Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Timișoara pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea sau, după caz, restricționarea traficului rutier, în vederea executării lucrărilor la obiectivele „CL13: Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Sud Lot 1” și  „CL12: Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Nord Lot 2”, începând cu data de 7 august 2024.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe următoarele trasee și tronsoane, după cum urmează:

  •  În perioada 7 august 2024 – 10 septembrie 2024, pe strada Traian Lalescu, etapizat:

– etapa I, tronsonul cuprins între bulevardul Vasile Pârvan și strada Ioan Curea, cu devierea traficului rutier pe strada Victor Babeș;

– etapa II, închiderea parcajelor existente pe tronsonul cuprins între strada Ioan Curea și strada Victor Babeș.

  •  În perioada 7 august 2024 – 30 septembrie 2024, pe strada Muncii, se închide sensul de mers dinspre strada Nicolae Andreescu spre strada Ardealului și se deviază circulația rutieră pe strada Martir Gogu Opre, respectiv în zona verde existentă pe strada Ardealul, tronsonul cuprins între strada Martir Gogu Opre și strada Muncii.
  •  În perioada 12 august 2024 – 7 septembrie 2024, se restricționează etapizat circulația rutieră pe strada Gheorghe Adam, în zona intersecției cu strada Lorena, pe timpul nopții, în intervalul orar 20:00 – 06:00. Se închide traficul rutier pe strada Lorena, pe tronsonul cuprins între strada Gheorghe Adam – strada Pădurea Verde, în aceeași perioadă. Va fi permis accesul riveranilor.

Primăria Timișoara recomandă șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Administrație

CULOAR VERDE pentru autobuze pe Bulevardul Take Ionescu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea Drumuri Municipale, începe amenajarea culoarului verde pentru autobuze pe Bulevardul Take Ionescu, una dintre cele mai importante artere de acces spre centrul orașului. Lucrările sunt executate după relocarea trecerilor de pietoni și a stației de transport public Aurel Popovici.

Intervențiile municipalității vizează creșterea vitezei de deplasare a mijloacelor de transport public și asigurarea predictibilității curselor pentru cei aproximativ 14.000 de călători care utilizează zilnic această rută. Proiectul prevede și semaforizare cu prioritate pentru autobuze în intersecțiile majore, ceea ce va conduce la reducerea timpilor de așteptare și la scurtarea duratei călătoriilor. Numărul de benzi pentru autoturisme va rămâne neschimbat, însă câteva locuri de parcare existente pe unele tronsoane ale bulevardului vor desființate pentru a permite amenajarea culoarului pentru transport public.

“Am reușit deja să modernizăm flota și să introducem aplicații prin care timișorenii pot afla exact când vine autobuzul. Dar acest lucru nu este suficient, dacă autobuzul ajunge în continuare după 15-20 de minute pentru că este blocat în coloane de mașini. Culoarul verde de pe Bulevardul Take Ionescu este pasul decisiv: va oferi autobuzelor prioritate și va asigura nu doar informare, ci și timpi reali de deplasare mai buni decât cei cu mașina personală. Acesta este modul prin care transportul public va deveni o alegere, nu o soluție de compromis”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Intervențiile municipalității vizează, în prima etapă, tronsonul Strada Înfrățirii – Punctele Cardinale, direcția spre centru, și vor fi executate pe timp de noapte, pentru a limita impactul asupra traficului. Lucrările includ refacerea fundației drumului, acolo unde este necesar, precum și înlocuirea stratului de asfalt. Cetățenii care se parchează în zonă sunt rugați să elibereze locurile de parcare libere începând de luni, 5 octombrie 2025, ora 21:00, pentru a permite desfășurarea lucrărilor.

În prezent, pe tronsonul Punctele Cardinale – Take Ionescu – Piața Badea Cârțan – Simion Bărnuțiu – Piața V. Economu circulă autobuzele L11, L17, E4, E4B, M27, M30, M35, M46 și M11.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

Certificatele fiscale se pot obține online, la Timișoara

Publicat

pe

Municipalitatea, prin Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, pune la dispoziția contribuabililor – persoane fizice și juridice – o nouă facilitate: certificate fiscale generate automat.

Documentele sunt eliberate rapid, online, prin aplicația informatică a DFMT https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login, în cazurile care nu necesită verificări suplimentare.

Astfel, timișorenii pot obține certificat fiscal instant pentru situații precum: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiune părți sociale, radiere societate și dizolvare societate. De asemenea, contribuabilii primesc certificat fiscal automat pentru ANAF, Administrația Fondului de Mediu – panouri fotovoltaice, Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla – achiziție autoturism, pentru schema de minimis sau pentru fonduri europene.

În schimb, pentru operațiuni care necesită verificări din partea Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara – cum ar fi vânzarea bunurilor sau cedarea unui contract de leasing – certificatul fiscal este eliberat în continuare pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces (user și parolă), care poate fi obținut simplu pe baza unei cereri. Modelul cererii este disponibil pe site-ul www.dfmt.ro sau direct la sediul DFMT din str. A. Demetriade nr. 1.

Citeste mai mult

Administrație

OPORTUNITATE. Spații comerciale de închiriat la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara organizează licitație publică, cu strigare, pentru închirierea a 14 spații în clădiri de patrimoniu din zonele istorice ale orașului: Cetate, Fabric, Iosefin și Elisabetin.

Aceste spații, care nu au destinația de locuință, vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani.

Obiectivul acestei licitații este folosirea eficientă a spațiilor publice și stimularea unor activități economice. Astfel, sunt permise activități comerciale, administrative, de prestări servicii nepoluante sau de alimentație publică. Orice activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, case de amanet sau schimburi valutare sunt strict interzise.

La ultima licitație cu strigare, organizată de Primaria Municipiului Timisoara, două spații au fost contractate pentru o suma de cinci ori mai mare decat prețul de pornire.

Pe de alta parte, Primăria Municipiului Timișoara încurajează o competiție onestă și va sancționa, prin toate mijloacele legale, acele situații în care se participă doar pentru a bloca licitația – măsură deja aplicată în cazul spațiului fostei florării din centrul orașului.

Licitația va avea loc în data de 15 octombrie 2025, la ora 11:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, situată la etajul I al sediului Primăriei Municipiului Timișoara din Bulevardul C.D. Loga nr. 1.

Spațiile disponibile, împreună cu suprafața utilă, regimul juridic și destinația propusă, sunt următoarele:

str. A. Pacha nr. 1, suprafață utilă de 44 mp, destinație sediu administrativ și birouri – 12,47 euro/mp/lună

str. A. Pacha nr. 5, suprafață utilă de 44,5 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 16,35 euro/mp/lună

str. A. Pacha nr. 1, suprafață utilă de 145,1 mp, destinație sediu, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 9,63 euro/mp/lună

Piața Unirii nr. 8, suprafață utilă de 49,6 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 13,91 euro/mp/lună

Bulevardul Regele Carol I nr. 22, suprafață utilă de 111,55 mp, destinație sediu, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 10,04 euro/mp/lună

str. Iuliu Maniu nr. 38, suprafață utilă de 104,48 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 7,9 euro/mp/lună

str. Remus nr. 12, suprafață utilă de 28,74 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 6,05 euro/mp/lună

str. Remus nr. 12, suprafață utilă de 55,65 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 5,3 euro/mp/lună

str. Matei Corvin nr. 1, suprafață utilă de 125,1 mp, având ca destinație sediu administrativ și birouri – 9,24 euro/mp/lună

str. Pavel Vasici Ungureanu nr. 23, suprafață utilă de 59,15 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică – 7,89 euro/mp/lună

str. Iuliu Grozescu nr. 2, suprafață utilă de 73,38 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică –  6,6 euro/mp/lună

str. Virgil Onițiu nr. 19, suprafață utilă de 29,8 mp, destinație comerț, sediu administrativ și birouri – 9,13 euro/mp/lună

str. 16 Decembrie 1989 nr. 15, suprafață utilă de 65,5 mp,  destinație comerț, sediu administrativ și birouri – 11 euro/mp/lună

Piața Traian nr. 3, suprafață utilă de 70,1 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică –  8,76 euro/mp/lună

Documentația pentru înscrierea la licitație poate fi obținută gratuit prin descărcarea de pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Timișoara – www.primariatm.ro/noutati (https://www.primariatm.ro/2025/09/09/licitatie-cu-strigare-patrimoniul-istoric) iar la licitație pot participa agenți economici – persoane juridice, persoane fizice autorizate, asociații familiale și întreprinderi individuale.

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, până cel târziu la data de 10 octombrie 2025, ora 16:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite