Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

PROPUNERE. Deschiderea unei camere de comerț româno-americane, la Timișoara

Publicat

pe

Prezent la Timișoara, Ambasadorul SUA în România, E.S. Adrian Zuckerman, a discutat cu președintele Consiliului Județean, Alin Nica, pe tema a două proiecte importante pe care șeful CJ le dorește implementate în Timiș.

În primul rând, președintele CJ Timiș i-a mulțumit E.S. pentru contribuțiile aduse întăririi parteneriatului strategic dintre cele două state, caracterizându-l drept cel mai apropiat ambasador de poporul român dintre toți ambasadorii SUA: „Consolidarea independenței energetice a României, proiectele din domeniul apărării și al combaterii corupției, dovedesc că Statele Unite ale Americii sunt principalul aliat al țării noastre. La nivelul Timișului, sprijinirea unor proiecte în domeniul protecției sociale, implicarea în inițiative precum Via Carpathia, activitatea Comisiei Fulbright sau promovarea parteneriatelor între universități din Timiș și din SUA sunt demersuri concrete care își vor arăta beneficiile pe termen lung.” Deși aflat la final de mandat, E.S. rămâne, în opinia președintelui CJ, un ambasador în SUA al doleanțele românilor.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au abordat importanța deschiderii unei filiale a Camerei de Comerț Româno-Americane AmCham la Timișoara, structură care ar dinamiza investițiile companiilor americane în zona de vest.

Într-o altă ordine de idei, Alin Nica a solicitat sprijin din partea autorităților americane pentru ca viitorul Muzeul al Victimelor Comunismului din Washington sa aibă o secțiune dedicată Revoluției de la Timișoara. E.S. a salutat demersul, subliniind importanța celor întâmplate în `89 pentru drumul spre libertate și democrație al poporului român.

În contextul în care Adrian Zuckerman se află la final de mandat, președintele CJ i-a înmânat un cadou cu o simbolistică profundă pentru democrația timișeană și românească.

Este vorba despre un tablou cu imaginea Pieței Unirii din Timișoara, realizat de pictorul Revoluției, Mihai Teodor Olteanu. Despre acesta se spune că „pictează și trăiește ca să continue idealurile tinerilor uciși, ale părinților lor, cărora nu poți să le vindeci pierderea, relativizând semnificațiile răsturnării dictaturii cu prețul sângelui”.

Administrație

Amenzi usturătoare pentru șantierele care nu respectă regulile de colectare a deșeurilor, la Timișoara

Publicat

pe

Din păcate, unii dezvoltatori imobiliari nu respectă regulile de colectare a deșeurilor din șantiere, punând în pericol atât mediul înconjurător, cât și sănătatea locuitorilor orașului nostru.

În ultimele săptămâni, colegii noștri de la Poliția Locală au aplicat amenzi serioase unor șantiere care au încălcat legea:

Pe strada Augustin Coman, un dezvoltator imobiliar a fost sancționat cu 60.000 lei pentru nerespectarea colectării pe fracții a deșeurilor din șantier. Aceeași societate a mai fost amendată cu 60.000 lei pentru aceeași faptă pe data de 28 martie 2024.

Pe strada Circumvalațiunii, un dezvoltator imobiliar a fost sancționat cu 60.000 lei pentru predarea fracției reciclabile din lucrări unui operator neautorizat. Societatea a mai fost amendată cu 60.000 lei pentru nerespectarea colectării pe fracții a deșeurilor din șantier pe data de 09.04.2024.

Pe șantierul de la FC Ripensia a fost aplicată o sancțiune de 60.000 lei pentru nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor dispuse cu privire la predarea deșeurilor unui operator neautorizat, conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Primăria Timișoara va continua să verifice șantierele și va aplica sancțiuni severe celor care nu respectă regulile.

Citeste mai mult

Administrație

Parcarea multietajată din zona Gării de Nord va avea 200 de locuri

Publicat

pe

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Conform documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri de parcare, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

„Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate.

Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

Citeste mai mult

Administrație

Parcare cu 86 de locuri în zona Girocului

Publicat

pe

Primăria Timișoara a finalizat parcarea cu 86 locuri, de la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului.

Parcarea a fost amenajată pe un teren dezafectat, din zona Girocului, ocupat de ruine.

Parcarea este realizată cu dale înierbate, permeabile, de beton pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați și este prevăzută cu sistem de iluminat. Căile de acces în parcare și în interiorul parcării sunt din mixtură asfaltică.

În perioada următoare, vor fi plantați în zonă 27 de arbori mari care vor asigura umbră pentru zona de parcare.

Pentru plantarea arborilor – stejar, acer, frasin și liquidambar – accesul în parcare va fi restricționat temporar.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite