Primăria Timişoara, împreună cu Teatrul Auăleu, prezintă, vineri, 17 iulie 2020, spectacolul „Mioriţa” în Piaţa Sf. Gheorghe de la orele 21.30.
AUĂLEU este o antrepriză teatrală autonomă înființată în 2005 în garajul și curtea unei case la periferia artei și a orașului Timișoara. În 12 ani de existență, trupa a jucat în case părăsite, bodegi, cluburi, beciuri, sub poduri, în corturi militare, piețe, hoteluri, scene improvizate, parcuri.
Auăleu luptă să își păstreze demnitatea, se străduie să nu trădeze teatrul, scopul, principiile sale și rațiunea de a exista a unui spectacol pe o scenă.
Spectacolele Auăleu sunt un mix de teatru, concert, lirică, cabaret-noir, circ, musical, animație, basm și tragi-comedie pe texte proprii și se situează la granița dintre rânjet și surâs, toate având în comun o estetică a derizoriului proprie trupei. Distribuţia piesei „Mioriţa” este următoarea :
Ionuţ Pîrvulescu, Ioan Codrea, Armand Iftode, Christine Cizmaş, Norbert Lovasz, Sol Faur, Ovidiu Mihaiţă, Muzica : Sol Faur Măști: Aura Bălănescu, Ligia Seculici.
Costumele, Scenografia și Luminile: Auăleu, Coregrafia: Costa Tovarnisky
Grafica: Lucian Popovici
Înscenarea: Ovidiu Mihaiţă.
Accesul se va face pe baza de înscriere pe pagina Evenimente Primăria Timișoara, în limita celor 100 de locuri disponibile.
În weekendul 24–25 mai 2025, în cadrul Timișoara Music Awards Festival, va avea loc Happy Family Hour, un program dedicat familiilor, desfășurat între orele 12:00 și 15:00, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Participarea este gratuită, iar activitățile sunt concepute pentru toate vârstele: spectacole de jonglerie și dans, face-painting, ateliere creative, jocuri tematice, mascote, baloane uriașe, tatuaje temporare și trasee interactive.
Vor exista și zone foto, surprize dulci, cutii misterioase, parașută uriașă și o zonă de food.
Evenimentul este family friendly și pet friendly, gândit ca un spațiu sigur și accesibil pentru întreaga familie.
Happy Family Hour face parte din inițiativa Timișoara Music Awards Festival de a aduce împreună muzica, natura și comunitatea locală.
Eveniment organizat cu sprijinul Visit Timiș, finanțat de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean.
Timișenii sunt invitați să se bucure de noi concerte live la „Bastion by Merlin”, inițiativa care transformă Bastionul Theresia din Timișoara într-un reper cultural și un spațiu de întâlnire al comunității.
Luna mai va aduce pe scena Bastionului deopotrivă artiști consacrați și trupe în plină ascensiune, într-un mix sonor divers și atractiv pentru toate gusturile muzicale.
Vor fi acorduri de pop, jazz, indie și alternative, toate într-un decor istoric emblematic.
Feli, una dintre cele mai iubite voci ale României, a deschis seria concertelor din luna mai, urmată de proiectul inedit SoundsOfOm by Ursu, care a îmbinat instrumente tradiționale din diverse culturi cu influențe moderne.
Programul complet al concertelor din luna mai:
10 mai – The Other You
11 mai – Stringray
17 mai – RaviHazard
18 mai – Titi DRAGOMIR & Vest Phoenix Cover
24 mai – JazzyBIT
25 mai – The Bandits
31 mai – Choarda Liberă
Accesul la concerte este gratuit.
Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.
Artista pop-rock Yvonne și trupa ei, proaspăt întorși după un mini-turneu de promovare al celui mai recent album „I’m Not Naïve“, revin pe scena din Timișoara, de data aceasta alături de Eduard Argalas, vineri, pe data de 2 mai, cu începere de la ora 20.00, la D’arc (Piața Unirii, nr. 5, Timișoara), acolo unde se anunță o seară electrizantă.
Yvonne, una dintre cele mai fresh și îndrăznețe voci din noul val pop-rock, propune un show care te poartă de la synthwave la alternative, de la emoție la explozie, într-un carusel care te încarcă de energie și la care dorești să revii cu fiecare ocazie, prins ca într-o vrajă ce nu îți dă pace. Alături de trupa ei formată din Vlad Rădoi (chitară și clape) și Sergiu Luțai (tobe), artista reușește să transforme fiecare live într-un moment intens, plin de energie și culoare.
Desigur, nu vor lipsi din playlist-ul artistei piese deja cunoscute de pe albumul „I’m Not Naive”, momente ce vor fi presărate cu o serie de surprize sonore care vor încinge și mai mult atmosfera și vor antrena publicul la dans și la bună dispoziție pe un 2 mai „sărbătoresc” de toată frumusețea.
Eduard Argalas și trupa lui formată din Sergiu Nădăban (tobe), Eduard Chelm (chitară) și Dedu Silviu (bas), instrumentiști cu o vastă experiență în scena muzicală locală, și nu numai, vor aduce un setlist plin de cover-uri românești reinterpretate cu stil, suflet și un sound bine sudat care va adăuga sarea și piperul peste un eveniment de la care nu ai voie să lipsești. Patru muzicieni, un vibe intens și o conexiune care se simte din primele acorduri, sunt doar câteva elemente care definesc modul în care a fost gândit acest proiect.
Prețul unui bilet la acest eveniment este de 40 RON și poate fi achiziționat doar la intrare. Mai multe detalii puteți afla de pe pagina oficială a evenimentului, la acest link: https://fb.me/e/HJDrBDW75
AICI puteți asculta versiunea live a piesei „Second With You“, videoclip extras din concertul de lansare al albumului „I’m Not Naïve“ susținut de Yvonne în Club Pixel din Timișoara:
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.AcceptăRefuzădetalii
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.