Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Portal unic pentru relaționarea cetățenilor și firmelor cu administrația locală, la Timișoara

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru realizarea unui portal unic pentru relaționarea cetățenilor și firmelor cu administrația locală. Odată implementat, timișorenii își vor putea crea un cont prin care să acceseze serviciile pe care le oferă Primăria Timișoara. Portalul va fi intuitiv și facil pentru a accesa servicii online.

„Urmează să schimbăm modul în care interacționează timișorenii cu administrația locală în mediul online. Este primul proiect de digitalizare pe care îl face Primăria Timișoara cu fonduri europene și este pasul spre normalitatea din acest secol. Vreau ca timișorenii să poată accesa servicii la un click distanță și să nu plimbe acte până la primărie, sperând și că alte instituții din oraș ne vor urma exemplul. Licitația a durat destul de mult din cauza contestațiilor, dar vom face tot posibilul să încheiem proiectul până la finalul anului și să absorbim fondurile europene pe care le-am câștigat pentru acest proiect”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Portalul unic va putea fi folosit pentru a depune și urmări cereri online, pentru informarea utilizatorilor cu privire la evenimente, restricții sau lucrări planificate în zona lor. Soluția este una sigură și folosește tehnologie de ultimă generație, utilizată și de companii mari precum Google, Amazon sau Microsoft. Aceasta va putea fi conectată cu platformele de servicii digitale de la nivel național, iar cetățenii vor putea folosi același cont pentru a le accesa.

În aprilie 2022, Primăria Municipiului Timișoara a obținut o finanțare de 4 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Capacitate Administrativă. Din aceste fonduri, va fi realizat un portal unic de interacțiune pentru cetățeni și firme cu administrația, precum și demararea procesului de digitalizare a arhivelor instituției.

Portalul unic va fi implementat de firma ATOS, iar valoarea contractului este de 2.155.737,36 lei (TVA inclus). Din cadrul firmei va lucra echipa Eviden, care a realizat recent modernizarea sistemului de securitate cibernetică în 22 de locații NATO. Termenul de finalizare este luna decembrie a acestui an.

Administrație

Primăria Peciu și realizările primarului Gabriel Drăgan în ultimele șase luni

Publicat

pe

În ultimele șase luni, primarul comunei Peciu, Gabriel Drăgan, a reușit să implementeze o serie de realizări remarcabile, în ciuda unui context financiar dificil. Cu bugetele reduse de la nivel guvernamental, primarul Drăgan a reușit să se folosească eficient de fondurile europene și de cele locale, aducând un suflu nou în comunitate.

Printre realizări, se numără modernizarea infrastructurii rutiere, cu reabilitarea a două străzi principale, precum și extinderea rețelei de iluminat public în zonele rurale.

De asemenea, un proiect important a fost renovarea grădiniței din centrul comunei, aducând un spațiu modern și sigur pentru copii. Totodată, primăria a lansat un program de sprijin pentru fermierii locali, oferind subvenții și consultanță pentru dezvoltarea afacerilor.

Cu toate acestea, primarul se confruntă și cu provocări. Printre acestea, se numără întârzierile în aprobarea unor proiecte de mare anvergură din cauza birocrației, dar și necesitatea unei mai bune coordonări cu instituțiile județene.

Pe de altă parte, Drăgan reușește să maximizeze impactul fondurilor europene, atrăgând investiții esențiale în digitalizarea serviciilor publice și în dezvoltarea turismului local.

Astfel, printr-o administrație dedicată și o gestionare atentă a resurselor, primarul Gabriel Drăgan dovedește că, chiar și în vremuri dificile, se pot face pași importanți pentru viitorul comunei Peciu.

Citeste mai mult

Administrație

Peste 50 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în 13 localități din estul județului Timiș

Publicat

pe

Veste importantă pentru locuitorii din estul județului Timiș.

Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Este vorba despre un proiect amplu cu o valoare de 52 de milioane de lei plus TVA, parte din această sumă, aproximativ 7 milioane, reprezentând cofinanțare din partea Consiliului Județean Timiș, alte trei milioane provin din bugetele a doisprezece comune, membre ale Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Distribuție Gaz Timiș Est.

Cele 13 unități administrativ teritoriale care vor beneficia de acest program sunt: Făget, Margina, Curtea, Fârdea, Bara, Bârna, Ohaba Lungă, Mănăștiur, Dumbrava, Traian Vuia, Coșteiu, Balinț și Bethausen, rețeaua are o lungime de 116 kilometri, iar în primă fază vor fi racordate 1800 de gospodării. Termenul de finalizare este de 20 de luni de la data începerii lucrărilor.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Trimișoara vrea să transforme fostul depou de tramvaie într-un ansamblu MultipleXity, cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a depus cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity. Municipalitatea a solicitat, prin Programul Regional Vest, fonduri europene în valoare de 14 milioane de euro pentru transformarea fostului depou de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu într-un centru cultural de referință la nivel regional – dedicat artei, tehnologiei și experimentului. Proiectul vizează reabilitarea halei mari, a clădirilor adiacente și amenajarea curții exterioare, cu o suprafață de aproximativ 13.000 mp.

„Recuperarea și reconversia spațiilor cu memorie și istorie ale Timișoarei face parte din strategia noastră de a păstra vie identitatea orașului. Recuperăm aceste spații și le redăm oamenilor, așa cum am făcut cu patru cinematografe istorice și cum vom face, din acest an, cu fostul turn de apă din Iosefin, care devine centru cultural pe verticală. MultipleXity continuă această direcție: transformăm clădiri de patrimoniu industrial într-un spațiu al creației, al experimentului și al întâlnirii dintre cultură, tehnologie și comunitate”, spune primarul Dominic Fritz.

Prima componentă a investiției se concentrează pe reabilitarea halei mari și realizarea spațiului imersiv, iar a doua componentă vizează clădirile adiacente și curtea exterioară. Prin acest proiect, Primăria Timișoara va crea un hub cultural, creativ și educațional, deschis comunității. Clădirile adiacente halei vor găzdui un spațiu de co-working pentru industriile creative, un bistro deschis publicului și spații dedicate artiștilor în rezidență, care vor beneficia de burse și vor produce conținut artistic integrat ulterior în spațiul imersiv. Sunt prevăzute șase unități de cazare pentru artiști, inclusiv o unitate adaptată persoanelor cu dizabilități.

Curtea exterioară va fi amenajată ca spațiu public activ, de întâlnire între cultură, patrimoniu și tehnologie. Conceptul proiectului pune accent pe valorificarea patrimoniului industrial și pe integrarea elementelor originale, precum vechile șine de tramvai, în amenajarea finală. Spațiul va putea găzdui concerte în aer liber, expoziții, proiecții pe fațade și evenimente culturale de mare capacitate. Proiectul respectă principiile New European Bauhaus, cu accent pe sustenabilitate, calitatea spațiului public, incluziune și accesibilitate, inovație și creativitate, respect pentru patrimoniu și identitate locală, precum și pe implicarea comunității.

Valoarea totală estimată a investiției este de aproximativ 30 de milioane de euro și va fi asigurată din fonduri europene și din bugetul local. Finanțarea europeană a fost solicitată prin Programul Regional Vest 2021–2027, în cadrul Intervenției Regionale 7.1.B – New European Bauhaus. Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite