Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Timișorenii își pot plăti impozitele locale online sau la noul sediu al Direcției Fiscale, din 16 ianuarie

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) reia încasarea taxelor și impozitelor locale, începând de luni, din data de 16 ianuarie 2023.

Reamintim timișorenilor că noul sediu al Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara se află pe strada A. Demetriade nr. 1 (în incinta Iulius Town).

Plata impozitului pe clădiri, teren sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online cât și fizic la casieriile din incita sediului DFMT de pe strada Demetriade sau la oficiile poștale din oraș.

Menționăm că pentru plata cu anticipatie, până la data de 31 martie a anului 2023, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an 2023 de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice, se acordă și în acest an o bonificatie de 10%.

Programul de lucru al DFMT:

Biroul Consiliere Cetățeni și Registratură:

Luni – Joi între orele 8:30 – 16:00

Vineri între orele 8:30 -14:00.

Biroul Evidență Contribuabili și Încasări Bugetare (program casierie):

Luni – Joi între orele 8:30 – 16:00

Vineri între orele 8:30 -14:00.

Biroul  Evidență Contribuabili și Încasări Bugetare (program eliberări certificate de atestare fiscală):

Luni – Joi între orele: 08:30-13:00 și între orele 14:00- 16:00

Vineri între orele 08:30-12:00 și între orele 13:00-14:00

Plata impozitului online se poate face începând cu săptămâna viitoare pe https://plata.dfmt.ro/

Mai multe informații puteți afla de pe site-ul https://dfmt.ro/

Administrație

AMENZI pentru operatorul de salubritate. Nu s-au respectat zilele de colectare a deșeurilor

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează un nou apel către RETIM și ADID, responsabile de colectarea deșeurilor, să ia măsuri eficiente astfel încât echipele să respecte programul de colectare și să ajungă cât mai rapid în toate zonele orașului. În paralel, municipalitatea monitorizează situația generată de conflictul de muncă de la RETIM și aplică amenzi prin intermediul Poliției Locale.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în zilele de 10, 11 și 12 mai, Poliția Locală a aplicat 55 de sancțiuni contravenționale către RETIM, în valoare totală de 137.000 lei, în baza HCL393/2023.

„Nu pot să accept ca timișorenii să fie victimele unui conflict de muncă la RETIM. Sunt de două săptămâni în contact permanent cu conducerea Retim și le-am cerut să găsească soluții urgente pentru a relua colectarea gunoiului conform graficelor asumate. Amintesc că nu Primăria, ci Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri are contractul cu RETIM. Chiar dacă pârghiile Municipiului sunt limitate, ne folosim de ele cu aceste amenzi istorice pentru nerespectarea graficelor de colectare. Monitorizăm situația pe teren cu echipele Poliției Locale și mulțumim cetățenilor care ne sesizează unde RETIM nu respectă contractul”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Poliția Locală a aplicat amenzile pentru nerespectarea zilelor de colectare a deșeurilor, conform contractelor încheiate, pe străzile: Pop de Băsești, Vlădeasa, Piața Traian, Ion Mihalache, Grădinii, Norma, Cetății și Calea Aradului.

Cetățenii pot sesiza situațiile în care deșeurile nu au fost ridicate la dispeceratul Poliției Locale, la numărul 0256-246-112 și la Call Center-ul RETIM, la numărul 0374-885-692.

Citeste mai mult

Administrație

Amenzi usturătoare pentru șantierele care nu respectă regulile de colectare a deșeurilor, la Timișoara

Publicat

pe

Din păcate, unii dezvoltatori imobiliari nu respectă regulile de colectare a deșeurilor din șantiere, punând în pericol atât mediul înconjurător, cât și sănătatea locuitorilor orașului nostru.

În ultimele săptămâni, colegii noștri de la Poliția Locală au aplicat amenzi serioase unor șantiere care au încălcat legea:

Pe strada Augustin Coman, un dezvoltator imobiliar a fost sancționat cu 60.000 lei pentru nerespectarea colectării pe fracții a deșeurilor din șantier. Aceeași societate a mai fost amendată cu 60.000 lei pentru aceeași faptă pe data de 28 martie 2024.

Pe strada Circumvalațiunii, un dezvoltator imobiliar a fost sancționat cu 60.000 lei pentru predarea fracției reciclabile din lucrări unui operator neautorizat. Societatea a mai fost amendată cu 60.000 lei pentru nerespectarea colectării pe fracții a deșeurilor din șantier pe data de 09.04.2024.

Pe șantierul de la FC Ripensia a fost aplicată o sancțiune de 60.000 lei pentru nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor dispuse cu privire la predarea deșeurilor unui operator neautorizat, conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Primăria Timișoara va continua să verifice șantierele și va aplica sancțiuni severe celor care nu respectă regulile.

Citeste mai mult

Administrație

Parcarea multietajată din zona Gării de Nord va avea 200 de locuri

Publicat

pe

Conceptul de arhitectură pentru parcarea multietajată pe care Primăria Timișoara o va construi în zona Gării de Nord a fost finalizat.

Conform documentației, viitoarea parcare, cu demisol, două etaje și terasă circulabilă, va avea 197 de locuri de parcare, zone pentru încărcarea vehiculelor electrice și rastele de biciclete.

„Zona Gării de Nord este extrem de aglomerată, iar numărul locurilor de parcare este limitat, astfel că vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri, pentru a construi o parcare cu aproape 200 de locuri. Conceptul de arhitectură este gata și urmează obținerea avizelor necesare pentru etapa de proiectare. Această parcare multietajată rezolvă aglomerația de mașini parcate peste tot vis-a-vis de gară, iar un alt proiect este gândit pentru a schimba fața acestei zone care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele și vom amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Viitoarea parcare va fi construită în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje dezafectate.

Investiția include și amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, accese facile către blocuri, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din banii obținuți de Timpark din taxa de parcare. Serviciile de proiectare sunt realizate de ARCADIA AEN ARCHITECTURE & PM SRL.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite