Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Restaurantele se pot deschide de la 1 septembrie în unele județe

Publicat

pe

Restaurantele şi cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5/1.000 de locuitori, a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

La evenimentele private în spaţiu închis pot participa 50 de persoane, iar la cele în aer liber – 100.

În aceleaşi condiţii referitoate la incidenţa cazurilor, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, fără a depăşi 50 % din capacitatea maximă a spaţiului.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, Hotărârea numărul 43, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai importante prevederi ale acestei hotărâri sunt:

– redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităţilor de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;

– limitarea la nivel naţional a programului de funcţionare a teraselor între orele 06.00-24.00;

– creşterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spaţiu închis, respectiv 100 în spaţiu deschis;

– actualizarea listei ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat”, a arătat sursa citată.

Restaurantele şi cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5/1.000 de locuitori/ La evenimentele private în spaţiu închis pot participa 50 de persoane

Totodată, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităţii operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

„Se aprobă deschiderea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

Se aprobă deschiderea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru clienţii cazaţi în hotel, în judeţele în care, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depăşeşte pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea activităţii restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori”, se arată în hotărâre.

Documentul prevede că se aprobă desfăşurarea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

„Se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 50 de persoane în interior şi de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii”, scrie în hotărâre.

CNSU a menţinut măsura privind suspendarea activităţii cluburilor, discotecilor şi a barurilor în interiorul clădirilor.

„Activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii. (2) În condiţiile alin. (1) organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, fără a depăşi 50 % din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/municipiul Bucureşti este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori”, mai prevede documentul.

Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricţionarea sau închiderea activităţilor culturale prevăzute la alin. (1) dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activităţilor culturale prevăzute la alin. (1), dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

foto: Restaurant Colosseum Timișoara

Din țară

DOSAR PENAL. Prejudiciu de peste 2,8 milioane de lei prin ride-sharing, în județele Timiș și Gorj

Publicat

pe

Mai multe societăți comerciale și reprezentați ai acesatora din județele Timiș și Gorj au fost percheziționate pentru un prejudiciu estimat, la acest moment, de aproximativ 2.802.403,55 de lei, urmând a fi actualizat pe parcursul anchetei după ce au realizat transporturi altternative de persoane prin societăți-paravan, sau firme „fantomă“.

În cursul zilei de 24 septembrie 2025, în baza mandatelor emise de instanța competentă, polițiștii efectuează 16 percheziții domiciliare în județele Timiș și Gorj, la domiciliile unor persoane fizice, precum și la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat că firmele vizate ar fi acționat ca intermediari în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing).

Acestea ar fi fost constituite și administrate prin mecanisme frauduloase, folosind persoane interpuse, societăți-paravan sau entități comerciale de tip „fantomă”.

Societățile respective ar fi fost utilizate pentru înregistrarea șoferilor în aplicații de ride-sharing, activitatea desfășurându-se în afara cadrului legal.

Șoferii ar fi fost atrași prin promisiunea unor câștiguri mai mari, însă ar fi prestat activități fără contracte de muncă, fiind remunerați „la negru”, sumele fiind încasate în numerar de către coordonatorii acestor firme.

Veniturile obținute nu ar fi fost declarate, sau ar fi fost declarate parțial și mult subdimensionat, fără achitarea contribuțiilor fiscale aferente.

Totodată, pentru obținerea autorizațiilor necesare de la Autoritatea Rutieră Română, șoferii ar fi semnat contracte de comodat sau ar fi efectuat vânzări fictive de autoturisme către societățile-paravan, acestea fiind apoi înregistrate pe platformele digitale.

Sumele încasate prin intermediul platformelor ar fi fost transferate în conturile firmelor, retrase ulterior de persoanele implicate sau de persoane apropiate acestora și folosite pentru achiziții personale ori investiții aparent legitime.

Pentru a îngreuna identificarea beneficiarilor reali și pentru a obstrucționa controalele financiare și ancheta penală, administratorii societăților ar fi fost schimbați frecvent. De asemenea, cu sprijinul unor contabili, ar fi fost efectuate demersurile necesare pentru radierea firmelor care nu mai puteau fi utilizate în schema financiară.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului adus bugetului de stat.

Foto&video: Poliția Română

Citeste mai mult

Din țară

ANCHETĂ. Două săbii, articole pirotehnice și o grenadă din Iugoslavia, găsite la mai multe adrese din Timiș, Caraș-Severin și Gorj

Publicat

pe

Mai multe persoane sunt cercetate penal după ce poliţiştii de la Serviciul Arme din Timiş au făcut 23 de percheziţii în diferite locaţii din Timiş, Caraş-Severin şi Gorj, iar printre adresele verificate două aparţin familiei de romi Cârpaci, într-un dosar privind regimul armelor și munițiilor.

Reprezentanții IPJ Timiş au anunțat că, în urma percheziţiilor, au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor, două săbii cu lungimea de aproximativ 60 cm, 14 articole pirotehnice din categoria F2, precum şi o grenadă funcţională, cu încărcătură activă.

În cauză, cercetările sunt continuate pentru infracţiunile de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi deţinerea articolelor pirotehnice din categoria F2, fără drept.

Un număr de 23 de percheziţii au avut loc, miercuri, în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Gorj, unde poliţiştii de la Servicul Arme au informaţii că ar exista diferite arme deţinute ilegal.

Printre cei ale căror locuinţe au fost percheziţionate se numără şi membri ai familiei de romi Cârpaci, din Timişoara, cei implicaţi în atacul din luna august de pe Podul Episcopal de langa Catedrală, când şoferul unei maşini a intrat pe contrasens, a lovit intenţionat o altă maşină, apoi era la un pas să cadă în Bega cu tot cu autoturism, după ce a rupt balustrada.

Atunci, poliţiştii au găsit într-una dintre maşini mai multe obiecte contondente şi ascuţite.

De asemenea, în timpul percheziţiilor făcute miercuri dimineaţă, la una dintre adresele din Timişoara a fost găsită o grenadă ofensivă de mână de provenienţă iugoslavă.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Din țară

ECHINOCȚIUL de toamnă. Toamna astronomică vine cu nopți mai lungi

Publicat

pe

Echinocțiul de toamnă, fenomenul astronomic care marchează tranziția de la vară la toamnă în emisfera nordică, va avea loc în 22 septembrie, la ora 21:19, ora României.

În acel moment, soarele va trece peste zenitul ecuatorului terestru, va răsări aproape exact în est și va apune spre vest.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților, informează reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

La latitudinile tarii noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

Acest lucru se schimbă, însă, după ultimul weekend din luna octombrie, când se trece la ora de iarnă, adică ceasurile se dau înapoi cu o oră.

În anul 2025, trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de sâmbătă, 25 octombrie spre duminică, 26 octombrie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite