Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Organizatorii de evenimente își pot pierde autorizația dacă nu respectă normele sanitare

Publicat

pe

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat luni o nouă hotărâre cu privire la măsurile care se vor aplica după data de 1 iulie, prin care s-a stabilit că se va suspenda autorizaţia de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi evenimentelor, dacă nu se respectă regulile de siguranţă sanitară.

Măsurile de prevenire şi control a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, în vigoare la data prezentei hotărâri, se propun a se modifica şi completa după cum urmează:

* activitatea centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, se va desfăşura după un program de lucru avizat de direcţiile judeţene de sănătate publică;

* instituirea sancţiunii complementare a suspendării autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii activităţilor şi a evenimentelor în care regulile de siguranţă sanitară nu sunt respectate;

* permiterea organizării şi desfăşurării antrenamentelor şi cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii şi aplicabile pentru Liga I de fotbal;

* permiterea organizării de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii;

* permiterea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice din domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice desfăşurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane şi sub supravegherea unui medic epidemiolog;

* permiterea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp. pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară;

* înlocuirea noţiunii de „triaj epidemiologic” cu „triaj” în privinţa activităţilor desfăşurate de instituţiile şi autorităţilor publice, operatorii economici şi profesioniştii, la intrarea în sediul acestora.

Această hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Din țară

Încep înscrierile la creșă și grădiniță

Publicat

pe

Înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026 încep luni, a anunțat Ministerul Educației.

În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri. În grupele de nivel preşcolar (grădiniţă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.

„Vă rugăm să aveţi în vedere că înscrierea nu se face pe principiul «primul venit, primul servit», deci ordinea înscrierii/numărul de înregistrare al cererii nu constituie un criteriu”, informează reprezentanții ministerului.

Înscrierea se face pe baza criteriilor generale şi specifice descrise în metodologia de înscriere.

Ministerul precizează că în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri. În grupele de nivel preşcolar (grădiniţă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.

În cererile-tip de înscriere părinţii pot trece trei opţiuni, în ordinea preferinţelor. Cererea se depune la unitatea de învăţământ aleasă ca primă opţiune.

âGrupa mare şi grupa mijlocie fac parte din învăţământul obligatoriu. Înscrierea la grădiniţă se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădiniţe a copiilor de 4 şi 5 ani.

Ministerul mai arată că la nivelul inspectoratelor şcolare va funcţiona o linie telverde, la care părinţii pot obţine gratuit informaţii referitoare la înscrierea copiilor la grădiniţă/creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare.

Numărul de telefon telverde, data de la care acesta este funcţional, programul de funcţionare sau alte informaţii utile vor fi comunicate de fiecare inspectorat şcolar.

Citeste mai mult

Din țară

Zboruri Timișoara-Dubai, din octombrie, cu compania Animawings

Publicat

pe

Compania Animawings a anunțat că va introduce zboruri regulate între Timișoara și aeroportul Dubai World Central, din Emiratele Arabe Unite.

Conform datelor din sistemul de rezervări al companiei, noua rută va fi inaugurată în prima săptămână din luna octombrie 2025, iar zborurile vor fi disponibile în fiecare zi de marți. Prețul unui zbor pleacă de la 119 de euro/persoană.

Animawings va folosi pentru această rută aeronave Airbus A230, care pot transporta 180 de pasageri.

Durata unui zbor va fi de cinci ore și jumătate.

Compania românească AnimaWings va opera curse charter de pe Aeroportul internațional „Traian Vuia“ din Timișoara

Citeste mai mult

Din țară

În 2025, Declarația unică se depune până la data de 26 mai, inclusiv

Publicat

pe

Termenul limitã pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute în anul precedent.

Declarația unicã se completeazã și se depune de cãtre persoanele fizice care în anul 2024 au avut, individual sau într-o formã de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din strãinãtate și care datoreazã impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.

Declarația unicã se depune și de cãtre persoanele fizice care opteazã în cursul anului 2025 pentru plata contribuției de asigurãri sociale de sãnãtate (CASS).

De asemenea, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizeazã venituri din activitãți independente, din drepturi de proprietate intelectualã, din activitãți agricole, silviculturã și pisciculturã, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligația declarãrii veniturilor și depunerii declarației.

Declarația se depune, împreunã cu anexele completate, dacã este cazul, astfel:
a) prin mijloace electronice de transmitere la distanțã, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

– prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);

– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnãturã electronicã calificatã.

  1. b) în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poștã, cu confirmare de primire. Data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrãrii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștã, dupã caz.

Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unitãților fiscale, cu ajutorul cãrora pot efectua urmãtoarele operațiuni:

– înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual;

– completarea Declarației Unice;

– depunerea Declarației Unice.

Lista sediilor unitãților fiscale în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regãsește pe portalul www.anaf.ro, la secțiunea Asistențã contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.

De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cãrora existã personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistențã pentru depunerea Declarației unice.

Informații suplimentare pot fi obținute:

  •        accesând portalul www.anaf.ro, secțiunea Asistențã contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative;
    ·        participând la webinariile susținute de ANAF (20 și 21 mai, ora 10.00);
    ·        telefonic, la numãrul 031.403.91.60;
  •        la structurile de asistențã pentru contribuabili din cadrul unitãților fiscale teritoriale.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite