Ne găsiți și pe:

Locale

Ce spune ministrul de Interne despre orgnizarea nunților în 2020

Publicat

pe

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat, miercuri, într-o înregistrare pe facebook, sub forma de întrebări și răspunsuri pentru cetățeni, că după 15 mai nu se vor putea organiza nunţi cu sute de persoane, menţionând însă că este posibilă în luna august o relaxare astfel încât să fie permisă participarea a mai mult de 8 persoane la astfel de evenimente.

„Cu părere de rău nu pot da un răspuns pozitiv pentru că nunţile românilor în perioada în care chiar dacă se relaxează în 15 mai condiţiile de reţinere, de comprimare a unor posibilităţi de a ne mişca liber, de a fi alături de cei dragi, aceste condiţii nu se vor relaxa sută la sută”, a spus Vela, răspunzând pe Facebook la întrebările adresate.

El a spus că nu va fi momentul unei relaxări generale astfel încât să poată avea loc evenimente cu sute de persoane, să riscăm o contaminare în masă.

„În consecinţă, cred că poate avea loc nunta în condiţii normale, iar partea festivă cu cheful să o lăsăm mai la toamnă, când putem evalua această epidemie”, a explicat Vela.

Ministrul a mai spus că este posibil ca în luna august să aibă loc o relaxare a condiţiilor astfel încât nunta să poată avea loc cu mai mult de 8 persoane.

„Cred că în august va fi o relaxare, cu mai multe persoane, nu cu sute sau mii de persoane, dar va fi o relaxare în 23 august probabil, dar depinde de cum reacţionăm fiecare român astfel încât să diminuăm infecţiile cu acest virus”, a adăugat Vela.

În fiecare zi de miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, răspunde unor întrebări adresate de cetățeni pe profilul său de facebook.

Foto: Restaurant Colosseum Timișoara

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite