Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Operatorii economici din domeniul HoReCa, scutiți de impozit pentru 90 de zile

Publicat

pe

În cadrul ședinței de Guvern de marți au fost adoptate două măsuri pentru domeniul HoReCa, una referindu-se la scutirea de la plata impozitului specific pentru acest domeniu pentru 90 de zile, iar cealaltă la scutirea unei tranşe pentru operatorii economici din domeniul HoReCa care deţin în administrare şi proprietăţi de plajă.

Plata acestui impozit se va face până la 25 octombrie, şi nu 25 iulie cum era stabilit iniţial.

„Mecanismul în baza căruia se va aplica această scutire este următorul: impozitul acesta este un impozit anual datorat de către operatorii economici din zona hoteluri, restaurante, cafenele şi din cuantumul impozitului anual calculat la 365 de zile se scade perioada de 90 de zile pentru operatorii economici care beneficiază de această facilitate în baza acestui act normativ, la care se adaugă cele 60 de zile anterioare pentru care au fost scutiţi la plată. Plata acestui impozit calculat în acest fel se va face până la data de 25 octombrie 2020. A fost astfel amânat termenul de plată de la 25 iulie 2020 la 25 octombrie”, a explicat şeful Cancelariei primului ministru.

O altă măsură luată de Guvern a fost scutirea de la plata unei tranşe pentru operatorii economici din HoReCa şi care deţin în administrare şi proprietăţi pe plajă.

„Tot pentru domeniul HoReCa şi în special al operatorilor economici din zona turistică şi de hoteluri, restaurante, cafenele, care deţin în administrare proprietăţi pe plajă, astăzi, în baza acestui act normativ aceştia au fost scutiţi de una din cele trei tranşe de plată la care aveau obligaţia pentru anul 2020. Operatorii economici care desfăşoară activităţi pe plajă, care au în administrare aceste spaţii, erau obligaţi la plata unor taxe de administrare a acestor plaje, în număr de trei tranşe. Potrivit acestui act normativ, sunt scutiţi de una dintre aceste tranşe. Pentru cei care aveau obligaţia de plată în trei tranşe, iar pentru cei care aveau obligaţia în două tranşe sunt scutiţi de 30% din cuantumul datorat”, a detaliat Ionel Dancă.

El a precizat că din acea ordonanţă de urgenţă legată de HoReCa a fost scos punctul care se referea la facilităţii în domeniul jocurilor de noroc.

Foto: Restaurant Colosseum Timișoara

Din țară

ANSVSA intensifică controalele la produsele specifice sărbătorilor pascale. Luni poate începe sacrificarea mieilor

Publicat

pe

În aceste zile premergătoare sărbătorilor pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) intensifică controalele specifice, vizând, în special, pieţele agroalimentare, abatoarele şi spațiile de sacrificare temporare, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi unităţile de vânzare.

Sacrificarea mieilor se poate realiza în unităţi de abatorizare autorizate sau în spaţii amenajate temporar în condiţiile legii numai în perioada 22 aprilie – 3 mai 2024.

ANSVSA urmărește respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, punând accent pe produsele cele mai căutate din această perioadă: carnea de miel, ouăle, laptele şi produsele din lapte, peştele, dar și cozonacii, legumele de sezon etc. Începând de luni, 22 aprilie, și până vineri, 3 mai, medicii veterinari vor efectua controale şi verificări în unități de procesare, depozitare și vânzare a produselor alimentare, iar la nivelul direcțiilor județene și circumscripțiilor sanitar-veterinare va fi asigurată permanenţa, inclusiv sâmbăta şi duminica. Programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice neregulă se vor găsi pe site-ul fiecărei direcții județene sanitar-veterinare.

De asemenea, instituția va autoriza puncte tem­porare pentru sacrificarea mieilor. Anul trecut, în toată țara, au fost avizate 28 de astfel de spații şi 14 centre de sacrificare amenajate direct în exploatație, care s-au adăugat celor 81 de abatoare care funcționează la nivel național.

În ciuda reglementărilor stricte, încă se mai practică sacrificarea mieilor în stâne sau în spații improvizate. Reprezentanţii ANSVSA fac apel la cetățeni să se aprovizioneze din locuri autorizate.

În ceea ce privește prețurile la carnea de miel, acestea vor fi comparabile cu cele de anul trecut. „Prețul corect, pentru iarna aceasta, care a fost mai blândă, cu furaje puțin mai ieftine, iar primăvara mai timpurie – noi ținem cont de toate condițiile de producție – undeva între 45 și 50 de lei ar fi acceptabil, dacă am coborî mai jos de atât, deja ne-am lovi de pierderi”, a spus recent, la Radio România Actualități, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din România, Nicolae Cioranu.

Pe rețelele de socializare și pe site-urile de anunțuri erau oferte la carnea de miel care porneau de la 20 lei/kg în viu și ajungeau la 45-50 lei/kg în carcasă. Anul trecut, mielul în viu s-a vândut la poarta fermei cu 20-22 lei/kg și carcasa cu 40-50 lei/kg, iar în piețe, supermarketuri și măcelării carnea de miel a avut prețuri de peste 50-55 lei/kg.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Din țară

Pionieri în Protecție: WBCS West Business Consulting Services redefinește standardele în serviciile de securitate

Publicat

pe

O analiză detaliată a modului în care analiza la risc, proiectarea, vânzarea de echipamente, montajul și mentenanța noastră, acasă sau la birou, redefinesc peisajul securității moderne.

În era contemporană, în care tehnologia evoluează rapid și provocările legate de securitate devin tot mai complexe, nu există nimic mai valoros decât sentimentul de siguranță. Compania noastră, lider în domeniul serviciilor de securitate, reușește să se remarce prin excelența sa în toate aspectele relevante: de la analiza la risc și proiectare, la vânzarea de echipamente de ultimă generație, montaj și mentenanță, atât la domiciliu, cât și la birou. În acest articol, vom explora în profunzime cum expertiza noastră și angajamentul pentru inovație redefinește standardele în industria securității.

Analiza la Risc și Proiectarea: Fundamentul pentru o soluție personalizată

Înainte de a implementa orice soluție de securitate, înțelegerea și evaluarea riscurilor specifice sunt esențiale. Echipa noastră de specialiști în securitate este expertă în analiza detaliată a riscurilor, luând în considerare fiecare aspect al mediului și al necesităților individuale ale clienților noștri. Această abordare personalizată ne permite să proiectăm soluții eficiente și adaptate, care să ofere o protecție maximă împotriva amenințărilor potențiale.

Vânzarea de Echipamente Avansate: Teama tehnologiei înaintea atacurilor

În lupta contra infractorilor și a altor riscuri, accesul la tehnologie de vârf este crucial. Compania noastră se mândrește cu parteneriatele strânse cu cei mai importanți producători de echipamente de securitate din lume. Astfel, oferim clienților noștri acces la cele mai recente inovații în materie de echipamente de supraveghere, detectare a efractiei și sisteme antiincendiu. Fiecare produs este atent selectat pentru a se potrivi cu nevoile specifice ale fiecărui client, garantând astfel o protecție optimă.

Montaj și Mentenanță Profesională: Construind fundații solide pentru siguranță

Implementarea eficientă a echipamentelor de securitate este la fel de importantă precum selecția acestora. Echipa noastră de tehnicieni calificați se asigură că fiecare componentă este instalată corect și integrată perfect în infrastructura existentă. Mai mult decât atât, oferim servicii de mentenanță regulată pentru a ne asigura că sistemele de securitate funcționează întotdeauna la capacitate maximă. Această atenție la detaliu și angajamentul nostru față de calitate ne disting în peisajul serviciilor de securitate.

Acasă sau la Birou: Asigurând protecție în orice mediu

Indiferent dacă este vorba despre un mediu rezidențial sau de afaceri, compania noastră este pregătită să ofere soluții de securitate adaptate la orice mediu. De la case particulare și apartamente la clădiri de birouri și întreprinderi comerciale, expertiza noastră acoperă o gamă largă de nevoi și cerințe. Astfel, clienții noștri pot avea încredere că vor beneficia întotdeauna de o protecție adecvată, indiferent de locația lor.

În concluzie, compania noastră este un pilon al inovației și excelenței în domeniul serviciilor de securitate. Prin abordarea noastră comprehensivă, de la analiza la risc și proiectare, până la vânzarea de echipamente de vârf și servicii profesionale de montaj și mentenanță, redefinim standardele în ceea ce privește protecția și siguranța. Cu fiecare pas pe care îl facem, ne angajăm să oferim clienților noștri un sentiment de siguranță și liniște, construind astfel un viitor mai sigur și mai securizat pentru toți.

www.wbcs.ro

Timis Marius, Manager General WBCS

Citeste mai mult

Din țară

PERCHEZITII. Cinci persoane care vindeau heroină, duse la audieri

Publicat

pe

Nouă percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Timiş şi în Bucureşti, într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc, în care sunt vizate cinci persoane care vindeau heroină către consumatori din Lugoj și din Bucureşti.

„La data de 17 aprilie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Timiş şi municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc”, transmite IGPR.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2022 şi până în prezent, 5 persoane, acţionând în cadrul unei structuri infracţionale organizată pe niveluri ierarhice, ar fi procurat, deţinut şi comercializat, în mod repetat, heroină (drog de mare risc), către consumatori din municipiile Lugoj şi Bucureşti, pe parcursul investigaţiilor fiind documentate 15 asemenea tranzacţii.

Audierile se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunea se realizează cu sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, Brigăzii Autostrăzi, Direcţiei de Poliţie Transporturi şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite