Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Încasarea impozitelor și taxelor locale va fi reluată din 19 ianuarie 2026, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale în 19 ianuarie, atât la ghișee, cât și online. Până la această dată, sistemul informatic este actualizat în urma modificărilor impuse de legislația națională, fiind astfel asigurat un calcul corect al obligațiilor fiscale.

Reamintim, actul normativ a modificat valoarea în lei pe metru pătrat, de la 1.490 lei la 2.667 lei. Totodată, reducerile acordate în funcție de vechimea imobilului, nu se mai aplică. Până în anul 2025 inclusiv, aceste reduceri erau de 10%, 30% sau 50%. Municipalitatea a menținut cota de impozitare la nivelul anului trecut, respectiv 0,1%. Spre exemplu, pentru un apartament cu o suprafață de 55 mp, situat în zona A, impozitul anual datorat în anul 2026 este de 515 lei, comparativ cu 248 de lei în anul 2025 pentru un imobil care beneficia de o reducere de 10% sau cu 193 de lei pentru un imobil care beneficia de o reducere de 30%.

Pentru mijloace de transport, legislația a impus norma de poluare ca element suplimentar în formula de calcul, alături de capacitatea cilindrică a motorului. Astfel, pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 1.598 cmc, impozitul anual este estimat la aproximativ 230 lei în cazul autovehiculelor cu norme de poluare Euro 0–3 și la circa 200 lei pentru autovehiculele cu norma Euro 6. În cazul autoturismelor hibride cu emisii de peste 50 g CO₂/km, impozitul anual este de aproximativ 200 lei. Pentru autoturismele electrice este stabilit un impozit anual de 40 de lei.

Pentru asigurarea unui climat economic predictibil, municipalitatea a stabilit pentru clădirile nerezidențiale o cotă finală de impozitare de 1,5%, față de 1,7% aplicată în anul 2025. Astfel, pentru o clădire cu o valoare impozabilă de aproximativ 29 de milioane de lei, impozitul anual datorat de persoanele juridice scade de la circa 490.000 de lei în anul 2025 la aproximativ 433.000 de lei în anul 2026.

Municipalitatea acordă, în anul 2026, scutiri de taxe proprietarilor care investesc în reabilitarea clădirilor istorice, precum și organizațiilor neguvernamentale care prestează servicii sociale. Totodată, pentru plata anticipată efectuată până la data de 31 martie, se acordă o bonificație de 10%.

Până la data de 19 ianuarie 2026, programul cu publicul al Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara va continua într-un regim adaptat. Compartimentul Consiliere Cetățeni și Registratură va prelua și va înregistra declarații fiscale privind clădiri și terenuri, atât la registratura din str. Aristide Demetriade nr. 1, cât și prin e-mail, la adresa office@dfmt.ro. Compartimentul Încasări Bugetare va încasa amenzi și taxe fără debitare, precum taxele pentru eliberarea cărții de identitate, taxele pentru utilizarea temporară a domeniului public, taxele judiciare de timbru și alte taxe similare. De asemenea, serviciile de specialitate vor elibera certificate de atestare fiscală exclusiv în situațiile în care acestea vizează bunuri impozabile pentru care nu este necesară prelucrarea informatică a datelor patrimoniale.

Administrație

Peste 50 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în 13 localități din estul județului Timiș

Publicat

pe

Veste importantă pentru locuitorii din estul județului Timiș.

Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Este vorba despre un proiect amplu cu o valoare de 52 de milioane de lei plus TVA, parte din această sumă, aproximativ 7 milioane, reprezentând cofinanțare din partea Consiliului Județean Timiș, alte trei milioane provin din bugetele a doisprezece comune, membre ale Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Distribuție Gaz Timiș Est.

Cele 13 unități administrativ teritoriale care vor beneficia de acest program sunt: Făget, Margina, Curtea, Fârdea, Bara, Bârna, Ohaba Lungă, Mănăștiur, Dumbrava, Traian Vuia, Coșteiu, Balinț și Bethausen, rețeaua are o lungime de 116 kilometri, iar în primă fază vor fi racordate 1800 de gospodării. Termenul de finalizare este de 20 de luni de la data începerii lucrărilor.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Trimișoara vrea să transforme fostul depou de tramvaie într-un ansamblu MultipleXity, cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a depus cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity. Municipalitatea a solicitat, prin Programul Regional Vest, fonduri europene în valoare de 14 milioane de euro pentru transformarea fostului depou de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu într-un centru cultural de referință la nivel regional – dedicat artei, tehnologiei și experimentului. Proiectul vizează reabilitarea halei mari, a clădirilor adiacente și amenajarea curții exterioare, cu o suprafață de aproximativ 13.000 mp.

„Recuperarea și reconversia spațiilor cu memorie și istorie ale Timișoarei face parte din strategia noastră de a păstra vie identitatea orașului. Recuperăm aceste spații și le redăm oamenilor, așa cum am făcut cu patru cinematografe istorice și cum vom face, din acest an, cu fostul turn de apă din Iosefin, care devine centru cultural pe verticală. MultipleXity continuă această direcție: transformăm clădiri de patrimoniu industrial într-un spațiu al creației, al experimentului și al întâlnirii dintre cultură, tehnologie și comunitate”, spune primarul Dominic Fritz.

Prima componentă a investiției se concentrează pe reabilitarea halei mari și realizarea spațiului imersiv, iar a doua componentă vizează clădirile adiacente și curtea exterioară. Prin acest proiect, Primăria Timișoara va crea un hub cultural, creativ și educațional, deschis comunității. Clădirile adiacente halei vor găzdui un spațiu de co-working pentru industriile creative, un bistro deschis publicului și spații dedicate artiștilor în rezidență, care vor beneficia de burse și vor produce conținut artistic integrat ulterior în spațiul imersiv. Sunt prevăzute șase unități de cazare pentru artiști, inclusiv o unitate adaptată persoanelor cu dizabilități.

Curtea exterioară va fi amenajată ca spațiu public activ, de întâlnire între cultură, patrimoniu și tehnologie. Conceptul proiectului pune accent pe valorificarea patrimoniului industrial și pe integrarea elementelor originale, precum vechile șine de tramvai, în amenajarea finală. Spațiul va putea găzdui concerte în aer liber, expoziții, proiecții pe fațade și evenimente culturale de mare capacitate. Proiectul respectă principiile New European Bauhaus, cu accent pe sustenabilitate, calitatea spațiului public, incluziune și accesibilitate, inovație și creativitate, respect pentru patrimoniu și identitate locală, precum și pe implicarea comunității.

Valoarea totală estimată a investiției este de aproximativ 30 de milioane de euro și va fi asigurată din fonduri europene și din bugetul local. Finanțarea europeană a fost solicitată prin Programul Regional Vest 2021–2027, în cadrul Intervenției Regionale 7.1.B – New European Bauhaus. Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Citeste mai mult

Administrație

Timi – asistent digital. Serviciu de asistență virtuală al Primăriei Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni, și le oferă acestora informații 24 de ore din 24, într-un mod simplu și rapid, fără a mai fi necesară parcurgerea mai multor pagini sau documente. Timi este capabil să comunice în orice limbă și include și un sistem de adresare a întrebărilor și ascultare a răspunsurilor în format audio. Spre deosebire de alte instrumente AI, serviciul municipalității nu furnizează opinii și nu accesează surse externe de pe internet.

„Digitalizarea Primăriei Timișoara a pornit de la nevoia timișorenilor și a firmelor de a găsi rapid un răspuns, o informație, o programare, fără să piardă timp navigând prin meniuri complicate sau documente stufoase. Am gândit toate serviciile digitale cu o întrebare simplă în minte: cum ajunge cetățeanul, cât mai ușor, la ceea ce are nevoie? Și pentru asta, informația trebuie să fie ușor de găsit, nu la capătul unui labirint birocratic. Asistentul virtual pe care îl lansăm acum, este un pas firesc în această direcție. Este un instrument care caută în locul celui care îl folosește și sintetizează informația în funcția de problema pe care cetățeanul o are. E un asistent care îți spune ce ai de făcut dacă vrei să construiești o casă în Timișoara sau dacă ți-ai pierdut buletinul, de exemplu”, spune primarul Dominic Fritz.

Răspunsurile sunt formulate pe baza informațiilor publicate pe site-ul primariatm.ro. Pentru anumite servicii, precum cele de registratură, asistentul poate utiliza date disponibile în platformele interne, doar cu acordul explicit al titularului contului. Atunci când este utilizat din Contul Unic, Timi poate ține cont de istoricul interacțiunilor cetățeanului cu administrația locală, respectiv cereri depuse, sesizări sau programări anterioare.

Totodată, Direcția de Evidență a Persoanelor este integrată în noul serviciu. Astfel, printr-o solicitare adresată direct în fereastra de chat, Timi va putea efectua programări online, în timp real. După verificarea datelor disponibile, programarea va fi transmisă automat cetățeanului prin SMS. Mai mult, Timi are capacitatea de a prelua sesizările primite de la timișoreni și de a le redirecționa automat către departamentele responsabile. Municipalitatea simplifică astfel demersul cetățenilor, care nu mai sunt nevoiți să identifice singuri departamentul căruia trebuie să se adreseze.

În paralel, pentru a permite testarea serviciului de către un număr cât mai mare de utilizatori, municipalitatea pune la dispoziție, pe o perioadă limitată, o variantă test, accesibilă pe site-ul www.primariatm.ro. Această versiune funcționează fără autentificare, nu identifică utilizatorul și nu are acces la date personale sau la contextul cetățeanului.

Timi este gândit ca un sistem în evoluție, care va fi îmbunătățit continuu prin completarea și actualizarea informațiilor oficiale. Serviciul de asistență virtuală al Primăriei Timișoara răspunde nevoilor timișorenilor și completează modalitățile tradiționale de comunicare cu cetățenii: platforma de sesizări, serviciile de corespondență prin e-mail și interacțiunea directă. Timi poate fi accesat din orice pagina a site-ului Primăriei, sau din orice pagina a contului unic, cu un click pe iconița de chat din dreapta jos a oricărei pagini.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite