Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

ANPC: Nu există risc de infecție cu coronavirus prin alimente și ambalajele acestora

Publicat

pe

Potrivit comunicărilor transmise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară, nu există risc real de infecţie cu coronavirus prin alimente şi nici prin intermediul ambalajelor alimentare, transmite Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Totodată, directorul ANPC reamintește că operatorii din domeniul alimentar au deja implementate şi verificate reguli stricte de igienă care au scop evitarea contaminării alimentelor cu noul coronavirus.

„Nu există risc real de infecţie prin alimente. Din comunicările transmise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) rezultă că nu există nici un raport sau alte evidenţe de transmitere a bolii COVID-19 prin consumul de alimente. Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente, ele au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica. Nu există informaţii privind prezenţa în aliment a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor. Nu există risc real de contaminare din ambalajele alimentare. Deşi studiile recente arată că virusul SARS-CoV-2 persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe mai dure (oţel, plastic), nu există nici o dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia“, a precizat, într-o postare pe Facebook, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

Acesta a mai adăugat, în context, că operatorii din domeniul alimentar au deja reglementate, implementate şi verificate regulile de igienă, cu scopul prevenirii contaminării alimentelor cu agenţi patogeni, inclusiv cu noul coronavirus.

Totodată, în această perioadă, în unităţile din domeniul alimentar sunt în continuare necesare regulile privind distanţarea fizică, evitarea contactelor externe, dar și măsurile suplimentare de igienă acolo unde este cazul (în unităţile de vânzare cu amănuntul).

„În plus, faţă de măsurile de igienă curente, sunt necesare următoarele: punerea la dispoziţia consumatorilor a dezinfectanţi­lor/şer­ve­ţelelor de unică folosinţă la intrarea şi ieşirea din unitate, informarea corectă şi corespunzătoare a consumatorilor privind regulile de igienă, identificarea punctelor de atingere cu risc şi asigurarea că ele sunt curăţate şi dezinfectate (coşuri cumpărături, cântare, mânere etc).

În cazul vitrinelor deschise cu produsele alimentare, vânzarea poate fi asistată sau cu autoservire directă de către consumator, fiind necesare următoarele: vânzare asistată (preparate carne, brânză, preparate culinare gătite, brutărie şi patiserie), spălarea frecventă a mâinilor lucrătorilor, utilizarea de mănuşi, curăţarea şi igienizarea tejghelelor, vitrinelor, tacâmurilor şi a tuturor suprafeţelor cu care intră în contact produsul alimentar“, a mai transmis directorul general al ANPC.

Din țară

DOSAR PENAL. Prejudiciu de peste 2,8 milioane de lei prin ride-sharing, în județele Timiș și Gorj

Publicat

pe

Mai multe societăți comerciale și reprezentați ai acesatora din județele Timiș și Gorj au fost percheziționate pentru un prejudiciu estimat, la acest moment, de aproximativ 2.802.403,55 de lei, urmând a fi actualizat pe parcursul anchetei după ce au realizat transporturi altternative de persoane prin societăți-paravan, sau firme „fantomă“.

În cursul zilei de 24 septembrie 2025, în baza mandatelor emise de instanța competentă, polițiștii efectuează 16 percheziții domiciliare în județele Timiș și Gorj, la domiciliile unor persoane fizice, precum și la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat că firmele vizate ar fi acționat ca intermediari în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing).

Acestea ar fi fost constituite și administrate prin mecanisme frauduloase, folosind persoane interpuse, societăți-paravan sau entități comerciale de tip „fantomă”.

Societățile respective ar fi fost utilizate pentru înregistrarea șoferilor în aplicații de ride-sharing, activitatea desfășurându-se în afara cadrului legal.

Șoferii ar fi fost atrași prin promisiunea unor câștiguri mai mari, însă ar fi prestat activități fără contracte de muncă, fiind remunerați „la negru”, sumele fiind încasate în numerar de către coordonatorii acestor firme.

Veniturile obținute nu ar fi fost declarate, sau ar fi fost declarate parțial și mult subdimensionat, fără achitarea contribuțiilor fiscale aferente.

Totodată, pentru obținerea autorizațiilor necesare de la Autoritatea Rutieră Română, șoferii ar fi semnat contracte de comodat sau ar fi efectuat vânzări fictive de autoturisme către societățile-paravan, acestea fiind apoi înregistrate pe platformele digitale.

Sumele încasate prin intermediul platformelor ar fi fost transferate în conturile firmelor, retrase ulterior de persoanele implicate sau de persoane apropiate acestora și folosite pentru achiziții personale ori investiții aparent legitime.

Pentru a îngreuna identificarea beneficiarilor reali și pentru a obstrucționa controalele financiare și ancheta penală, administratorii societăților ar fi fost schimbați frecvent. De asemenea, cu sprijinul unor contabili, ar fi fost efectuate demersurile necesare pentru radierea firmelor care nu mai puteau fi utilizate în schema financiară.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului adus bugetului de stat.

Foto&video: Poliția Română

Citeste mai mult

Din țară

ANCHETĂ. Două săbii, articole pirotehnice și o grenadă din Iugoslavia, găsite la mai multe adrese din Timiș, Caraș-Severin și Gorj

Publicat

pe

Mai multe persoane sunt cercetate penal după ce poliţiştii de la Serviciul Arme din Timiş au făcut 23 de percheziţii în diferite locaţii din Timiş, Caraş-Severin şi Gorj, iar printre adresele verificate două aparţin familiei de romi Cârpaci, într-un dosar privind regimul armelor și munițiilor.

Reprezentanții IPJ Timiş au anunțat că, în urma percheziţiilor, au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor, două săbii cu lungimea de aproximativ 60 cm, 14 articole pirotehnice din categoria F2, precum şi o grenadă funcţională, cu încărcătură activă.

În cauză, cercetările sunt continuate pentru infracţiunile de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi deţinerea articolelor pirotehnice din categoria F2, fără drept.

Un număr de 23 de percheziţii au avut loc, miercuri, în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Gorj, unde poliţiştii de la Servicul Arme au informaţii că ar exista diferite arme deţinute ilegal.

Printre cei ale căror locuinţe au fost percheziţionate se numără şi membri ai familiei de romi Cârpaci, din Timişoara, cei implicaţi în atacul din luna august de pe Podul Episcopal de langa Catedrală, când şoferul unei maşini a intrat pe contrasens, a lovit intenţionat o altă maşină, apoi era la un pas să cadă în Bega cu tot cu autoturism, după ce a rupt balustrada.

Atunci, poliţiştii au găsit într-una dintre maşini mai multe obiecte contondente şi ascuţite.

De asemenea, în timpul percheziţiilor făcute miercuri dimineaţă, la una dintre adresele din Timişoara a fost găsită o grenadă ofensivă de mână de provenienţă iugoslavă.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Din țară

ECHINOCȚIUL de toamnă. Toamna astronomică vine cu nopți mai lungi

Publicat

pe

Echinocțiul de toamnă, fenomenul astronomic care marchează tranziția de la vară la toamnă în emisfera nordică, va avea loc în 22 septembrie, la ora 21:19, ora României.

În acel moment, soarele va trece peste zenitul ecuatorului terestru, va răsări aproape exact în est și va apune spre vest.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților, informează reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

La latitudinile tarii noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

Acest lucru se schimbă, însă, după ultimul weekend din luna octombrie, când se trece la ora de iarnă, adică ceasurile se dau înapoi cu o oră.

În anul 2025, trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de sâmbătă, 25 octombrie spre duminică, 26 octombrie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite