Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Ministrul Sănătății anunță că vârful epidemiei în România ar putea fi în aprilie

Publicat

pe

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus într-un interviu la o televiziune, că autorităţile române se aşteaptă la un vârf al epidemiei generate de noul coronavirus în a doua jumătate a lunii aprilie, acesta spunând că la acel moment se aşteaptă ca în România aproximativ 10.000 de pacienţi să fi fost diagnosticaţi.

„Suntem în România într-un moment în care preconizăm un vârf al acestei pandemii spre a doua jumătate a lunii aprilie, cu un număr mediu de cazuri în jur de 10.000 dar trebuie să ne gândim că acest număr poate fluctua în funcţie de evoluţia ulterioară şi a respectării anumitor reguli pe care trebuie să ni le impunem. Dacă avem un vârf lin, atunci avem şi o cădere mai lină, cu posibilitatea unui vârf mai mic în toamnă, dar deja suntem imunizaţi ca şi indivizi şi atunci el va fi un vârf foarte mic, având în vedere că poate în şase luni vom avea şi acel vaccin. Dacă avem un vârf foarte ascuţit atunci vom avea şi efecte nefaste cu cazuri critice şi cu destul de multe decese” a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a precizat, de asemenea, că să pregăteşte o nouă ordonanţă militară cu noi măsuri.

Nelu Tătaru susţine că România se apropie de scenariul patru, în care pacienţii cu simptome uşoare vor fi trataţi acasă, urmând a fi duşi la spital doar cei cu simptome moderat-severe, care vor fi duşi la secţiile de boli infecţioase şi crei critici, care vor fi trataţi în secţiile ATI.

Acesta spune că în acest scenariu, în care numărul pacienţilor diagnosticaţi va depăşi 2000, personalul medical pozitiv la Covid -19 dar asimptomatic va trata pacienţii spitalizaţi, iar spitalele suport, 36 la număr, vor primi şi ele pacienţi infectaţi, în cele 8000 de paturi pe care aceste spitale le însumează.

Sâmbătă seara bilanţul deceselor cauzate de infecția cu coronavirus a ajuns la 34 de persoane.

Din țară

Funeralii de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu. Programul ceremoniilor

Publicat

pe

În zilele de 6 şi 7 august 2025 vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, calendarul şi desfăşurarea ceremoniilor fiind stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei.

Guvernul a anunţat programul oficial al ceremoniilor:

Miercuri, 6 august 2025

Ora 08:30 – Deplasarea autovehiculului mortuar de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni pe traseul: Strada Arhitect Mincu – Bdul Kiseleff – Piaţa Victoriei – Bdul Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu

Ora 09:00 – Cortegiul Funerar intră în curtea Palatul Cotroceni – Poarta Marinescu – Gardă de onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” prezintă onorul

09:08 – Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte al României Ion Iliescu este depus pe catafalc în Sala Unirii

09:10 – Militarii intră în Gardă Onor la Catafalc

09:15 – Scurt moment religios

09:30 – 12.30 – Ceremonia de prezentare a condoleanţelor de către înalţi oficiali / Semnare în Cartea de Condoleanţe

13:00-18:00 – Prezentare condoleanţe de către cetăţeni

Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu).

Ieşirea se va face pe la Poarta Muzeu din Şoseaua Cotroceni.

Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spaţiul special amenajat din faţa Palatului Cotroceni, în parcarea Administraţiei Prezidenţiale din Bd. Geniului

18:30 – Prezentare condoleanţe foşti colaboratori şi apropiaţi

19:00 – Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)

20:00 – Se încheie procesiunea

Pe timpul nopţii, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”

Joi, 7 august 2025 – declarată zi de doliu naţional

09:00-09:50 – Sosirea invitaţiilor

10:00 – Scurt moment religios

10:10 – Ceremonia Gărzii la Catafalc

10:15 – Moment de reculegere

10:16 – Ridicarea de pe catafalc a sicriului

Sicriul este purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină);

La Copertină sunt prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor;

Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni

10:20 – Plecarea cortegiului de la Copertină / Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni

10:30-11:30 – Oficierea slujbei religioase de înmormântare

11:15 – Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu

11:35 – Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu

11:40 – Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu

Garda prezintă ultimul onor – înclinarea drapelului.

Intonarea Imnului Naţional al României.

Cortegiul va trece prin faţa Gărzii.

Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Şoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.

Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III

Ceremonia de înmormântare

Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;

Formare cortegiu funerar şi prezentare onor;

Înhumarea are loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor.

Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din ’89, a murit la vârsta de 95 de ani

Citeste mai mult

Din țară

Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din ’89, a murit la vârsta de 95 de ani

Publicat

pe

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Guvernul a anunţat încetarea din viaţă a fostului preşedinte, precizând că detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.

7 august va fi declarată zi de doliu naţional.

„Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viaţă, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare. Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viaţa, demnitatea şi respectul pentru pacienţii săi”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a spitalului în care Iliescu a fost internat timp de aproape două luni.

Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD.

Citeste mai mult

Din țară

APIA va digitaliza principalele servicii publice

Publicat

pe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „’Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură”, un demers strategic de digitalizare destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice gestionate de agenție.

Potrivit unui comunicat al APIA, proiectul este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), Prioritatea 2 – Digitalizarea administrației publice centrale și a mediului de afaceri, și are o valoare totală eligibilă, inclusiv TVA, de 93,583 milioane lei. Din această sumă, 70,14 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă FEDR, iar 23,443 milioane lei provin din bugetul național.

Implementat pe o perioadă de 3 ani, proiectul vizează transformarea digitală a principalelor servicii publice oferite de APIA, precum: administrarea și plata schemelor de sprijin pentru fermieri; emiterea licențelor de export-import pentru produse agricole; gestionarea și plata rentei viagere.

Noua platformă va permite o relaționare simplificată între instituție și beneficiari, reducând semnificativ birocrația și timpul necesar pentru depunerea cererilor sau obținerea de documente relevante, subliniază sursa citată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite