Ne găsiți și pe:

Locale

Blue Air va opera curse aeriene pe ruta București-Timișoara

Publicat

pe

Compania low-cost Blue Air lansează campania „Zboară în ţară” şi introduce de vineri două rute interne noi din Bucureşti spre Oradea şi Timişoara, suplimentând, totodată, zborurile către toate destinaţiile din România.

„Începând cu 17 iulie 2020, Blue Air introduce în orarul de zbor două destinaţii interne noi din Bucureşti către Timişoara şi Oradea şi suplimentează zborurile spre şi dinspre Cluj. Pasagerii Blue Air pot achiziţiona bilete pentru noile zboruri interne din România începând de la preţul de 9,99 euro pe segment”, informează compania, într-un comunicat de presă

De asemenea, Blue Air suplimentează zborurile spre toate destinaţiile din România, excepţie făcând aeroportul din Bacău, care intră în lucrări de renovare a pistei din 15 august. În perioada în care Aeroportul Bacău va fi închis, pasagerii vor fi transferaţi la Suceava.

„Pentru a marca această decizie de repoziţionare strategică a companiei spre a servi cu prioritate nevoile pasagerilor din România şi ale turismului şi mediului antreprenorial românesc, Blue Air demarează în weekend-ul 17 – 19 iulie campania «Zboară în ţară», în cadrul căreia pasagerii pot achiziţiona bilete pentru toate rutele interne cu preţuri începând de la 9,99 euro. Campania este valabilă pentru zborurile cu date de călătorie cuprinse între 7 august 2020 şi 27 martie 2021″, se arată în comunicatul operatorului aerian.

Pasagerii Blue Air pot alege din cele peste 20 de zboruri interne pe săptămână către şi dinspre Bucureşti, Cluj, Iaşi, Oradea şi Timişoara.

Astfel, atât în cadrul orarului de vară 2020, cât şi cel de iarnă 2021, Blue Air va opera următoarele rute interne în România: Bucureşti – Timişoara: 10 zboruri/săptămână (rută nouă), Bucureşti – Oradea: patru zboruri /săptămână (rută nouă), Bucureşti – Cluj: cinci zboruri/săptămână (două zboruri noi) şi Bucureşti – Iaşi: patru zboruri/săptămână.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi. Are o echipă formată din peste 1.000 de profesionişti, operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite