Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Care sunt cauzele penelor de curent din Timișoara și unde pot fi reclamate

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Rețele Electrice Banat, pentru a discuta soluții concrete la problemele semnalate de cetățeni cu privire la funcționarea iluminatului stradal. În urma sesizărilor primite din partea comunității și a constatărilor primăriei în teren, primarul Dominic Fritz a solicitat soluții tehnice și măsuri care să contribuie la îmbunătățirea calității iluminatului public. 

„Mulți timișoreni sunt nemulțumiți de desele pene de curent la iluminatul stradal. Primăria are în derulare sau în pregătire mai multe investiții pentru modernizarea iluminatului stradal, dar nu suntem singurul jucător. De aceea, colaborarea cu operatorul de distribuție de energie electrică, care alimentează sistemul de iluminat, este crucială. Multe avarii apar, de fapt, nu în sistemul de iluminat ci la cel de alimentare cu energie. Avem situații în care puterea avizată pentru multe locuri de consum, inclusiv pentru iluminat, este dimensionată după calcule de acum câteva decenii”, a declarat primarul Dominic Fritz.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate mai multe aspecte legate de rețeaua electrică, avarii, investiții și modernizarea sistemului și a fost agreat un protocol pentru intervenții mai rapide. Totodată, până la finalul primăverii, Rețele Electrice Banat va face toate ajustările necesare la contoarele inteligente pe care le-a instalat, dar care sunt setate după avize emise în urmă cu zeci de ani. Primăria va solicita sporuri de putere oriunde este necesar. În prezent, se fac modificări la 100 din cele 800 de locuri de consum ale Primăriei Timișoara (iluminat public, semafoare, fântâni, spații în patrimoniul municipiului).

„Ținta noastră este ca în următorii doi ani să schimbăm peste 30% din iluminatul public stradal cu unul modern și cu un consum de energie cu până la 70% mai mic”, a mai declarat Dominic Fritz. 

Recomandăm timișorenilor să verifice dacă în locuințe consumul este în concordanță cu avizul. În cazul în care există diferențe, trebuie notificată societatea Rețele Electrice Banat pentru a fi obținut un spor de putere. Pentru avarii la rețeaua de distributie, cetățenii sunt rugați să apeleze la companie prin numărul de contact 0256 929. Pentru avarii la iluminatul public (corpuri de iluminat nefuncționale), timișorenii sunt rugați să facă o sesizare pe https://sesizari.primariatm.ro sau telefonic la 0256 969.

Administrație

Pasajul Slavici-Polonă va fi reconstruit. Se vor amenaja și piste de biciclete

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reconstrucție a Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură din oraș. După zeci de ani de uzură și fără lucrări majore, pasajul intră într-un amplu proces de refacere a celor trei deschideri, consolidare și reabilitare structurală. Mobilizarea pentru organizarea de șantier începe de săptămâna viitoare, fără afectarea circulației în prima etapă. Primele intervenții vor include defrișările necesare amenajării șantierului.

“Pasajul Slavici – Polonă este una dintre verigile slabe ale infrastructurii din Timișoara și, după mai bine de 40 de ani fără lucrări serioase, are nevoie de investiții. S-a degradat atât de tare, încât a devenit un calvar pentru șoferi, pietoni și bicicliști, dar acum intrăm serios în reconstrucție cu o investiție de aproape 12 milioane de euro din bugetul local. Vom avea și o extindere a pasajelor în punctele unde traficul se blochează astăzi din cauza îngustării benzilor dinspre străzile Ovidiu Cotruș și Polonă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include reconstrucția completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, construit în 1982, precum și modernizarea unor tronsoane din străzile Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Infrastructura va păstra funcțiunile dedicate traficului auto, transportului public și circulației pietonale, iar în plus va include piste pentru biciclete și conexiuni mai sigure și mai accesibile pentru toate categoriile de participanți la trafic.

Astfel, vor fi reconstruite pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș; pasajul peste încrucișarea spre Utvin; pasajul peste linia CF dezafectată de pe strada Wilhelm Tell și vor fi reabilitați aproximativ 1,5 km de drum. De asemenea, este prevăzută menținerea și reabilitarea liniilor de tramvai pentru o potențială legătură de mobilitate. În plus, vor fi executate lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, de modernizare a rețelei de canalizare pluvială și a iluminatului public, precum și de refacere a trotuarelor și bordurilor. Totodată, vor fi montate parapete pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale.

Investiția, în valoare de peste 49 de milioane de lei (fără TVA), este suportată integral din bugetul local. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Publicat

pe

  1. Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
  2. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  3. Obiectivele proiectului

„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:

Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1  cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).

  1. Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
  2. Data începerii proiectului este 08.2023
  3. Data finalizării proiectului este 05.2026
  4. Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 

Citeste mai mult

Administrație

Dezinsecție terestră la Timișoara. Ce trebuie să știe cetățenii

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Intervențiile sunt programate în perioada 2 – 17 iunie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție, Varat Pasta – pentru deratizare). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și Tip 14 (Rodenticide).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul deratizării, staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru a descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Este interzisă golirea, deteriorarea sau sustragerea stațiilor pentru momeli amplasate pe domeniul public de operatorul serviciilor de deratizare.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite