Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Alexandru Lamba își lansează cartea pentru cititorii din Timișoara

Publicat

pe

Cartea „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte“, de Alexandru Lamba, cea mai nouă apariție editorială din Colecția Biblioteca de Proză Contemporană, a avut parte de o lansare primitoare la București, în primele zile ale verii. Acum, autorul își aduce cartea mai aproape de cititorii din Timișoara, cu o lansare completată de un dialog literar, alături de scriitorii Cristian Vicol și Daniel Timariu.

Evenimentul va fi găzduit de librăria La Două Bufnițe, marți (28 iunie 2022), ora 18:30.

Despre carte:

Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte“ este un thriller psihologic despre șapte păcate, între care invidia, lenea, superbia ori desfrânarea, plus un personaj care caută purgatoriul. O poveste de azi, alertă, frustă și simbolică în același timp.

„Scenele se construiesc ca niște cadre cinematografice, alternând planul îndepărtat cu cel apropiat, iar ritmul este dat de structurile dialogale – scurte, intense, pe alocuri repetitive, ca o țesătură care introduce o anumită linie⁠-⁠refren“, afirmă scriitoarea Cristina Bogdan.

Date despre autor:

Alexandru Lamba (n. 1980) este scriitor și editor al revistei online „Galaxia 42“. A publicat alte două romane: Sub steaua infraroșie (2016) și Arhitecții speranței (2017), plus volumul de proză scurtă Singurătatea singularității (2018). A primit, printre altele, Premiul „Chrysalis“, al European Science Fiction Society, în 2016, și Premiul „Vladimir Colin“, în 2021.

Despre Colecția „Biblioteca de proză contemporană”:

Colecția „Biblioteca de proză contemporană” face parte din portofoliul Editurii Litera și este coordonată de Doina Ruști, scriitoare bine-cunoscută. În momentul de față, Editura Litera se poate lăuda cu un număr important de prozatori din toate generațiile, autori de roman în mare parte, unii dintre ei debutanți. Colecția acordă atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, pentru a întregi peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite.

Cultură

Gala micilor jurnaliști și știri culturale din cartiere, la Timișoara

Publicat

pe

Zeci de copii din Timișoara au devenit jurnaliști juniori, au învățat să redacteze articole și au exersat în ultimele luni una din cele mai frumoase meserii.

Aceste experiențe le oferă o nouă perspectivă în alegerea viitoarei cariere.

https://stiripentrucopii.com/, portalul jurnalistic dedicat celor mici sub forma unui proiect educativ și informativ unic la nivel național, anunță Gala de premiere a micilor jurnaliști, evenimentul urmând să aibă loc luni, 14 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Lira a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Copiii, elevi la școlile generale și liceele timișorene, au fost implicați în proiectul „Știri culturale din cartiere“. Pentru ei vacanța de vară a fost una activă, realizând reportaje, fotoreportaje, interviuri, cronici de teatru, operă și film, relatări de la fața locului și multe alte articole. Prin intermediul mentorilor programului, copiii au avut ocazia să descopere ce presupune munca jurnalistului, cum se realizează principalele tipuri de articole pe care le regăsesc în presă, cum se filmează și cum se fotografiază un subiect. Au avut ocazia să viziteze studiourile West City Radio și TVR Timișoara și să înțeleagă ce se întâmplă „dincolo de sticlă” și „dincolo de mircofon”. De asemenea, au participat la festivaluri și spectacole, și au avut oportunitatea să ia interviuri unor personalități ale vieții culturale sau media din județul Timiș și din România.

„Copiii au învățat că presa este o treabă serioasă și că a practica această meserie deschide multe oportunități de învățare, în primul rând. Au învățat că un reporter bun se documentează înainte de a pleca pe teren și își face un plan de abordare a subiectului. Pentru mulți, așa cum ne-au mărturisit, expunerea la munca efectivă de presă, oferă o perspectivă interesantă privind opțiunile de carieră pe care vor trebui să le aibă în vedere curând”, a declarat Georgeta Petrovici, redactorul șef al publicației ȘTIRI PENTRU COPII.

Participanții la proiect vor fi premiați în cadrul Galei Știri Culturale din Cartiere, pe 14 octombrie, de la ora 18.00.

Evenimentul este posibiul cu sprijinul partenerilor și al sponsorilor: CONSTRUCTIM SA, CARTOON NETWORK România, DISNEY România, BOROMIR, MERLIN Beverages, PERENNA, CRAMELE RECAȘ, Librăria LA DOUĂ BUFNIȚE, ESTETICA, Editura FRONTIERA, Colosseum Timisoara Ballroom, CLICK ADV, CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Proiectul face parte din programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „The Infamous Ramirez Hoffman“, cu John Malkovich, la Teatrul Național din Timișoara

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara anunță că începând de sâmbătă, 12 octombrie 2024, ora 11.00, vor putea fi achiziționate bilete pentru cele două reprezentații ale spectacolului THE INFAMOUS RAMIREZ HOFFMAN, spectacol în care publicul îl va putea reîntâlni pe celebrul actor american John Malkovich.

Spectacolul va beneficia de supratitrare în limba română.

Cele două reprezentații ale spectacolului sunt programate joi, 14 noiembrie și vineri, 15 noiembrie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.

Biletele vor fi disponibile pentru cumpărare atât în regim on-line, pe site-ul www.tntm.ro, cât și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11.00 – 19.00.

Spectacolul THE INFAMOUS RAMIREZ HOFFMAN, un concept marcând colaborarea dintre John Malkovich și pianista de renume internațional Anastasya Terenkova (Franța), are la bază capitolul final al cărții Literatura nazistă în Americi a binecunoscutului scriitor chilian Roberto Bolaño. Noul one man show semnat de actorul american John Malkovich aduce pe scenă povestea imaginată, însă perfect plauzibilă a unui personaj incapabil să discearnă între estetică și etică, astfel încât se folosește de lovitura de stat din Chile din 1973 și de dictatura instaurată în timpul regimului Pinochet pentru a lansa o campanie de poezie multimedia avant la lettre, care, însă, include tortura și crima.

Importanța acestui eveniment teatral extraordinar este dublată de deschiderea mediului de afaceri în a investi în actul teatral electiv, astfel încât prezentarea spectacolului la Teatrul Național din Timișoara va fi asigurată din punct de vedere financiar de Linde Gaz România, sponsor principal al TNTm.

Citeste mai mult

Cultură

Întâlniri cu scriitori contemporani din București pentru liceenii din Timișoara

Publicat

pe

Asociația Sfera Timișoarei anunță sosirea scriitorilor contemporani Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu și Cristian Fulaș la Timișoara în cadrul proiectului „eLibrăria elevilor“.

Proiectul promovează lectura și facilitează accesul la cultura scrisă în rândul elevilor prin întâlniri directe cu scriitori contemporani și prin intermediul lecțiilor în format audio/video, interpretate în limbajul semnelor și încărcate pe platforma digitală eLibrăria.

Poetul, prozatorul și jurnalistul Florin Iaru este apreciat pentru stilul său vibrant și incisiv, aducând o energie aparte în poezia generației ’80. Prin operele sale, a redefinit lirica urbană, combinând umorul cu reflecții profunde asupra condiției umane. Pentru discuții literare pe baza textului „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, poetul Florin Iaru se va întâlni cu elevii de liceu de la Colegiul Național Bănățean, joi, 10 octombrie, de la ora 11:00 la 12:00.

Scriitorul și jurnalistul Dan Mircea Cipariu se remarcă prin numeroase inițiative dedicate promovării literaturii și artelor, fiind o prezență activă în peisajul cultural național. Pentru discuții literare pe baza textului „O noapte furtunoasă” de Ion-Luca Caragiale, scriitorul și jurnalistul Dan Mircea Cipariu se va întâlni cu elevii de la Colegiul Național „Carmen Sylva”, joi, 10 octombrie, de la ora 13:00 la 14:00.

Scriitorul și traducătorul Cristian Fulaș este recunoscut pentru operele sale remarcabile și pentru traducerile de înaltă calitate din literatura universală, aducând o perspectivă profundă și originală asupra complexităților vieții și a condiției umane. Scriitorul și traducătorul Cristian Fulaș se va întâlni cu liceenii din oraș la Cinema Victoria, joi, 23 octombrie, de la ora 10:00 la 11:00.

Prezența celor 3 scriitori contemporani la Timișoara oferă o oportunitate unică pentru elevii din oraș de a descoperi perspective noi asupra literaturii, de a pune întrebări autorilor și de a se inspira din poveștile și experiențele acestora, contribuind astfel la dezvoltarea lor culturală și creativă.

Activitățile se adresează tuturor elevilor de liceu, oferindu-le un instrument accesibil și gratuit (platforma digitală) pentru stimularea apetitului pentru lectură, pentru explorarea și înțelegerea textului scris, precum și a interesului pentru carte.

Pe termen lung, aceste acțiuni contribuie la creșterea interesului pentru literatura română a elevilor, la îmbunătățirea nivelului de cultură generală și la atragerea spre cunoașterea culturii românești prin intermediul platformei digitale, ca metodă accesibilă și preferată de categoria de populație tânără.

Proiectul eLibrăria elevilor este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Parteneri: In-tuition.ro, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Asociația „Inițiativă în Educație”, Librăriile Cărturești, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Școala Generală Nr.1 Timișoara, Radio România Timișoara.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul https://www.sferatm.org/  și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/sferatimisoarei.asociatia

Comunicare:

Elena Ilie

Email: comunicare.sfera@gmail.com

Tel.: 0731 184 841

Despre Sfera Timișoarei:

Asociația Sfera Timișoarei își propune să dezvolte spiritul civic al cetățenilor de toate vârstele prin implicarea lor în cadrul programelor și evenimentelor sociale, culturale și educaționale. Voluntariatul este o componentă importantă în fiecare proiect pe care îl dezvoltăm. Încurajăm tinerii, elevii, în special, să participe voluntar la toate activitățile care alcătuiesc un proiect cultural.

Mirela Olariu, Președinte Asociația Sfera Timișoarei și Oana Grimacovschi, coordonator proiect.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite