Ne găsiți și pe:

Administrație

Cartier nou în nordul Timișoarei. Primăria va construi școli, un centru medical și un centrul expozițional

Publicat

pe

Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Timișoara a elaborat și publicat o primă variantă a Strategiei de dezvoltare urbană Timișoara Nord, un plan care va seta direcțiile de investiții pe următorii 10-15 ani într-un nou cartier al orașului care se întinde pe o suprafață de peste 1.000 de hectare, similară cu cea ocupată de comuna Dumbrăvița.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și arhitectul-șef Gabriel Almăjan au prezentat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, propunerile pe care urbaniștii din cadrul Primăriei Timișoara le fac pentru a ridica standardul de viață din acest viitor cartier și pentru a crea un nou pol de atracție al orașului.

„Preconizăm că această zonă de nord a Timișoarei va cunoaște o dezvoltare masivă în următorii ani și de aceea vrem să ne asigurăm încă de acum că timișorenii care își vor construi case aici sau își vor cumpăra apartamente vor avea acces facil la toate serviciile publice, dar și la zone de recreere sau de practicare a sportului”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Zona studiată este situată între Calea Aradului (la est), Grigore Alexandrescu/Ovidiu Balea/Aleea Viilor (la sud), calea ferată (la vest) și canalul Beregsău (la nord).

„Știm că în această zonă dețin terenuri câteva sute de timișoreni, terenuri pe care în viitor se vor construi case, dar există în lucru și mai multe investiții imobiliare mari. De aceea este foarte important ca noi să începem încă de pe acum să planificăm viitoare investiții publice în rețeaua de drumuri, de transport public, educațională sau de infrastructură verde”, a declarat și Gabriel Almăjan, arhitectul-șef al Timișoarei.

Printre multele obiective propuse de urbaniștii Primăriei Timișoara se numără construcția a șase centre de cartier și șase școli în această zonă, amenajarea celei mai mari zone de recreere și sport din municipiu, înființarea a 21 de stații de transport în comun, construcția de noi străzi de legătură și lărgirea bulevardelor care traversează acest nou cartier (de exemplu Calea Torontalului), construcția unui centru expozițional și de cercetare, construcția viitorului Medical City.

Strategia a fost publicată pe portalul decidem.primăriatm.ro (https://decidem.primariatm.ro/processes/strategia-nord) , iar în perioada 3-15 mai va fi prezentată celor care vor fi direct impactați de aceasta (proprietari, investitori, arhitecți, urbaniști, instituții, decidenți).

Luni, 9 mai, de la ora 17:00 sunt invitați la o discuție deschisă toți cetățenii interesați de strategie, în mod particular fiind vizați investitori sau proprietari de terenuri din zonă. Toate detaliile sunt disponibile pe https://decidem.primariatm.ro/processes/strategia-nord/f/43/meetings/11

După această perioadă în care se pot primi propuneri și sugestii de la actorii implicați, strategia se va concretiza într-un proiect de Hotărâre de Consiliu Local. Proiectul va fi prima dată lansat în consultare publică, iar mai apoi supus votului Consiliului Local Timișoara.

Administrație

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Circulația tramvaielor va fi modificată

Publicat

pe

Din 3 august 2026, încep lucrările la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian.

Intervențiile fac parte din investiția de regenerare urbană a zonei și presupun modernizarea liniilor și a rețelei de catenară. Astfel, circulația tramvaielor va fi întreruptă până la finalizarea lucrărilor pe tronsonul Piața 700 – Piața Traian – Stația Meteo și va fi înlocuită cu linia de autobuz 5A.

Cele mai complexe lucrări vor fi executate în intersecția Piața Traian – Ștefan cel Mare – 3 August – Dacilor. Totodată, linia de tramvai de pe Bulevardul 3 August, puternic degradată după aproape 30 de ani fără reparații capitale, necesită refacere de la fundație până la șine.

În plus, schimbătoarele de cale și sistemul de drenaj vor fi modernizate, iar stațiile de lângă Parcul Regina Maria (fost Poporului) și din Piața Traian vor fi reamenajate pentru a fi accesibile tuturor. Noile șine, sudate continuu, vor asigura o circulație mai sigură, mai stabilă și mai silențioasă, iar noua structură va rezista mai bine în timp. Estimările constructorului sunt că lucrările vor fi încheiate până la finalul iernii, în funcție de livrarea schimbătoarelor de cale și de alte situații neprevăzute ce pot apărea în teren.

Astfel, din data de 3 august 2026, circulația tramvaielor va fi modificată astfel:

  • Linia 1 – tramvaiul va circula de la Gara de Nord pe traseul normal până la Piața Sf. Maria și va fi deviat apoi pe traseul Piața N. Bălcescu – Str. Drubeta – Bdul. Liviu Rebreanu – AEM;
  • Linia 2 – tramvaiul va circula de la Shopping City pe traseul normal până pe Str. Nemoianu și va fi deviat apoi pe traseul Balta Verde – Calea Torontalului;
  • Linia 5 – tramvaiul va fi înlocuit temporar cu linia 5A de autobuz cu următorul traseu (dus-întors): Ronaț (Str. Dunărea) – Piața 700 – Piața Libertății – Prefectură – Spl. Nistrului – Str. J.H. Pestalozzi – Str. Baba Dochia – Prințul Turcesc – Piața V. Economu – Stația Meteo – Gara de Est;
  • Liniile 4, 7, 8 și 9 nu vor fi modificate.

Citeste mai mult

Administrație

Magistrala Verde pe Calea Șagului din Timișora. Cea mai aglomerară arteră din oraș, modernizată cu bani europeni

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru lucrările la Magistrala Verde, investiție ce va transforma Calea Șagului într-un coridor modern de mobilitate. Proiectul, co-finanțat cu fonduri europene, va face transportul public mai rapid și mai predictibil prin benzi dedicate pentru autobuze și va păstra, pe aproximativ 80% din traseu, câte două benzi de circulație pe sens pentru traficul auto. Totodată, cei care aleg să meargă pe jos sau cu bicicleta vor beneficia de trotuare noi, piste moderne și conexiuni mai bune la rețeaua velo, iar spațiul public va deveni mai atractiv pentru locuitori și activitățile comerciale de la parterul clădirilor.

„E unul din proiectele strategice ale Timișoarei pentru care am atras aproape 20 milioane de euro bani europeni. Vom transforma una dintre cele mai aglomerate și poluate artere de circulație ale Timișoarei într-un coridor verde, în care transportul public devine prioritar, cu trotuare late și piste sigure. Magistrala Verde se conectează la proiectul de regenerare urbană a zonei Sinaia/Mocioni care e deja în licitație pentru constructor. Practic, de la Shopping City până în centru vom avea o zonă modernizată, cu spații publice de calitate și sigure pentru oameni și cu o zonă verde mult extinsă și îmbunătățită”, spune primarul Dominic Fritz.

Prin această investiție, Primăria Timișoara reconfigurează peste 114.000 de metri pătrați de spațiu urban, dintre care aproape jumătate reprezintă carosabil. Pentru a reduce poluarea și a crește calitatea transportului public, Magistrala Verde va avea benzi dedicate pentru autobuze de la pasajul de ieșire din oraș până la Piața Mocioni. Excepție face tronsonul dintre strada Dr. Pavel V. Ungureanu și strada Eneas, unde lățimea bulevardului nu permite amenajarea acestora. Din Piața Mocioni până la Podul Maria, benzile dedicate vor fi realizate prin proiectul de regenerare urbană zona Piața Mocioni.

Configurarea benzilor auto va fi adaptată fiecărui tronson, în funcție de spațiul disponibil: două benzi auto pe sens de la Shopping City până la intersecția cu Bulevardul Dragalina, respectiv o bandă pe sens de la Bulevardul Dragalina până la podul Maria. Totodată, aproape 20.000 de metri pătrați de trotuare vor fi reamenajați cu finisaje de calitate – piatră naturală și pavaj modern. Proiectul municipalității prevede și creșterea zonei verzi de la circa 14.000 de metri pătrați la peste 16.000 metri pătrați.

Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care 97,3 milioane de lei reprezintă finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 5.1.B – Decongestionare trafic, iar 61 de milioane de lei sunt asigurați din bugetul local. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de aproximativ 95,3 milioane de lei (fără TVA), iar durata de execuție este de 30 de luni.

Citeste mai mult

Administrație

Pasajul Slavici-Polonă va fi reconstruit. Se vor amenaja și piste de biciclete

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reconstrucție a Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură din oraș. După zeci de ani de uzură și fără lucrări majore, pasajul intră într-un amplu proces de refacere a celor trei deschideri, consolidare și reabilitare structurală. Mobilizarea pentru organizarea de șantier începe de săptămâna viitoare, fără afectarea circulației în prima etapă. Primele intervenții vor include defrișările necesare amenajării șantierului.

“Pasajul Slavici – Polonă este una dintre verigile slabe ale infrastructurii din Timișoara și, după mai bine de 40 de ani fără lucrări serioase, are nevoie de investiții. S-a degradat atât de tare, încât a devenit un calvar pentru șoferi, pietoni și bicicliști, dar acum intrăm serios în reconstrucție cu o investiție de aproape 12 milioane de euro din bugetul local. Vom avea și o extindere a pasajelor în punctele unde traficul se blochează astăzi din cauza îngustării benzilor dinspre străzile Ovidiu Cotruș și Polonă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include reconstrucția completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, construit în 1982, precum și modernizarea unor tronsoane din străzile Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Infrastructura va păstra funcțiunile dedicate traficului auto, transportului public și circulației pietonale, iar în plus va include piste pentru biciclete și conexiuni mai sigure și mai accesibile pentru toate categoriile de participanți la trafic.

Astfel, vor fi reconstruite pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș; pasajul peste încrucișarea spre Utvin; pasajul peste linia CF dezafectată de pe strada Wilhelm Tell și vor fi reabilitați aproximativ 1,5 km de drum. De asemenea, este prevăzută menținerea și reabilitarea liniilor de tramvai pentru o potențială legătură de mobilitate. În plus, vor fi executate lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, de modernizare a rețelei de canalizare pluvială și a iluminatului public, precum și de refacere a trotuarelor și bordurilor. Totodată, vor fi montate parapete pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale.

Investiția, în valoare de peste 49 de milioane de lei (fără TVA), este suportată integral din bugetul local. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite