Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

CJ Timiș a început demersurile pentru rezilierea contractului cu constructorul care modernizează centura Timișoarei

Publicat

pe

Consiliul Județean Timiș a transmis o notificare de reziliere a contractului către firma care lărgește la patru benzi drumul dintre Timișoara și Autostrada Vestului prin Dumbrăvița și Giarmata.

Motivul rezilierii contractului este lipsa noii Garanții de Bună Execuție pentru asigurarea realizării obligațiilor asumate prin Acordul contractual, în condițiile în care Garanția de Bună Execuție inițială constând într-o poliță emisă de City Insurance și-a pierdut valabilitatea deoarece societatea de asigurare se află în faliment.

În data de 26 noiembrie 2021, CJ Timiș a notificat constructorul că are la dispoziție 30 de zile să facă dovada noii Garanții de Bună Execuție, iar acesta nu s-a conformat deoarece nicio instituție de profil nu și-a asumat emiterea unui instrument de garantare care să corespundă cerințelor.

În absența unei Garanții de Bună Execuție, Consiliul Județean Timiș nu ar fi putut face nicio plată către constructor, iar de-a lungul anului 2021 – CJT a constatat că activitatea acestuia este strâns dependentă de fluxul numerar venit din partea beneficiarului. Relațiile contractuale dintre CJ Timiș și constructor vor înceta la data de 3 februarie 2022, la 15 zile de la notificarea de reziliere. În continuare, CJ Timiș va demara o achiziție pentru servicii de expertizare, care să investigheze și confirme stadiul și calitatea execuției de până acum, pentru a stabili status-quo de unde va prelua constructorul care va finaliza lucrările. Dacă pregătirile vor decurge conform așteptărilor, la sfârșitul lunii iunie 2022, șantierul ar putea avea un constructor nou.

„Am încercat să mobilizăm constructorul, însă, din păcate, acesta este depășit de situație. Am evitat cât am putut rezilierea deoarece există un risc al pierderii finanțării europene, dar nu putem trece cu vederea întârzierile de pe șantier și faptul că a bătut pasul pe loc chiar și după ultimatumul primit în toamna târzie a lui 2021. Noi am moștenit firma și condițiile contractuale de la fosta administrație. Ca să evităm, pe viitor, astfel de probleme și neînțelegeri în execuție, asigurăm atât cetățenii cât și firmele care se înscriu la licitație că vom fi foarte preciși în formularea cerințelor. Conform Programului Operațional Regional, ultimele plăți pentru execuția proiectului se vor putea efectua în luna decembrie 2023. În momentul de față știm că suntem semnificativ în întârziere, dar nu avem un tablou foarte exact al situației deoarece constructorul a refuzat în mod repetat să actualizeze graficul de lucrări. Pentru acest lucru a primit penalități de 4.000 lei/zi de-a lungul ultimelor luni”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Problemele întâmpinate în proiectul de modernizarea a DJ691 au fost accentuate de faptul că Primăria Timișoara a refuzat în repetate rânduri procedura de predare a stâlpilor și a rețelelor de alimentare pentru troleibuze, astfel încât constructorul să fi avut posibilitatea de a lucra la lărgirea drumului județean pe raza comunei Dumbrăvița.

Administrație

Parcarea multietajată din zona Gării de Nord va avea 200 de locuri

Publicat

pe

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Conform documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri de parcare, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

„Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate.

Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

Citeste mai mult

Administrație

Parcare cu 86 de locuri în zona Girocului

Publicat

pe

Primăria Timișoara a finalizat parcarea cu 86 locuri, de la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului.

Parcarea a fost amenajată pe un teren dezafectat, din zona Girocului, ocupat de ruine.

Parcarea este realizată cu dale înierbate, permeabile, de beton pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați și este prevăzută cu sistem de iluminat. Căile de acces în parcare și în interiorul parcării sunt din mixtură asfaltică.

În perioada următoare, vor fi plantați în zonă 27 de arbori mari care vor asigura umbră pentru zona de parcare.

Pentru plantarea arborilor – stejar, acer, frasin și liquidambar – accesul în parcare va fi restricționat temporar.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

Peste 50 la sută dintre timișoreni și-au achitat taxele și impozitele locale, online

Publicat

pe

În jur de 140.000 de contribuabili, persoane fizice și juridice din Timișoara și-au achitat  taxele și impozitele locale până la 31 martie 2024. Aproximativ 50% dintre aceștia au optat pentru plățile online. Prin modalitățile de plată online a taxelor și impozitelor au fost procesate aproape 90.000 de plăți.

Contribuabilii care s-au încadrat cu plata taxelor pe întregul an 2024 până la 31 martie au beneficiat de bonificația de 10% din valoarea impozitului.  Totalul sumelor colectate este de peste 220 de milioane de lei.

La plata impozitului pe clădiri, suma colectată este de aproape 180 de milioane lei, mai mult cu 18 milioane față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșteri au fost înregistrate și la plata  impozitului pe teren și autoturisme, totalul încasărilor pentru aceste 2 surse ridicându-se la 44 de milioane de lei.

Reamintim că timișorenii au la dispoziție portalul unic al primăriei, un instrument care le facilitează interacțiunea cu administrația, inclusiv pentru plata impozitelor. cont.primariatm.ro este adresa la care fiecare timișorean – indiferent de vârstă sau competențe digitale – poate să își creeze propriul cont unic. Prin acest cont, timișorenii pot accesa peste 300 de cereri și servicii pe care le gestionează Primăria Municipiului Timișoara, de la plata taxelor, la depunerea certificatului de urbanism sau acte pentru indemnizația copilului, fără a mai veni la ghișeu.

De asemenea, plata impozitului pe clădiri, teren sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online, cât și fizic la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr.1 (incinta Iulius Town) sau la oficiile poștale din oraș.

Cotele de impozitare aplicate în 2024 nu au fost majorate, fiind stabilite la același nivel încă din 2018. Grila de impozitare este ajustată anual cu rata inflației calculată de Institutul Național de Statistică și se aplică la fel în toată țara. Rata inflației este de 13,8% și acesta este procentul pe care toate localitățile din România l-au aplicat grilei de impozitare.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite