Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Primăria Timișoara a identificat 11 hectare de terenuri ocupate ilegal. Cum vrea primarul să facă ordine

Publicat

pe

Primăria Timișoara începe o amplă acțiune de recuperare a patrimoniului orașului pe malul Begăi, respectiv a peste 11 hectare de terenuri ocupate ilegal.

Primarul Dominic Fritz a anunțat că, începând de miercuri, Primăria Municipiului Timișoara a demarat o amplă acțiune de verificare a modului în care este ocupat domeniul public și privat al municipiului Timișoara, mai ales pe malurile Begăi.

Mai exact, sunt vizate terenuri care aparțin municipiului, dar care în ultimele decenii au fost ocupate și folosite de persoane juridice fără un titlu de drept (contract de concesiune, de ocupare a domeniului public etc.). Pe multe dintre aceste terenuri au apărut construcții (restaurante, săli de petrecere, terase etc.) pentru care se va verifica existența autorizației de construire și documentele legale (avize/acorduri) în baza cărora funcționează.

Deși sunt deja dosare pe rol la unele dintre cazuri, cum este la Ștrandul Termal sau la Clubul Heaven, există încă multe situații nesesizate până acum.

Primarul Fritz: „Știu că această acțiune îmi va pune o grămadă de mafioți în cap“

„În ultimele luni am făcut o analiză preliminară, plecând de la rapoartele Curții de Conturi și am constatat că situația e extrem de gravă. În zona centrală a orașului, pe faleza Begăi și în jurul stadionului, peste 11 hectare – adică, suprafața a 15 stadioane de fotbal sunt proprietatea primăriei pe care funcționează diverse activități private. Foarte multe funcționează fără a avea niciun document și fără să plătească niciun leu bugetului local. Prin asta s-au pierdut zeci de milioane de lei în ultimii ani. Eu nu o să întorc capul să mă uit în altă parte, cum au făcut-o alții. Știu că această acțiune îmi va pune o grămadă de mafioți în cap. Știu că deranjez un cuib de viespi care până acum a avut protecție. Mă aștept la procese, la denigrări și campanii de manipulare prin ricoșeu. Vom aduce milioane de lei în bugetul local și vom valorifica malul Begăi în beneficiul tuturor timișorenilor”, a spus primarul Dominic Fritz.

Câteva dintre situațiile descoperite în verificarea preliminară: terase care fie nu au plătit taxa de ocupare a domeniului public din anul 2013, fie au plătit o singură lună pe an (luna august); localuri care funcționează fără acord de funcționare, autorizație ISU și au fost ridicate fără autorizație de construire; terase fără autorizație de construire, dar care au primit acord de funcționare;  restaurante și săli de nuntă construite pe terenul primăriei, fără autorizație de construire; baze sportive și localuri care ocupă terenul primăriei fără a avea vreun contract de concesiune.

Verificarea va fi realizată de o comisie mixtă, cu funcționari din toate departamentele relevante ale primăriei: juridic, patrimoniu, comerț, urbanism-disciplina în construcții, poliția locală, direcția economică.

Administrație

Construirea pasajului Solventul, realizată în proporție de 80 la sută

Publicat

pe

Investiția Primăriei Timișoara la Pasajul Solventul, realizată în proporție de peste 80%, avansează cu lucrări la drumul de legătură peste pasaj, între străzile Cassian Munteanu și Barierei. Betonarea și asfaltarea drumului sunt programate la mijlocul acestei luni, după finalizarea lucrărilor de armare a structurii.

„Tragem tare ca până la sfârșitul anului să deschidem pasajul Solventul pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Dezvoltarea zonei va continua. Am câștigat deja finanțarea pentru viitorul pod de la Solventul și avem în evaluare o linie nouă de tramvai care va face legătura între Solventul și Gară”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Constructorul se concentrează în această perioadă și pe finalizarea rampelor de pe Calea Bogdăneștilor și strada Gării, precum și a canalizației tehnice aferentă pasajului, care este realizată în proporție de 95%. Totodată, investiția municipalității avansează cu operațiuni de montare a stâlpilor pentru linia de contact tramvaie.

Pasajul Solventul va face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și va avea șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Lucrarea este realizată de Spic Internazionale (lider/Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), cu terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași).

Primăria Municipiului Timișoara a atras o finanțare majoră, în valoare de 93 de milioane de lei, pentru construirea Podului Solventul, care va asigura legătura între Calea Bogdăneștilor și Bulevardul Dâmbovița. De asemenea, municipalitatea a depus spre finanțare un proiect pentru construirea a 1 km de linie de tramvai nouă, între Gara de Nord și Pasajul Solventul.

Citeste mai mult

Administrație

Podul Solventul – primul pod construit la Timișoara, după Revoluție

Publicat

pe

Primăria Timișoara aduce în faza de contractare fonduri de peste 130 de milioane de lei pentru două proiecte esențiale de mobilitate urbană: construcția unui nou pod peste Bega, în zona Solventul, și reconstrucția Podului Iuliu Maniu (Muncii), de la fosta Fabrică de Țigări.

Primarul Dominic Fritz a înaintat Consiliului Local propunerea de contractare a finanțărilor.

„Continuăm dezvoltarea sănătoasă a Timișoarei. Atragem bani europeni pentru nevoile reale ale orașului și investim în proiecte care cresc calitatea vieții. Toți acești bani înseamnă și susținere pentru economia locală: firmele construiesc, livrează echipamente, susțin și creează locuri de muncă. Asta înseamnă dezvoltare reală: infrastructură modernă și o economie vie”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Primul pod construit peste Bega după Revoluție

Podul Solventul va lega strada Gării de bulevardul Dâmbovița și va completa Inelul IV de circulație. Este primul pod nou construit peste Bega după 1989. Va avea linie dublă de tramvai, piste de biciclete, trotuare largi și acces pietonal cu lift. Obiectivul este reducerea traficului greu din cartierele centrale și promovarea transportului verde, cu tramvaiul și bicicleta.

Valoarea totală a investiției este de 134 milioane de lei, din care aproximativ 93 de milioane sunt finanțare europeană. Contribuția municipalității acoperă cofinanțarea de 2% și cheltuielile neeligibile și se ridică la 42 de milioane de lei.

Demolare și reconstrucție la Podul Iuliu Maniu

Podul Iuliu Maniu, construit în 1978, va fi demolat și reconstruit. Noul pod va avea două benzi pe sens, trotuare și piste pentru biciclete, pentru o circulație mai sigură și mai fluentă. Licitația este în faza de evaluare a ofertelor, iar în această vară se estimează semnarea contractului de execuție, astfel încât lucrările să poată începe.

Proiectul are o valoare totală de peste 49 milioane lei, din care 38 milioane reprezintă finanțare europeană, iar aproape 12 milioane lei provin din bugetul local.

Proiectul „C9B – Inelul IV Vest: conexiunea Str. Gării – Bd. Dâmbovița”, ce include podul Solventul, și proiectul de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (Muncii) au fost depuse pentru finanțare prin în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă. Ambele au fost avizate pentru contractare. După aprobarea contractării în Consiliul Local, contractele de finanțare vor putea fi semnate cu ADR Vest.

Citeste mai mult

Administrație

Cinci conducte mari de termoficare vor fi înlocuite, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare, pentru a reduce pierderile de căldură și emisiile poluante, a scădea costurile și a asigura un sistem mai eficient pentru timișoreni.

După ce, în 2024, a obținut o finanțare europeană nerambursabilă record pentru înlocuirea a peste 13 km de conducte, municipalitatea avansează cu următoarele etape ale proiectului.

Loturile 2, 3 și 4, care cumulează 4,835 km de rețea termică primară, vor fi reabilitate cu o investiție totală estimată la peste 40 de milioane de lei, din bugetul local.

„Aceste lucrări sunt parte a unui efort constant de investiții, unele cu fonduri europene, altele cu bani de la bugetul local. Ne concentrăm pe modernizarea rețelei de termoficare pentru a oferi timișorenilor un sistem mai eficient și mai curat. Înlocuim conductele mâncate de timp, care pierd căldură și generează costuri mari, cu unele noi care cresc performanța sistemului și reduc poluarea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană etapa III” se află în etapa de aprobare a studiului de fezabilitate de către Consiliul Local.

Investiția include înlocuirea conductelor vechi cu țevi preizolate, modernizarea căminelor termice, montarea de vane noi de secționare și racord, implementarea unui sistem de monitorizare a izolației și execuția unor lucrări de construcții conexe, precum cămine și puncte fixe.

În total, pentru cele trei loturi, municipalitatea va reabilita:

  • 1,2 km de rețea în cadrul Lotului 2, cu o valoare estimată de 7,8 milioane lei cu TVA;
  • 1,3 km în cadrul Lotului 3, cu o valoare de 9,67 milioane lei cu TVA;
  • 2,3 km în cadrul Lotului 4, investiție estimată la 22,78 milioane lei cu TVA.

Investiția urmărește creșterea eficienței energetice a sistemului centralizat de termoficare prin înlocuirea conductelor vechi cu țevi preizolate, dotate cu sisteme moderne de detectare a avariilor. Acest tip de rețea reduce semnificativ pierderile de căldură, consumul de combustibil și emisiile de gaze cu efect de seră, contribuind totodată la scăderea costurilor de întreținere, creșterea fiabilității și asigurarea unui confort termic mai bun pentru consumatori.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite