Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Poluarea aerului în Timișoara, tot la nivel de discuții

Publicat

pe

Prefectul județului Timiș, doamna Liliana Oneț, a condus,marți, în sistem videoconferință, reuniunea Grupului Județean privind coordonarea aplicării planurilor de menținere a calității aerului și a planurilor de calitate a aerului, întocmite pentru mai multe unități administrativ-teritoriale învecinate.

În cadrul reuniunii de lucru au fost abordate următoarele subiecte:

  • Stadiul actual al elaborării Planului de menținere a calității aerului pentru județul Timiș.
  • Stadiul actual al elaborării Planului de Calitate a Aerului în Municipiul Timișoara;
  • Diverse.

Reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș a prezentat situația depășirilor pentru indicatorul PM10 și a problemelor apărute în special, pentru că România nu a reuşit să respecte limitele maxime admise de dioxid de azot (NO2 ) în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, şi nu a luat măsurile adecvate pentru a păstra cât mai scurte posibile perioadele în care s-au înregistrat depăşiri, așa cum precizează Executivul comunitar.

În ceea ce privește depășirile, reprezentantul APM Timiș a afirmat că, în comparație cu anul 2019, anul acesta s-au înregistrat mult mai puține depășiri, acestea fiind cauzate, în special,  de lipsa precipitațiilor.

În cazul indicatorului particule in suspensie PM10, în luna aprilie a anului 2020,  comparativ cu luna aprilie a anului 2019, procentul de reducere a mediei lunare este cuprins între 6 și 26%:

Pentru indicatorul dioxid de azot (NO2) în anul 2020 s-a înregistrat o scădere a nivelului poluanților atmosferici, față de aceeași perioada a anului 2019, în cazul dioxidului de azot (NO2), mediile lunare înregistrate s-au redus cu un procent cuprins între:

  •  10 și 38 % in luna martie;
  •  17 și 54 % in luna aprilie;
  •  22 și 69 % in luna mai.

La următoarele puncte de pe ordinea de zi, reprezentantul Consiliului Județean Timiș a prezentat stadiul elaborării „Planului de menținere a calității aerului pentru Județul Timiș”, care se află în stadiul de refacere cu completările trimise de APM.

Totodată, reprezentantul Primăriei Municipiului Timișoara a prezentat situația elaborării „Studiului privind Calitate a Aerului în Municipiul Timișoara”, aflat în stadiu de avizare. În acest plan sunt cuprinde măsurile pentru reducerea indicatorului PM10, care implicit vor duce la scăderea concentrației de dioxid de azot în municipiul Timișoara.

În continuare au fost puse în discuție probleme legate de deșeurile abandonate pe domeniul public, curățenia/salubrizarea în municipiul Timișoara precum și alte activități întreprinse în contextul pandemiei de Coronavirus.

În ceea ce privește deșeurile, Garda de Mediu și Poliția Locală a municipiului Timișoara au prezentat rezultatele acțiunilor de control și sancțiunile aplicate pentru nerespectarea legislației privind regimul deșeurilor.

Locale

Georgiana Vița și formația Timișul, la Zilele comunei Parța și Ruga Bănățeană. PROGRAMUL evenimentelor

Publicat

pe

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, care este și hramul bisericilor ortodoxe din localitatea Parța va fi organizat un dublu eveniment: Zilele comunei Parța și Ruga Bănățeană.

Primăria Comunei Parța invită toți locuitorii, cu mic cu mare, în 8 septembrie 2025, începând cu ora 18.00, la Biserica Ortodoxă Română din Parța, pentru o rugăciune pentru localitate noastră.

După care, de la ora 18:30, în Parcul Comunal se va sărbători Ruga Bănățeană, prin cântec, joc și voie bună, alături de Ansamblul „Tezaur Bănățean“ din Parța și soliștii vocali Dana Gruescu și Toni Bagiu, acompaniați de formația Titel Brestovicean.

Sărbătoarea va continuă în data de 9 septembrie, când va cânta îndrăgita interpretă Georgiana Vița și solistul Cosmin Popa, acompaniați de formația „Timișul“.

PROGRAM:

Luni, 8 septembrie 2025, ora 18.30, Parcul Central

Dana Gruescu

Toni Bagiu

Formația Titel Brestovicean

Ansamblul „Tezaur Bănățean” din Parța – dansuri populare și tradiții locale

Marți, 9 septembrie 2025, ora 19.00, Parcul Central

Georgiana Vița și Formația Timișul

Cosmin Popa

Accesul este liber.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi. Restricții de trafic pe mai multe străzi din Timișoara pentru lucrări și evenimente

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de luni, 8 septembrie 2025, în vederea realizării unor lucrări CFR la infrastructura feroviară din oraș și cu ocazia organizării Rugii Timișoarei.

În vederea lucrărilor CFR la pasajele de cale ferată din cadrul proiectului ,,Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, lot 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj Gr.D – Etapa 1” se va închide circulația rutieră și pietonală pe strada Coriolan Brediceanu, în perioada 9 septembrie 2025 (ora 6:00) – 11 septembrie 2025 (ora 23:00).

În cadrul aceluiași proiect se va lucra pe timp de noapte pe strada Gheorghe Lazăr, cu următoarele restricții:

se va restricționa circulația la câte o bandă pe sens în perioada 9 septembrie 2025 (ora 21:00) – 10 septembrie 2025 (ora 6:30);

se va închide circulația rutieră și pietonală în perioada 10 septembrie 2025 (ora 22:00) – 11 septembrie 2025 (ora 6:00), precum și în perioada 12 septembrie 2025 (ora 22:00) – 13 septembrie 2025 (ora 06:00).

În plus, traficul rutier va fi restricționat pe strada Virgil Onițiu, tronsonul cuprins între bulevardul Mihai Viteazul și strada Gheorghe Doja, în perioada 12 septembrie 2025 – 12 octombrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețeaua de apă.

Totodată, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Traian Novac, în perioada 8 septembrie 2025 – 12 septembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor de extindere a rețelei și branșamentelor de gaz.

De asemenea, circulația rutieră va fi închisă în zona centrală a Timișoarei, pe perioada „Rugii Timișoarei”, după cum urmează:

în perioada 14 septembrie 2025 (ora 22:00) – 16 septembrie 2025 (ora 12:00) pe Strada Academician Alexandru Ioan Borza, de la intersecția cu Strada Michelangelo, până la Strada Gheorghe Enescu

în perioada 14 septembrie 2025 (ora 22:00) – 16 septembrie 2025 (ora 12:00) pe strada Gheorghe Andrașiu, de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Al. I. Borza

în perioada 14 septembrie 2025 (ora 22:00) – 16 septembrie 2025 (ora 12:00) pe Strada Silviu Bejan, de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Al. I. Borza

în perioada 14 septembrie 2025 (ora 22:00) – 16 septembrie 2025 (ora 12:00) pe strada Patriarh Miron Cristea, de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Al. I. Borza

Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor și a Rugii Timișoarei.

Citeste mai mult

Locale

RESTRICȚII de trafic în mai multe zone din Timișoara. Se finalizează mai multe lucrări

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în două zone din oraș, în perioada 4 septembrie 2025 – 7 septembrie 2025, pentru finalizarea lucrărilor de asfaltare în zona bulevardului Liviu Rebreanu și străzii Divizia 9 Cavalerie.

Astfel, în perioada 4 septembrie 2025 – 7 septembrie 2025, traficul rutier va fi restricționat pe bulevardul Liviu Rebreanu, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu AEM (Piața Gheorghe Domășnean) și strada Arieș, prin închiderea sensului de mers către Spitalul Județean și instituirea circulației rutiere semaforizate în dublu sens, pe sensul opus.

Suplimentar, traficul rutier va fi închis pe strada Costică Rădulescu, pe tronsonul cuprins între Strada Cerna și Bulevardul Liviu Rebreanu. Pe străzile secundare care se intersectează cu Bulevardul Liviu Rebreanu, pe partea unde se desfășoară lucrări, va fi instituită restricția „Drum fără ieșire”. Astfel, accesul către Lidl și Spumotim va fi posibil doar de pe Calea Stan Vidrighin.

În plus, pe strada Aleea Sănătății, la intersecția cu Bulevardul Liviu Rebreanu, se va închide banda de mers înainte pe strada Costică Rădulescu, iar pe strada Arieș se va închide una din cele două benzi de preselecție stânga spre Bulevardul Liviu Rebreanu, pe sensul de mers către sensul giratoriu AEM.

În aceeași perioadă, 4 septembrie 2025 – 7 septembrie 2025, se vor închide străzile perpendiculare pe strada Divizia 9 Cavalerie – respectiv Carol Davila, Dr. Robert Koch și Albinelor – și vor fi semnalizate cu „Drum fără ieșire”, de la intersecția cu strada Olanda.

Autoritățile recomandă șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite