, a timoneriei de frână, ungerea articulaţiilor, verificarea aparatelor de tracţiune şi legare, de ciocnire).

 

 

Pe toată durata campaniei, mesajele vor fi transmise în trenuri și gări. În plus, prin acțiuni de voluntariat, CFR încearcă să implice în mod direct cetățenii, din partea cărora așteaptă răspuns și propuneri concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de călătorie la adresa de mail: comunicare.calatori@cfrcalatori.ro .

 

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Elena Lasconi, pe primul loc în județul Timiș

Publicat

pe

Elena Lasconi a obţinut cele mai multe voturi, în judeţul Timiş, după numărarea voturilor din cele 619 secţii de votare la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Pe următoarele două locuri s-au situat Călin Georgescu şi George Simion.

Conform rezultatelor finale din judeţul Timiş, Elena Lasconi a obţinut 87.726 de voturi (28,4 %).

Pe locurile următoare se situează: Călin Georgescu – 66.016 (21,37 %), George Simion – 42.935 (13,9 %), Marcel Ciolacu – 42.865 (13,88 %), Mircea Geoană – 22.988 (7,44 %), Nicolae Ciucă – 21.007 (6,8 %), Cristian Diaconescu – 10.317 (3,34 %), Cristian Terheş – 5.908 (1,91 %), Kelemen Hunor – 5.596 (1,81 %), Ana Birchall – 1.691 (0,55 %), Ludovic Orban – 631 (0,2 %), Alexandra Beatrice Bertalan – Păcuraru – 452 (0,15%), Sebastian Constantin Popescu – 448 (0,15%) şi Silviu Predoiu – 289 (0,09%).

Sursa foto: Facebook/Elena Lasconi

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. BEC: Călin Georgescu pe primul loc după centralizarea a peste 99 la sută din procesele verbale

Publicat

pe

Călin Georgescu, candidatul independent la Alegerile Prezidențiale, se află pe primul loc, cu 22,91% din voturile exprimate, după centralizarea a peste 99% din procesele verbale.

El este urmat de Marcel Ciolacu (19,22%), Elena Lasconi (19,14%), George Simion (13,87%) şi Nicolae Ciucă (8,8%).

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. BEC: Călin Georgescu – 22,1 %, Marcel Ciolacu – 22,08% după centralizarea a 81,32 % din voturi

Publicat

pe

Candidatul independent Călin Georgescu se situează pe locul 1, cu 22.1% din voturi, conform rezultatelor după centralizarea a 81,32% din voturile exprimate la alegerile prezidenţiale de duminică.

Călin Georgescu a obținut 1.414.807 voturi (22.1%)

Candidatul PSD Marcel Ciolacu se află pe locul 2, cu 22.08% (1.413.848 voturi).

Elena Lasconi se află pe locul al 3-lea cu 15.08 % (965.426 voturi)

George Simion este pe locul al patrulea, cu 954.562 voturi (14.91%)

Nicolae Ciucă se află pe locul 5, cu 9.6% (614.550 voturi)

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite