Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Cele mai mari cozi din vămi sunt la Cenad

Publicat

pe

În această perioadă se înregistrează o creştere a valorilor de trafic pe sensul de ieşire din ţară, sens în care Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent în toate punctele de trecere,

În continuare se menţin măsurile de supraveghere sporită a frontierei de stat, la frontiera cu Serbia şi Ungaria, în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în baza planului aprobat de ministrul de interne.

Sfârşitul lunii august coincide cu încheierea perioadei de vacanţă, petrecută în România, atât de cetăţenii români, care lucrează în străinătate cât şi de străinii, veniţi să viziteze ţara noastră, fapt ce determină o creştere a traficului de călători la frontierele României.

În această perioadă cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei au fost P.T.F. Cenad, la graniţa cu Ungaria şi P.T.F. Porţile de Fier I la graniţa cu Serbia în condiţiile în care mulţi dintre românii care au venit în concediu în ţară se întorc în statele europene unde muncesc.

Pe frontiera de sud-vest sunt operaţionale 9 puncte de trecere a frontierei, din care 6 sunt deschise cu un program permanent 24h/24 şi anume P.T.F. Cenad, P.T.F. Jimbolia, P.T.F. Moraviţa, P.T.F Naidaş, P.T.F. Porţile de Fier I, P.T.F Porţile de Fier II şi trei puncte cu program de zii, orele 08.00/20.00 ( P.T.F Lunga, P.T.F. Foeni şi P.T.F. Valcani).

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a dispus măsuri de suplimentare a personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct.

De asemenea, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, ţinând cont că în această perioadă sunt efectuate verificări sistematice asupra tuturor persoanelor care tranzitează frontiera

Împreună cu poliţia rutieră, în proximitatea punctelor de trecere a frontierei, conducătorii auto vor fi anunţaţi despre posibilităţile de utilizare a unor puncte alternative de trecere a frontierei.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, în baza planului comun de menţinere, asigurare a ordinii publice şi creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, aprobat de ministrul Petre Tobă. Astfel, în această perioadă, au fost întărite măsurile de supraveghere a frontierei cu Serbia şi Ungaria, poliţiştii de frontieră acţionând în comun cu poliţişti şi jandarmi. De asemenea, echipajele de la sol primesc sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie, care execută misiuni de supraveghere aeriană la frontieră, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

 

În perioada sezonului estival (01.06-15.08.2016), frontiera de sud-vest a României fost tranzitată de aproximativ 1.222.000 milioane de persoane, din care 606.000 mii pe sensul de ieşire din ţară şi 616.000 mii pe sensul de intrare în ţară.

Cel mai tranzitat a fost P.T.F. Cenad, cu un trafic de peste 340.000 mii persoane, urmat de  P.T.F. Porţile de Fier I, cu peste 338.000 mii persoane.

 

 

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara recomandă, în continuare, participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Totodată se recomandă consultarea aplicatiei informatice privind timpii de asteptare la trecerea frontierei, pe care o gasiti pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.

De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „navigare” se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere al frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată pentru actualizare, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara suspendă încasarea taxelor și impozitelor locale în intervalul 13 martie 2026, ora 16:00 – 16 martie 2026, ora 08:00. Măsura este necesară pentru actualizarea dărilor, ca urmare a unei noi Ordonanțe de Urgență a Guvernului privind aplicarea unitară a unor facilități fiscale prevăzute recent în legislație.

Aceasta stabilește acordarea retroactivă, pentru lunile ianuarie și februarie 2026, a reducerilor pentru persoanele cu handicap, precum și pentru contribuabilii care dețin o locuință veche.

Pentru recalcularea taxelor și impozitelor, vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Reamintim, prevederile se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Citeste mai mult

Locale

„O lume într-o picătură”. Ziua Mondială a Poeziei și Ziua Mondială a Apei, la Muzeul Apei din Timișoara

Publicat

pe

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul „O lume într-o picătură”, o întâlnire dedicată relației dintre comunitate, mediu și creativitate, care marchează Ziua Mondială a Poeziei (21 martie) și Ziua Mondială a Apei (22 martie).

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026, între orele 12:00 și 13:30, la Muzeul Apei din Timișoara, și propune participanților o experiență care îmbină educația pentru protejarea mediului cu expresia artistică.

Programul începe la 12:15 cu un atelier despre reciclarea uleiului alimentar uzat, în cadrul căruia participanții vor descoperi cum poate fi valorificat acest tip de deșeu și ce impact are aruncarea uleiului în sistemul de canalizare asupra apei și mediului. În cadrul atelierului, participanții vor învăța cum să transforme uleiul alimentar uzat în lumânări parfumate, un exemplu creativ de reutilizare responsabilă a resurselor. Organizatorii îi încurajează pe participanți să colecteze și să aducă ulei alimentar uzat, care va putea fi folosit în activitatea din atelier.

În continuare, între 13:00 și 13:30, va avea loc un moment poetic susținut de Alexandru Murgoi, poet și student la asistență socială. Evenimentul include lectură de poezie, discuții cu participanții și un moment informal de networking și gustare.

Prin această întâlnire, organizatorii își propun să creeze un spațiu de dialog despre grija față de apă și responsabilitatea comunității față de resursele naturale, aducând împreună educația pentru mediu și expresia artistică.

Participarea este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie prin formularul disponibil online: https://forms.gle/6VjmjQ2LaD8E7thu9

Evenimentul este organizat de Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, în parteneriat cu OilRight și Aquatim, cu sprijinul Fundației United Way România, Raiffeisen Comunități și Fundației ACCESS.

Pentru informații suplimentare: Ildiko Sperlea, ildiko@unloc.eu, +40 728 874 248.

Citeste mai mult

Cultură

Artista vizuală Regina Damian revine în fața publicului timișorean cu o nouă expoziție personală

Publicat

pe

Regina Damian | Stillness above Chaos

Curator: Maria Sârbu

Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 19 – 29 martie 2026, expoziția de pictură „Stillness above Chaos“ semnată de artista Regina Damian, curatoriată de Maria Sârbu.

Vernisajul va avea loc miercuri, 18 martie, de la ora 18:00, la spațiul Centrului de Proiecte – Parter.

Prin seria de autoportrete reunite în această expoziție sub titlul „Stillness above Chaos”, Regina Damian reconfirmă  ideea de pictură ca forță transfigurantă. În centrul fiecărei compoziții se află o figură frontală, aproape hieratică, fixată într-o imobilitate ce suspendă tumultul. Această liniște funcționează ca poziționare deasupra conflictului, ca exercițiu de verticalitate interioară.

Picturile pornesc de la evenimente foarte personale, fără a fi însă confesiuni directe. Ele reflectă stări de spirit și trăiri intense, dar și mai important, reflectă un proces de lăsare în urmă a trecutului pentru însănătoșire emoțională. Pentru Regina Damian, arta nu este doar un mijloc, este scop în sine.

„Pictura este o ancoră”, spune artista. Acel ceva stabil la care recurgi ori de câte ori eșafodajele interioare se clatină.

Atunci când reperele propriei identități sunt anulate în țesătura unor relații ce absorb, distorsionează sau confiscă sinele, autoportretul apare ca un act necesar prin care fragmentele experienței se asamblează într-o formă stabilă.

Reluarea cvasi-identică a posturii sugerează existența unui nucleu persistent. Un punct central care rezistă, precum inima prețioasă și triumfătoare pe care artista o introduce în unele dintre lucrări.

Cromatica se asociază cu consecințe ale acceptării pierderilor. Tonurile de albastru și violet evocă despărțiri asumate. Roșul și negrul vorbesc despre finalități ireversibile, despre doliul unei relații care continuă biologic, dar moare simbolic.  Afirmând posibilitatea întregirii, figura umană cu inima la vedere, rămâne dreaptă în mijlocul ambianței cromatice care uneori e „furtună”, alteori e „răsărit”.  Neclintirea, cum sugerează și titlul expoziției, devine o formă de suprimare a haosului.

Centrul de Proiecte – Parter

Vernisaj 18 martie, ora 18:00

Program de vizitare 19 – 29 martie 2026, orele 14:00 – 20:00

Eveniment organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte prin programul „Spații Pentru Comunitate“

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite