Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Concurs de fotografie și clipuri video despre Timișoara. Ce premii se acordă

Publicat

pe

Timișoara aniversează, în 2019, 100 de ani de la alipirea Banatului la România Mare, drept pentru care lansăm ideea realizării unor producții video și foto corelate cu acest eveniment.

Concursul se derulează pe cele 2 secțiuni:

– fotografie “ Cele mai frumoase 100 de fotografii din Timișoara” și – clip video “ Top cele mai frumoase 10 clipuri video cu Timișoara”

Scopul urmărit este acela al promovării celor mai buni în aceste domenii, dar și al evidențierii potențialului turistic al orașului nostru. Fotografiile premiate vor constitui parte a unui album ce va fi lansat cu ocazia Zilei orașului Timisoara, iar clipurile vor putea fi vizualizate în cadrul Festivalului Artelor Timișorene.

Proiectele se pot depune până la dată de 12 mai 2019, la Biroul Organizare Evenimente, iar regulamentul poate fi consultat pe site-ul Primăriei Timișoara și pe pagina de facebook evenimente Primăria Timișoara.

Premii:

ARTĂ   FOTOGRAFICĂ
Premiul  I –   2500 lei
Premiul  al II-lea  –  1500 lei
Premiul al  III- lea – 1000 lei
10  mențiuni în valoare de 250 lei

CLIPURI  VIDEO
Premiul  I –   2500 lei
Premiul al  II- lea –  1500 lei
Premiul al  III- lea – 1000 lei
 10 mențiuni în valoare de 250 lei

Regulamentul concursului AICI

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

ECHINOCȚIU. Se instalează primăvara astronomică

Publicat

pe

Momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice se va produce în 20 martie 2026, la ora 16,46, când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.

Reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ informează că, la momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Citeste mai mult

Locale

Regenerare urbană în zona Fabric din Timișoara. Unde vor avea loc intervenții

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara dă startul lucrărilor de regenerare urbană în zona Traian, cu intervenții simultane în Piața Traian, Piața Romanilor, strada Dacilor și strada Gheorghe Marinescu. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, iar echipele constructorului PORR au început organizarea de șantier în Piața Aurel Vlaicu. Etapele lucrărilor pe aproximativ 57.000 mp de spațiu public au fost prezentate locuitorilor și antreprenorilor din cartier de către viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și de către echipa tehnică a Primăriei și reprezentanții constructorului.

„Avem 3 priorități clare: să garantăm accesul pentru situații de urgență, să asigurăm accesul riveranilor și să permitem antreprenorilor să își continue activitatea fără blocaje majore. Am cerut constructorului un ritm susținut și zone ample de lucru pentru că experiența ne-a arătat că restricțiile pe tronsoane mici prelungesc disconfortul tuturor și graficul de finalizare al investiției. Vom începe pe 4 fronturi, vom monitoriza șantierul și vom ajusta organizarea lucrărilor unde este nevoie, astfel încât să menținem ritmul și calitatea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în centrul istoric după reabilitare – afacerile din zonă au crescut, iar spațiul public a revenit la viață. Înțelegem că lucrările înseamnă un disconfort pentru toți cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona Traian, dar obiectivul este clar – o zonă revitalizată, cu mai multe oportunități pentru comunitate și pentru mediul de afaceri”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Investiția are o durată de 24 de luni, iar municipalitatea va anunța din timp restricțiile de circulație și modificările pentru transportul public, după ce acestea au fost avizate. Caracterul istoric al zonei și lucrările de înlocuire a rețelelor edilitare pot genera întârzieri punctuale, în cazul descoperirii unor vestigii arheologice. Lucrările sunt organizate în șase etape, fiecare cu o durată estimată de aproximativ patru luni.

În prima etapă, încep lucrările pe străzile Dacilor și Ștefan cel Mare, în Piața Traian și Piața Romanilor, precum și în zona Sinagogii Fabric (Episcop Joseph Nischbach și Episcop Joseph Lonovici).

Etapa a doua extinde intervențiile pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și Piața Corneliu Micloși.

În etapa a treia, investiția continuă în Piața Traian și Piața Corneliu Micloși și încep lucrările pe bulevardul 3 August 1919 și strada Ion Mihalache.

În a patra etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe (str. Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu și Petre Ispirescu).

În a cincea etapă sunt programate lucrări în Piața Traian, pe bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și în zona Bisericii Ortodoxe Sârbe. Totodată, lucrările se extind și pe străzile Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

În a șasea etapă sunt programate lucrări pe străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu, Petre Ispirescu, Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.

Regenerare urbană în zona Piața Traian din Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Încasarea taxelor și impozitelor locale, suspendată pentru actualizare, la Timișoara

Publicat

pe

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara suspendă încasarea taxelor și impozitelor locale în intervalul 13 martie 2026, ora 16:00 – 16 martie 2026, ora 08:00. Măsura este necesară pentru actualizarea dărilor, ca urmare a unei noi Ordonanțe de Urgență a Guvernului privind aplicarea unitară a unor facilități fiscale prevăzute recent în legislație.

Aceasta stabilește acordarea retroactivă, pentru lunile ianuarie și februarie 2026, a reducerilor pentru persoanele cu handicap, precum și pentru contribuabilii care dețin o locuință veche.

Pentru recalcularea taxelor și impozitelor, vor fi suspendate atât încasările la ghișeele instituției, cât și depunerea declarațiilor prin intermediul platformei online Atlas, precum și plățile efectuate prin ghișeul.ro sau prin alte modalități.

Reamintim, prevederile se aplică la nivel național și stabilesc reducerea valorii impozabile a clădirilor în funcție de anul construcției, spre exemplu cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și cu 25% pentru cele cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se reduce cu 50% pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Persoanele care beneficiază de aceste reduceri și care au achitat deja impozitele pot opta pentru menținerea sumelor plătite în plus ca plată în avans pentru anul fiscal următor sau pot solicita restituirea acestora.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite