Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

ACTUALIZARE. Carantina, reinstituită în Timișoara și comunele limitrofe, pentru trei zile

Publicat

pe

Ca urmare a situației existente în perimetrul format din raza administrativ-teritorială a municipiului Timișoara și a comunelor limitrofe, unde rata de incidență este ridicată, iar în baza datelor furnizate de CNCCI, gradul de ocupare a paturilor COVID ATI în județul Timiș, a atins capacitatea maximă, în vederea limitării riscului ridicat de transmiterea a Coronavirusului SARS-CoV-2 printre comunitățile vizate, s-a stabilit prelungirea carantinei pentru încă 72 ore pentru ariile teritoriale din Județul Timiș, respectiv, municipiul Timișoara și comunele Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăvița, cu aplicabilitate imediată din data de 22 martie 2021, ora 00.00.

Această decizie a fost luată prin Ordin al Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, în urma consultării cu conducerea Ministerului Sănătății, dată fiind   lipsa întrunirii numărului minim de voturi care să permită adoptarea unei hotărâri a CJSU Timiș în ceea ce privește măsurile necesar a fi aplicate în vederea limitării noului virus,  în pofida recomandărilor furnizate de DSP, ale avizelor și recomandărilor INSP.

Această măsură are caracter temporar, ea fiind necesară până la găsirea unei soluții viabile la nivel județean sau național.

Știrea inițială
Fără carantină în Timișoara, Dumbrăvița, Moșnița Nouă, Ghiroda și Giroc. Măsura nu a avut niciun efect
Prefectul județului Timiş, Zoltan Nemeth a anunţat că, în şedinţa CJSU Timiş de sâmbătă seara, s-a decis ca localitățile Timișoara, Dumbrăvița și Giroc să iasă din carantină. 
„În urma votului exprimat în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, s-a votat după cum urmează, în ceea ce priveşte prelungirea măsurii de carantinare a localităţilor Timişoara, Dumbravita si Giroc: 20 voturi pentru, 9 abţineri şi 9 voturi împotrivă – astfel că prelungirea măsurilor de carantinare pentru localităţile: Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc pentru o perioadă de 7 zile, nu a trecut în cadrul CJSU, nefiind întrunită majoritatea necesara de 2/3 din membrii prezenţi pentru adoptarea hotărârii de prelungire a măsurii de carantinare“, a anunțat prefectul.
În ceea ce priveşte comuna Moşniţa Nouă şi comuna Ghiroda, analiza de risc întocmită de către Direcţia de Sănătate Publică a concluzionat că nu este întrunit punctajul pentru a putea propune prelungirea carantinei zonale. Totodată, INSP a avizat măsura de ridicare a carantinei pentru aceste două localităţi, dar a atras atenţia că rata de incidenţă este extrem de ridicată, astfel incat, dacă masura carantinei nu va fi prelungită, cel mai probabil, în scurt timp, trendul va redeveni crescător, impunandu-se din nou luarea măsurii de carantinare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica a afirmat  că simte „tristeţe şi multă părere de rău pentru stresul pus pe copii şi părinţi, pentru pierderile financiare înregistrate în aceste două săptămâni, atâta chin fără absolut niciun rezultat, rata de infectare fiind în creştere”.
„În această seară, în CJSU Timiş a fost eliminată măsura nedreaptă a carantinării Timişoarei şi a zonei periurbane. Deşi am luat poziţie fermă împotriva carantinei formale şi inutile, şi acum, şi în urmă cu 2 săptămâni, acesta nu este un moment de bucurie. Simt tristeţe şi multă părere de rău pentru stresul pus pe copii şi părinţi, pentru pierderile financiare înregistrate în aceste două săptămâni, atâta chin fără absolut niciun rezultat, rata de infectare fiind în crestere.
Însă e important să privim spre viitor. Distanţarea fizică trebuie respectată, iar purtarea măştii şi regulile de igienă tratate cu cea mai mare seriozitate. Vă încurajez să vă vaccinaţi şi să respectaţi restricţiile rămase în vigoare. Nu sunt adeptul amenzilor, cred în respectarea din convingere a regulilor, iar aceasta este o ocazie să arătăm că timişorenii nu au nevoie de ameninţări ca să respecte măsurile legale.
Pe lângă apelul către voi, cetăţenii, fac apel şi către Primăria Timişoara şi Prefectură, să prezinte un plan coerent şi inteligent de măsuri împotriva Covid-19. Eu sunt disponibil, ca întotdeauna, pentru colaborare interinstitutională şi ajutor, acolo unde este nevoie”, a scris Alin Nica sâmbătă pe Facebook.

Administrație

Continuă acțiunile de dezinsecție terestră împotriva căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna mai acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.

Intervențiile sunt programate în perioada 4 – 12 mai 2026.

Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Autoritățile recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, autoritățile fac apel la crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

REFORMA ADMINISTRATIVĂ 2026. Reduceri de personal la Primăria Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara continuă reforma administrativă în contextul prevederilor OUG nr. 7/2026 privind reducerea numărului maxim de posturi cu 30%. Primarul Dominic Fritz propune Consiliului Local desființarea a 138 de posturi în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și la Sport Club Municipal. De asemenea, în urma modificărilor legislative care impun un post de agent local pentru fiecare 1.200 de locuitori, față de 1.000 anterior, sunt propuse ajustări și la nivelul Poliției Locale, cu reducerea de 86 de posturi. În total, administrația locală va reduce 102 posturi ocupate, măsură ce va aduce o economie anuală la bugetul local este de aproximativ 13 milioane de lei.

La nivelul Aparatului de Specialitate al Primarului, reorganizarea are la bază procesul de digitalizare a fluxurilor interne care a generat o redimensionare a structurilor în funcție de volumul real de muncă. Spre exemplu, este propusă desființarea a două servicii din cadrul Direcției de Autorizare și Control, precum și desființarea a patru posturi la Serviciul Achiziții Publice, acolo unde analiza activității arată că performanța poate fi menținută cu o mai bună utilizare a resurselor. Totodată, pentru a întări capacitatea financiară și a susține mai eficient orientarea municipalității către finanțări externe, este propusă comasarea Direcției Incubator Proiecte cu Direcția Economică, într-o structură unitară Direcția Generală Economică și Finanțări Proiecte.

Per ansamblu, pentru Aparatul de Specialitate, care în prezent însumează 494 de posturi, este propusă desființarea a 72 de posturi (8 funcții de conducere, din care 4 ocupate; 62 funcții de execuție, din care 27 ocupate; 2 funcții contractuale, din care 2 ocupate), precum și înființarea unui post de director general.

La nivelul structurilor vizate de reformă este propusă reducerea numărului de posturi astfel:

  • Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – 32 de posturi (18 ocupate și 17 vacante);
  • Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar – 24 de posturi și desființarea structurii (8 ocupate și 16 vacante);
  • Sport Club Municipal – 10 posturi (1 ocupat și 9 vacante);
  • Direcția Generală Poliția Locală Timișoara – 86 de posturi (42 ocupate și 44 vacante).

Primarul Dominic Fritz a inițiat procesul de eficientizare al Aparatului de Specialitate încă din anul 2021, când organigrama număra 644 de posturi. Numărul a fost redus succesiv la 535, apoi la 494, ajungând la 423 de posturi, conform propunerii curente.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara va amenaja 48 de adăposturi publice de protecție civilă

Publicat

pe

Programul Primăriei Timișoara de amenajare a 48 de adăposturi publice de protecție civilă aflate în proprietatea municipiului intră în implementare, cu o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor.

În total, municipalitatea are în evidență 89 de adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane, situate în blocuri construite în perioada comunistă, iar 48 au fost intabulate. Multe dintre aceste spații sunt blocate cu diverse obiecte sau au suferit modificări neautorizate, prin intervenții asupra instalațiilor sau compartimentărilor. Pentru a le aduce la standardele prevăzute de legislație, va demara programul de expertizare și amenajare. Astfel, asociațiile de proprietari vor fi înștiințate că trebuie să asigure accesul în adăposturile blocurilor și să elibereze spațiile de obiectele depozitate până la data de 15 mai 2026. Ulterior, Primăria Municipiului Timișoara va pregăti documentația necesară îmbunătățirii funcționalității spațiilor.

În cazul în care în interiorul adăpostului au fost amenajate construcții (boxe, pereți sau alte compartimentări care nu fac parte din forma inițială a spațiului) asociațiile de proprietari au obligația de a lua măsurile necesare pentru îndepărtarea acestora. În caz contrar, Primăria Municipiului Timișoara va interveni pentru a readuce adăpostul la starea inițială, conform legislației în vigoare.

După finalizarea lucrărilor, adăposturile vor putea fi folosite în continuare de către locatari, conform legislației naționale în vigoare.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite