Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Localitatea Făget iese din carantină. Ce restricții rămân valabile

Publicat

pe

Autorităţile din judeţul Timiş au dispus ridicarea măsurii carantinei în oraşul Făget şi trei sate aparţinătoare, începând de sâmbătă, de la ora 19.00, după ce, în urma analizei epidemiologice s-a constatat că numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut sub 3 la 1.000 de locuitori. Pentru următoarele 30 de zile au fost impuse însă unele restricţii.

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Prefecturii Timiş, în urma analizei epidemiologice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş la nivelul oraşului Făget, inclusiv localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, a reieşit faptul că trendul cazurilor de infectare cu virusul SARS-Cov2 este descrescător, iar numărul cazurilor active a scăzut sub 3/1000 de locuitori.

Ca atare, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a propus ridicarea măsurii de carantină zonală instituită în oraşul Făget, inclusiv localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, după expirarea celor 14 zile de carantină. Propunerea a fost trimisă spre avizare Institutului Naţional de Sănătate Publică.

„După avizul INSP, în această după-amiază, a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prefectul Liliana Oneţ, în cadrul căruia s-a a emis o hotărăre privind ridicarea măsurii de carantinare a oraşului Făget şi satele aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică din judeţul Timiş. Carantina zonală instituită în oraşul Făget şi satele aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică, judeţul Timiş, se ridică începând cu data de 8 august, ora 19.00”, se menționează în comunicatul de presă al Prefecturii Timiș.

În perioada următoare, starea de sănătate a populaţiei din oraşul Făget şi cele trei sate aparţinătoare va fi monitorizată prin intermediul asistenţei medicale primare (medici de familie, asistenţă socială), precum şi de către personalul Spitalului Orăşenesc Făget, sub supravegherea DSP Timis.

De asemenea, pentru o periodă de 30 de zile, ulterior măsurii de ridicare a carantinei zonale, se suspendă desfăşurarea tuturor târgurilor, iarmaroacelor, oboarelor, pieţelor de vechituri şi a pieţelor agroalimentare; terasele vor avea orar de funcţionare în intervalul 8.00 – 22.00; transportul în comun sau deplasarea către locul de muncă cu curse speciale se va face la maxim jumătate din capacitatea de transport a vehiculului şi cu obligativitatea folosirii măştii.

Slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber, cu un număr maxim de 50 de participanţi, cu respectarea regulilor de distanţare fizică, aşa cum sunt ele prevăzute în Ordinul 875/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase. Orice alte măsuri suplimentare pot fi instituite prin hotărâri ale Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al UAT Făget.

Autorităţile au mai stabilit că se impune măsura purtării măştii de protecţie în aer liber, zona centrală (de promenadă) a oraşului Făget, precum şi în zonele de aşteptare a mijloacelor de transport (staţii de aşteptare, peroane, gări, autogări, etc).

Oraşul Făget şi satele Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi au intrat în carantină în 26 iulie, după ce 47 de persoane au fost identificate pozitiv cu COVID-19.

Vineri, în oraşul Făget, în care încă există focar de coronavirus, sunt 67 de cazuri COVID-19 confirmate, fiind înregistrate două decese.

În judeţul Timiş sunt active, în total, 8 focare de COVID-19. De la începutul pandemiei şi până în prezent, în acest judeţ au fost depistate 1.544 de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV 2, iar numai în ultimele 24 de ore au fost depistate pozitiv 44 de noi cazuri. De asemenea, până în prezent, în Timiş au fost înregistrate 80 de decese.

Vineri, în judeţul Timiş, erau 190 de persoane infectate cu noul coronavirus internate în spitale.

sursa foto: inquam photo.com

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite