Ne găsiți și pe:

Administrație

OPORTUNITĂȚI de afaceri. Spații disponibile în Bastionul Theresia

Publicat

pe

Firmele interesate să-și deschidă un business în centrul Timișoarei, în cadrul Bastionului Theresia, sunt invitate de Consiliul Județean să liciteze pentru închirierea unui spațiu cu deschidere și vizibilitate spre Punctele Cardinale. Atractivitatea acestuia este dată și de noul regulament de valorificare a Bastionului realizat de CJ Timiș, menit a transforma întreaga zonă într-un punct de atracție pentru localnici și turiști.

Cei interesați, sunt rugați să consulte anunțul de mai jos:

Județul Timiș anunță organizarea licitației pentru închirierea unui spațiu din imobilul „Bastionul Theresia” Timișoara, proprietate publică a județului, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 102/2021, cu modificările și completările ulterioare. Spațiul destinat închirierii prin licitație publică este situat în Corpul C, Traveele C 1.12, C 1.13, C 1.14, C 1.15 și C 1.16 în suprafață de 247,90 la care se adaugă 90 mp teren aferent frontului pentru amplasare mobilier urban sezonier, la cerere.

Licitația publică se va desfășura în data de 21 octombrie 2021, ora 9, la sediul Consiliului Județean Timiș, Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 17, la Camera 9, parter, prețul de pornire al licitației fiind de 21,31 lei/mp/lună la care se adaugă cota legală de TVA. Tariful pentru utilizarea terenului aferent frontului spațiului este de 14,76 lei/mp/lună la care se adaugă cota legală de TVA. Data limită pentru solicitarea de clarificări este 11.10.2021.

Caietul de sarcini poate fi achiziționat la camera 225 între orele 9 – 16 de luni până joi, iar vineri între orele 9 – 14.

Înscrierea la licitație se va face în perioada 21 septembrie 2021 – 19 octombrie 2021, inclusiv, de luni până joi între orele 9.00 și 16.00, iar vinerea între orele 9.00 – 14.00, la sediul Consiliului Județean Timiș, Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 17, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 19 octombrie 2021, marți, ora 14.

Ofertanții vor depune la sediul Consiliului Județean Timiș, cererea de înscriere la licitație însoțită de documentele prevăzute la punctul 5 din Caietul de sarcini în plic interior pus într-un plic exterior.

În cazul în care până la data și ora anunțată nu sunt depuse cel puțin 2 oferte valabile, licitația va fi anulată, iar procedura se va relua.

Spațiul poate fi vizitat de luni până vineri, între orele 10 – 13. Persoana de contact pentru vizitarea spațiului este dl Dan Păduraru, consilier superior la Serviciul de Gestionarea Patrimoniului, telefon 0721868229.

Pentru informații suplimentare, ofertanții pot accesa site-ul www.cjtimis.ro sau pot suna la telefoanele nr. 0256406422, 0256406459.

Administrație

Încep lucrările de iluminat la Parcul Botanic din Timișoara. Se închide, temporar, accesul pentru public

Publicat

pe

Lucrările în Parcul Botanic, în cadrul proiectului cu finanțare europeană de realizare a iluminatului public, intră în execuție și vor fi finalizate la începutul anului viitor.

Pentru siguranța cetățenilor, de luni, 22 august 2022 până în 28 octombrie 2022, constructorul care execută lucrările în Parcul Botanic va închide total accesul public pentru a efectua săpăturile necesare.

Proiectul prevede instalarea a 219 stâlpi de iluminat public și extinderea sistemului de iluminat pe o lungime de 3400 de metri liniari. Lucrările vizează: realizarea unei rețele electrice subterane (LES), alimentarea rețelei electrice nou proiectate, montarea stâlpilor de susținere a corpurilor de iluminat, montarea corpurilor de iluminat pietonal și implementarea unui sistem de telegestiune cu estompare la nivel de punct luminos. Astfel, se realizează un iluminat corect al parcului, la consum energetic redus, adaptat la funcțiunile spațiului public, pentru creșterea confortului și siguranței cetățenilor.

Pe parcursul proiectării au avut loc consultări cu Direcția Județeană pentru Cultură, parcul fiind situat în zona de protecție a unui monument istoric (TM-II-s-A-06095 Situl urban Cartierul „Cetatea Timişoara”) și reprezentând o zonă de patrimoniu valoroasă.

Corpurile de iluminat vor fi de tip felinar și distribuie lumina descendent. Partea de sus a acestora va fi obturată, reducând poluarea luminoasă. Fiecare dintre acestea este prevăzut cu sistem de reglare a intensității luminii atât pentru reducerea consumului de electricitate, cât și pentru a nu perturba biodiversitatea mediului natural în care sunt amplasate.Sunt prevăzute două alei principale cu iluminare mai intensă, unde corpurile de iluminat dirijează circulația dinspre accesul principal în Grădina Botanică spre cele două accese complementare, iar în restul parcului, iluminatul este diminuat. Acesta poate fi reglat în funcție de datele din teren – de exemplu, dacă într-un arbore se află un cuib al unei păsări, atunci se poate diminua intensitatea luminii, separat, pentru corpul de iluminat din proximitate.

Valoarea totală a contractului este 2.082.413,26 lei fără TVA. Termenul de execuție este de șase luni. Executant – Elby Energy Projects SRL.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional-Regional 2014-2020, contribuția Primăriei Municipiului Timișoara fiind de 2%, reprezentând cofinanțarea acestuia.

Citeste mai mult

Administrație

Materiale de construcții depozitate în plină stradă, la Timișoara

Publicat

pe

Proprietarul unei clădiri din Timișoara a fost amendat de polițitștii locali după ce a depozitat materiale de construcții pe trotuar, blocând accesul pietonilor în zonă.

„În proximitatea zonei centrale, lângă un imobil de pe Strada Brașov, mormane de nisip, pietriș și alte materiale de construcții blochează trecerea pe trotuar, riscă să se împrăștie pe carosabil până să fie folosite la lucrări de construcții“, a anunțat Primăria Timișoara.

Nu e nici un panou de identificare a investiției afișat la loc vizibil la imobilul lângă care au fost aduse.

Poliția Locală a amendat deja proprietarul pentru ocuparea ilegală a domeniului public fără aprobare și fără plata taxei zilnice pentru ocuparea domeniului public (HCL320/2022).

Pentru aceste fapte a fost aplicată amenda contravențională de 1.500 de lei.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Timișoara va reabilita 13 străzi din zona Kuncz

Publicat

pe

Un număr de 13 străzi din zona Kuncz vor fi reabilitate, în urma unor lucrări complexe, în valoare de circa 38 de milioane de lei.

În urma lucrărilor, trei kilometri de străzi vor fi reabilitate, 10 kilometri de trotuare modernizate, peste 4 kilometri de piste pentru biciciclete, zone verzi pe 3576 mp și 248 accese amenajate.

A fost aprobată, de către consiliul local, actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiţie „Amenajare zona Kuncz”.

„Dezvoltarea sănătoasă a Timișoarei se bazează pe cartiere cu infrastructura modernizată și cu spații publice nou amenajate. Kuncz este unul dintre cartierele neglijjate în ultimii ani și vrem să recuperăm decalajele. Investim semnificativ într-un spațiu public modern și accesibil, cu trotuare și piste velo, dar si în infrastructura socială și culturală prin construirea unui centru cultural și educațional pentru copiii din Kuncz,” transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În prezent, străzile din această zonă au o structură rutieră de drum necorespunzătoare, o parte dintre ele fiind doar pietruite. Nu există trotuare, spații verzi, piste pentru bicicliști și locuri de parcare. Ca urmare, sunt necesare lucrări de amenajare a carosabilului, trotuarelor, acceselor, reconfigurarea geometriei intersecțiilor și, acolo unde situația din teren permite, se vor amenaja spații verzi, piste pentru bicicliști și locuri de parcare.

Investiția va duce la îmbunătăţirea accesului rutier, velo şi pietonal în zonă, a viabilității și stării tehnice a părții carosabile și, implicit, a confortului și siguranței utilizatorilor.

Zona este situată în partea estică a orașului și cuprinde următoarele străzi: Aviatorilor, Satu Mare, Zefirului sector 1 și sector 2 (aceste străzi formează LOT 1, având o lungime totală de 991,50m), străzile Baia, Energiei, Muntele Mic, Poiana Mărului, Sălaj, Sovata, Subuleasa, Târgu-Mureș, Zefirului sector 3, Ioan Alexandru (acestea împreună au o lungime de 2112 m și reprezintă LOTUL 2).

Valoarea totală a investiţiei este de 37.863.784,44 lei, cu TVA inclus, din care LOTUL 1 este de 15.173.041,43 lei, iar LOTUL 2 este de 22.690.743,01 lei.

Pentru LOTUL 1 se accesează fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 9: Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Măsura 1- „Îmbunătățirea Infrastructurii Rutiere”, fondul disponibil pentru măsura alocată fiind de 1.064.000 euro. Documentația tehnico-economică, faza Studiu de Fezabilitate, a fost depusă la ADR Vest în vederea accesării co-finanțării.

Durata de execuţie a lucrărilor: 12 luni pentru primul lot și 24 de luni pentru al doilea lot.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite