Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Reguli pentru circulația cu mijloacele de transport în comun, la Timișoara

Publicat

pe

Circulaţia mijloacelor de transport în comun ale Societăţii de Transport Public Timişoara revine la normal, începând cu data de 18 mai. În total, vor fi puse la dispoziţia călătorilor 140 de mijloace de transport în comun (68 de autobuze şi microbuze, 41 de tramvaie şi 31 de troleibuze).

Călătorii sunt rugaţi să respecte mai multe măsuri, pentru a reduce riscul contaminării cu virusul COVID-19. Este vorba despre distanţarea socială din mijloacele de transport în comun, care trebuie să fie de 1,5 metri între călători, aceştia având obligativitatea să poarte măşti de protecţie, eşarfe sau fulare pe nas şi pe gură.

Urcarea/coborârea în şi din mijloacele de transport în comun se va face în felul următor: în mijloacele de transport în comun prevăzute cu patru uşi, urcarea se va efectua pe uşile 1 şi 3, iar coborârea pe uşile 2 şi 4; în mijloacele de transport în comun prevăzute cu trei uşi, urcarea se va efectua pe uşa 2 (uşa din mijloc), iar coborârea pe uşile 1 şi 3; în mijloacele de transport în comun prevăzute cu două uşi, urcarea se va efectua pe uşa 1, iar coborârea pe uşa 2.

După urcarea în orice mijloc de transport în comun, este indicat ca toţi călătorii să se dezinfecteze pe mâini, fiecare vehicul fiind prevăzut cu dozator cu lichid dezinfectant. 

În fiecare zi, mijloacele de transport în comun din Timișoara sunt dezinfectate cu ajutorul a 15 dispozitive bactericide cu lumină ultravioletă UV-C tip tun de 440 W. Dispozitivele bactericide distrug bacteriile, virusurile, sporii de mucegai și alte impurități din interiorul mijloacelor de transport în comun. Aceleaşi mijloace de transport sunt dezinfectate de angajaţi ai S.T.P.T. cu cloramină şi dezinfectanţi.

Orarul mijloacelor de transport în comun poate fi găsit în staţiile S.T.P.T. sau pe site-ul oficial www.stpt.ro

Locale

OPORTUNITATE. Înscrieri pentru admiterea la cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române

Publicat

pe

Începând cu 24 aprilie 2024, a fost dat startul sesiunii de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române, din Cluj-Napoca și Câmpina.

– 1.640 de locuri sunt pregătite astfel:

1.340 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, Câmpina

300 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan, Cluj-Napoca.

Detalii privind organizarea și desfășurarea concursurilor:

În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@tm.politiaromana.ro;

Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare – până la data de 21 mai 2024;

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează și se finalizează până la data de 21 mai 2024, conform planificării care va fi comunicată în timp util, pe site-ul IPJ Timiș, la secțiunea Carieră – Admitere instituții de învățământ.

Susținerea probei de evaluare a performanței fizice – în perioada 25 – 31 mai 2024;

Susținerea probei de evaluare a cunoștințelor – 15 iunie 2024;

Examinarea medicală se realizează în perioada 19 iunie – 12 iulie 2024.

Detalii privind înscrierea, procesul de recrutare și susținerea examenelor găsiți aici:

https://tm.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-de-invatamant/concurs-de-admitere-in-unitatile-de-invatamant-postliceal-ale-ministerului-afacerilor-interne-sesiunea-aprilie-iulie-2024

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE la tâlhari. Bărbat arestat după ce a vrut să-și însușească un telefon mobil prin violență

Publicat

pe

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara după ce a tâlhărit cu violență o persoană de la care urma să cumpere un telefon mobil.

Conform anchetatorilor, bărbatul s-a întâlnit, serile trecute, cu o persoană de sex masculin în zona unui centru comercial de pe bulevardul Antenei din Timișoara, cu intentia de a-și vinde telefonul mobil, iar acesta din urmă dupa ce l-a rugat să-l însoțească la un bancomat pentru a-și scoate bani, i-a pulverizat cu un spray iritant lacrimogen în zona ochilor, l-a lovit, apoi profitând de situația creată i-a smuls telefonul mobil din mână și a fugit.

În cauză, s-a dispus încăperea urmăririi penale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiștii efectuând cercetări în Timișoara,  Orțișoara și Vinga pentru depistarea autorului faptei.

Îm urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana bănuită, în încercarea de a se ascunde s-a deplasat în municipiul Arad, în proximitatea Gării, astfel că s-a luat legătura cu lucratorii din cadrul SRPT Arad, care au fost dirijați spre locul unde aceasta se află.

Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, din Orțișoara, a fost depistat și condus la sediul Politiei Municipiului Timişoara în baza unui mandat de aducere.

În urma audierii și probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru tâlhărie calificată.

Telefonul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Citeste mai mult

Locale

A aruncat deșeuri pe spațiul public. A fost amendat și i-a fost confiscată autoutilitara

Publicat

pe

Un tânăr de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 de lei și i-a fost confiscată autoutilitara pe care o conducea după ce a fost prins că a aruncat deșeuri pe spațiul public și le-a incendiat.

„Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deşeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparţine unei foste societăţi comerciale din localitatea Beregsău Mare. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a transmis marţi IPJ Timiş.

Şoferul autoutilitarei, un bărbat de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 lei conform OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, fiind luată măsura complementară a confiscării autoutilitarei.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite