Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Recensământul populației canine, la Timișoara. Primăria caută voluntari

Publicat

pe

Administrația locală caută voluntari pentru recensământul populației canine pe care Primăria Timișoara îl realizează împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT.

Prin acest demers se dorește prevenirea suprapopulării și abandonului câinilor, încurajând sterilizarea, microciparea și înscrierea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS).

Dacă locuiți în zonele Blașcovici Ronaț, Lipovei, Soarelui, Girocului, Ghiroda Nouă, Ciarda Roșie sau Kuncz vă veți întâlni în curând cu voluntarii Primăria Timișoara, care vor aduna date despre câinii cu stăpân, inclusiv informații despre sterilizare și microcipare.

Programul de colectare a datelor:

  • Luni – Vineri: 17:00 – 20:00
  • Sâmbătă: 10:00 – 13:00 și 17:00 – 20:00

Persoanele care doresc să devină voluntari se pot înscrie acum, ac ceând acest link: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfuQVK45YR…/viewform…

Primăria Timișoara are un program de sterilizare gratuită a câinilor pentru proprietarii cu venituri sub salariul mediu brut. Pentru informații suplimentare vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa alexandra.pintea@primariatm.ro.

Administrație

Primăria Timișoara a semnat acordul cu Romsilva pentru transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara face încă un pas esențial pentru transformarea Pădurii Verzi într-o pădure-parc, prin încheierea acordului de asociere cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Acest parteneriat creează cadrul legal pentru începerea proiectului de amenajare, care a obținut ultimul aviz necesar pentru următoarea etapă. Astfel, pădurea va deveni un loc accesibil și plăcut pentru plimbări, relaxare și activități în aer liber. Acordul va fi supus aprobării Consiliului Local.

„Am găsit, prin acest acord, soluția legală care ne permite să intervenim pe tot amplasamentul proiectului nostru pentru Pădurea Verde. Legea fondului forestier nu permite ca anumite zone și linii parcelare să fie transferate către primărie, dar acordul ne dă cadrul pentru a transforma pădurea într-un loc sigur și plăcut pentru plimbări și recreere. Am făcut pașii necesari prin proiectul de hotărâre și așteptăm, totodată, ca Romsilva să semneze acordul. Investiția de amenajare a pădurii-parc va intra curând în comisia tehnică, pentru a avansa la aprobarea indicatorilor și la etapa de autorizare a lucrărilor”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.

Acordul de asociere dintre Primăria Timișoara și Regia Națională a Pădurilor stabilește modul de colaborare pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc. Municipalitatea se va ocupa de realizarea investițiilor și a amenajărilor necesare pentru ca pădurea să devină un spațiu plăcut și sigur pentru recreere, iar Romsilva, prin Direcția Silvică Timiș va asigura expertiza tehnică și va interveni asupra arborilor, conform regulilor silvice.

Proiectul prevede transformarea Pădurii Verzi într-un loc plăcut pentru plimbări și relaxare, cu trasee marcate, locuri de odihnă cu bănci și mese, leagăne, refugii și panouri informative. Vor fi amplasate și căsuțe pentru păsări, pentru a sprijini protecția și observarea faunei locale. Toate lucrările vor fi realizate cu materiale prietenoase cu mediul, iar traseele vor fi monitorizate pentru siguranța vizitatorilor.

Studiul de fezabilitate a fost finalizat și urmează să fie avizat de Comisia Tehnico-Economică a Primăriei Timișoara. Ulterior, proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, vor fi parcurși pașii pentru autorizare, iar municipalitatea va lansa procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Foto: Primăria Timișoara

PROIECT. Pădurea Verde va fi amenajată ca pădure-parc

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Peciu și realizările primarului Gabriel Drăgan în ultimele șase luni

Publicat

pe

În ultimele șase luni, primarul comunei Peciu, Gabriel Drăgan, a reușit să implementeze o serie de realizări remarcabile, în ciuda unui context financiar dificil. Cu bugetele reduse de la nivel guvernamental, primarul Drăgan a reușit să se folosească eficient de fondurile europene și de cele locale, aducând un suflu nou în comunitate.

Printre realizări, se numără modernizarea infrastructurii rutiere, cu reabilitarea a două străzi principale, precum și extinderea rețelei de iluminat public în zonele rurale.

De asemenea, un proiect important a fost renovarea grădiniței din centrul comunei, aducând un spațiu modern și sigur pentru copii. Totodată, primăria a lansat un program de sprijin pentru fermierii locali, oferind subvenții și consultanță pentru dezvoltarea afacerilor.

Cu toate acestea, primarul se confruntă și cu provocări. Printre acestea, se numără întârzierile în aprobarea unor proiecte de mare anvergură din cauza birocrației, dar și necesitatea unei mai bune coordonări cu instituțiile județene.

Pe de altă parte, Drăgan reușește să maximizeze impactul fondurilor europene, atrăgând investiții esențiale în digitalizarea serviciilor publice și în dezvoltarea turismului local.

Astfel, printr-o administrație dedicată și o gestionare atentă a resurselor, primarul Gabriel Drăgan dovedește că, chiar și în vremuri dificile, se pot face pași importanți pentru viitorul comunei Peciu.

Citeste mai mult

Administrație

Peste 50 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în 13 localități din estul județului Timiș

Publicat

pe

Veste importantă pentru locuitorii din estul județului Timiș.

Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Este vorba despre un proiect amplu cu o valoare de 52 de milioane de lei plus TVA, parte din această sumă, aproximativ 7 milioane, reprezentând cofinanțare din partea Consiliului Județean Timiș, alte trei milioane provin din bugetele a doisprezece comune, membre ale Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Distribuție Gaz Timiș Est.

Cele 13 unități administrativ teritoriale care vor beneficia de acest program sunt: Făget, Margina, Curtea, Fârdea, Bara, Bârna, Ohaba Lungă, Mănăștiur, Dumbrava, Traian Vuia, Coșteiu, Balinț și Bethausen, rețeaua are o lungime de 116 kilometri, iar în primă fază vor fi racordate 1800 de gospodării. Termenul de finalizare este de 20 de luni de la data începerii lucrărilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite