Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

JOBURI. Primăria Timișoara angajează manageri de cartier

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara recrutează 6 manageri de cartier, precum și personal pentru Serviciul Finanțări Nerambursabile (4 posturi), Compartimentul Capitală Culturală (1 post) și Biroul Servicii Suport (1 post).

Cei interesați își pot depune dosarul de concurs până în data de 18 aprilie. 

Noutatea acestui concurs de angajare o reprezintă managerii de cartier care sunt o poziție nouă în administrația publică locală din România. Pentru cele șase posturi scoase la concurs condițiile de studii și vechime în muncă sunt diverse: pot fi absolvenți de științe administrative, economice, politice, sociologie, științe ale comunicării, istorie, studiul patrimoniului, arhitectură, urbanism, inginerie civilă, cu vechime în muncă între un an și șapte ani.

„Cei șase manageri de cartier pe care vrem să îi recrutăm vor face un altfel de administrație. Vor fi liantul între Primărie și problemele și inițiativele de schimbare ale celor care trăiesc, lucrează, au afaceri sau fac voluntariat în cartierele Timișoarei. Fiecare dintre cei șase va fi responsabil de câteva cartiere, le va cunoaște problemele, proiectele de dezvoltare, planurile urbanistice și va intermedia dialogul între cetățeni și diversele structuri ale primăriei. Va lucra cu Consiliile Consultative de Cartier, cu celelalte inițiative cetățenești specifice fiecărui cartier, cu școlile sau organizațiile culturale sau civice și va încuraja colaborarea între ele și voluntari. Va urmări implementarea proiectelor rezultate din procesul de bugetare participativă, dar și rezolvarea promptă a celor sesizate de cetățeni”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Cei care vor ocupa cele patru posturi de la Serviciul Finanțări Nerambursabile vor lucra în domeniul proiectelor cu finanțări de la nivel național și european. Este un domeniu în care avem nevoie urgentă de noi colegi, mai ales că urmează noul Program Operațional Regional și fondurile din PNRR, adică surse financiare importante pe care ne bazăm în proiectele de dezvoltare ale orașului. Cei care vor câștiga concursul, vor gestiona proiectele cu fonduri europene aflate în implementare și vor lucra la propuneri de proiecte pentru atragerea de noi fonduri.

Descrierea fiecărui post o găsiți aici: https://www.primariatm.ro/2022/04/04/anunt-concurs-pentru-ocuparea-functiilor-de-executie-vacante-si-temporar-vacante-din-cadrul-aparatului-de-specialitate-al-primariei-municipiului-timisoara/

Administrație

Parcarea multietajată din zona Gării de Nord va avea 200 de locuri

Publicat

pe

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Conform documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri de parcare, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

„Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate.

Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

Citeste mai mult

Administrație

Parcare cu 86 de locuri în zona Girocului

Publicat

pe

Primăria Timișoara a finalizat parcarea cu 86 locuri, de la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului.

Parcarea a fost amenajată pe un teren dezafectat, din zona Girocului, ocupat de ruine.

Parcarea este realizată cu dale înierbate, permeabile, de beton pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați și este prevăzută cu sistem de iluminat. Căile de acces în parcare și în interiorul parcării sunt din mixtură asfaltică.

În perioada următoare, vor fi plantați în zonă 27 de arbori mari care vor asigura umbră pentru zona de parcare.

Pentru plantarea arborilor – stejar, acer, frasin și liquidambar – accesul în parcare va fi restricționat temporar.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

Peste 50 la sută dintre timișoreni și-au achitat taxele și impozitele locale, online

Publicat

pe

În jur de 140.000 de contribuabili, persoane fizice și juridice din Timișoara și-au achitat  taxele și impozitele locale până la 31 martie 2024. Aproximativ 50% dintre aceștia au optat pentru plățile online. Prin modalitățile de plată online a taxelor și impozitelor au fost procesate aproape 90.000 de plăți.

Contribuabilii care s-au încadrat cu plata taxelor pe întregul an 2024 până la 31 martie au beneficiat de bonificația de 10% din valoarea impozitului.  Totalul sumelor colectate este de peste 220 de milioane de lei.

La plata impozitului pe clădiri, suma colectată este de aproape 180 de milioane lei, mai mult cu 18 milioane față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșteri au fost înregistrate și la plata  impozitului pe teren și autoturisme, totalul încasărilor pentru aceste 2 surse ridicându-se la 44 de milioane de lei.

Reamintim că timișorenii au la dispoziție portalul unic al primăriei, un instrument care le facilitează interacțiunea cu administrația, inclusiv pentru plata impozitelor. cont.primariatm.ro este adresa la care fiecare timișorean – indiferent de vârstă sau competențe digitale – poate să își creeze propriul cont unic. Prin acest cont, timișorenii pot accesa peste 300 de cereri și servicii pe care le gestionează Primăria Municipiului Timișoara, de la plata taxelor, la depunerea certificatului de urbanism sau acte pentru indemnizația copilului, fără a mai veni la ghișeu.

De asemenea, plata impozitului pe clădiri, teren sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online, cât și fizic la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr.1 (incinta Iulius Town) sau la oficiile poștale din oraș.

Cotele de impozitare aplicate în 2024 nu au fost majorate, fiind stabilite la același nivel încă din 2018. Grila de impozitare este ajustată anual cu rata inflației calculată de Institutul Național de Statistică și se aplică la fel în toată țara. Rata inflației este de 13,8% și acesta este procentul pe care toate localitățile din România l-au aplicat grilei de impozitare.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite