Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Taxele și impozitele locale se pot achita la stații de plată SelfPay, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, introduce o opțiune rapidă și sigură pentru achitarea taxelor și impozitelor locale. Începând din data de 16 iunie, timișorenii au la dispoziție rețeaua de Stații de Plată SelfPay, cu 194 de terminale amplasate în diverse zone ale orașului, care permit plăți către bugetul local, în mod eficient și sigur.

Plata se va putea efectua în numerar sau cu cardul bancar, iar terminalele vor elibera automat dovada plății în format tipărit.

Trei dintre aceste terminale sunt amplasate în locații cheie din municipiu:

  • Primăria Municipiului Timișoara – str. C.D. Loga nr. 1
  • Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – Iulius Mall, str. A. Demetriade nr. 1
  • Direcția de Evidență a Persoanelor – str. Mihai Eminescu nr. 15

Prin intermediul Stațiilor de Plată Selfpay, persoanele fizice și juridice vor putea să achite diverse obligații către bugetul local, cum ar fi impozitul pe clădiri, terenuri, mijloace de transport și pe spectacole. De asemenea, se vor putea plăti amenzi contravenționale, taxe judiciare de timbru, taxe pentru eliberarea autorizației de construire, a certificatului de urbanism, a avizului de principiu, a planurilor de situație, contravaloarea cărții de identitate (C.I.) sau a celei provizorii (C.I.P.), taxa pentru eliberarea actelor de identitate în regim de urgență, precum și taxa aferentă procedurii administrative de divorț.

Pentru achitarea impozitelor locale este necesară introducerea CNP-ului, CUI-ului și a rolului nominal unic, care se regăsește pe documentele emise de Direcția Fiscală (chitanță, decizie de impunere, somație etc.). Pentru celelalte tipuri de plăți pot fi necesare informații suplimentare, precum nume și prenume, numărul de dosar în instanță sau număr procesului-verbal, după caz.

Până la începutul lunii iunie, peste 170 de mii de persoane fizice și juridice și-au achitat impozitele locale, din care 40% au plătit online sau prin ordin de plată bancar. Suma totală achitată este de 270 de milioane de lei, 80% fiind achitată online sau prin ordin de plată.

Administrație

OPORTUNITATE. Spații de închiriat în diverse zone din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 7 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice.

Spațiile vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani, cu destinații diferite: activități comerciale, administrative, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică, respectiv cabinete medicale, în funcție de specificul fiecărui spațiu. Nu sunt acceptate activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, farmacie, amanet sau schimb valutar.

Licitația va avea loc în data de 20 mai 2026, ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, Bd. C. D. Loga nr. 1, etaj I. Prețurile de pornire variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp.

Spațiile disponibile sunt următoarele:

  • str. Gh. Lazăr, nr. 33, suprafață utilă de 44 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante, alimentatie publică
  • str. I. Văcărescu, nr. 25, suprafață utilă de 52 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante
  • str. C. Porumbescu, nr. 104, suprafață utilă de 34,03 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț sau prestări servicii nepoluante
  • Aleea Inului, nr. 2, suprafață utilă de 55,763 mp, destinație cabinet medical
  • str. București, nr. 15, suprafață utilă de 45,80 mp, destinație cabinet medical
  • str. Cireșului nr. 1/A, suprafață utilă de 81.34 mp + 31.18 mp, destinație cabinet medical
  • str. Splaiul Tudor Valdimirescu (Parc), suprafață utilă de 12 mp, destinație activități de comerț, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică

La licitație poate participa orice agent comercial (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în aceste zone. Documentația și alte informații sunt disponibile la adresa: https://www.primariatm.ro/anunturi/licitatii/2026/04/28/anunt-de-licitatie-publica–20-05-2026

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei de participare și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeul nr. 10 sau 11, până la data de 18 mai 2026, ora 12:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Citeste mai mult

Administrație

Continuă acțiunile de dezinsecție terestră împotriva căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna mai acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.

Intervențiile sunt programate în perioada 4 – 12 mai 2026.

Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Autoritățile recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, autoritățile fac apel la crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

REFORMA ADMINISTRATIVĂ 2026. Reduceri de personal la Primăria Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara continuă reforma administrativă în contextul prevederilor OUG nr. 7/2026 privind reducerea numărului maxim de posturi cu 30%. Primarul Dominic Fritz propune Consiliului Local desființarea a 138 de posturi în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și la Sport Club Municipal. De asemenea, în urma modificărilor legislative care impun un post de agent local pentru fiecare 1.200 de locuitori, față de 1.000 anterior, sunt propuse ajustări și la nivelul Poliției Locale, cu reducerea de 86 de posturi. În total, administrația locală va reduce 102 posturi ocupate, măsură ce va aduce o economie anuală la bugetul local este de aproximativ 13 milioane de lei.

La nivelul Aparatului de Specialitate al Primarului, reorganizarea are la bază procesul de digitalizare a fluxurilor interne care a generat o redimensionare a structurilor în funcție de volumul real de muncă. Spre exemplu, este propusă desființarea a două servicii din cadrul Direcției de Autorizare și Control, precum și desființarea a patru posturi la Serviciul Achiziții Publice, acolo unde analiza activității arată că performanța poate fi menținută cu o mai bună utilizare a resurselor. Totodată, pentru a întări capacitatea financiară și a susține mai eficient orientarea municipalității către finanțări externe, este propusă comasarea Direcției Incubator Proiecte cu Direcția Economică, într-o structură unitară Direcția Generală Economică și Finanțări Proiecte.

Per ansamblu, pentru Aparatul de Specialitate, care în prezent însumează 494 de posturi, este propusă desființarea a 72 de posturi (8 funcții de conducere, din care 4 ocupate; 62 funcții de execuție, din care 27 ocupate; 2 funcții contractuale, din care 2 ocupate), precum și înființarea unui post de director general.

La nivelul structurilor vizate de reformă este propusă reducerea numărului de posturi astfel:

  • Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – 32 de posturi (18 ocupate și 17 vacante);
  • Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar – 24 de posturi și desființarea structurii (8 ocupate și 16 vacante);
  • Sport Club Municipal – 10 posturi (1 ocupat și 9 vacante);
  • Direcția Generală Poliția Locală Timișoara – 86 de posturi (42 ocupate și 44 vacante).

Primarul Dominic Fritz a inițiat procesul de eficientizare al Aparatului de Specialitate încă din anul 2021, când organigrama număra 644 de posturi. Numărul a fost redus succesiv la 535, apoi la 494, ajungând la 423 de posturi, conform propunerii curente.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite