Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Adolescentă din Timiș, șantajată după ce i-a trimis, pe Facebook, poze iubitului în care apărea dezbrăcată

Publicat

pe

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Timișoara, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat o grupare infracţională specializată în pornografie infantilă, amenințare și șantaj.

Luni, aceștia au efectuat trei percheziţii domiciliare, în județul Timiș.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de trei bărbați, cu vârste între 18 și 26 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, pornografie infantilă, amenințare și șantaj.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2015, unul dintre membrii grupării s-ar fi împrietenit cu o fată, în vârstă de 16 ani, pe un site de socializare, iar la un moment dat și-ar fi trimis reciproc, prin aplicație, fotografii nud.

Ulterior, minora ar fi fost contactată de un alt membru al grupării, care fi amenințat-o cu publicarea fotografiilor pe reţelele de socializare, în cazul refuzului de a întreţine relaţii sexuale cu o a treia persoană.

Șantajul ar fi fost urmat de distribuirea fotografiilor în mediul online.

În urma celor trei percheziții efectuate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un laptop, o tabletă, un telefon mobil și mai multe dispozitive de stocare a datelor informatice.

Cei în cauză au  fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale.

 

Foto: arhivă

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Administrație

Aplicația Atlas, activă la Timișoara. Se pot obține certificate fiscale

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală, reamintește contribuabililor, persoane fizice și juridice, că pot obține automat certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile prin aplicația Atlas.

Astfel, persoanele care dețin un cont în aplicație pot accesa secțiunea „Certificate fiscale” și selecta opțiunea „Necesar alte scopuri”, pentru a genera automat documentele fiscale necesare în diverse situații, fără verificări suplimentare.

Timișorenii pot obține instant certificatul fiscal pentru diverse situații, cum ar fi: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiunea părților sociale, radierea sau dizolvarea societăților. De asemenea, certificatul fiscal este emis automat și pentru instituții sau programe precum: ANAF, Administrația Fondului de Mediu (panouri fotovoltaice), Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla (achiziția de autoturisme), schema de minimis sau fonduri europene.

Pentru operațiuni care necesită verificări suplimentare din partea Direcției Fiscale, cum ar fi vânzarea bunurilor sau cesiunea unui contract de leasing, certificatul fiscal se eliberează pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces în Atlas (user și parolă). Accesul la platformă se face aici: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite