Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Ansamblul „Timișul“ – 55 de ani de activitate. Spectacol aniversar

Publicat

pe

Ansamblul „Timișul“ va sărbători 55 de ani de activitate pe tărâmul folclorului autentic bănățean.

Astfel, joi, 9 noiembrie, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează un spectacol aniversar de excepție, cu artiștii de fală ai Banatului, pe scena Filarmonicii.

Invitați sunt Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Elena Jurjescu, Dumitru Stoicănescu, Adrian Stanca, Vasile Conea, Doriana Talpeș. Dirijori: Deian Galetin și Nicolae Baniciu. Prezintă: Iuliana Tudor.

Galeria Rotondă va găzdui expoziția „Timișul 55“, o colecție impresionantă de afișe de arhivă, care ilustrează activitatea internațională a ansamblului.

De asemenea, expoziția aduce în prim-plan și primii ani de organizare a Festivalului Inimilor, un eveniment devenit emblematic pentru Timișoara și promovarea multiculturalității prin tradiție și folclor.

Fondat în anul 1951, Ansamblul Timișul a avut ca scop principal conservarea și promovarea valorilor culturale tradiționale din regiunea Banatului, în special a folclorului. Fie că este vorba de dansuri populare, cântece tradiționale sau muzică instrumentală, artiștii ansamblului aduc în fața publicului nu doar reprezentații artistice inedite, ci și emoție și pasiune pentru tradiția culturală a Banatului.

Pe lângă activitățile artistice, Ansamblul „Timișul“ are și un rol important în educația tinerilor, organizând cursuri de dansuri folclorice și înscrieri periodice în echipa de dansatori.

Cu o istorie bogată și o tradiție îndelungată, Ansamblul „Timișul“ a devenit un adevărat ambasador al identității culturale bănățene. Ansamblul a dus numele Capitalei Culturale și steagul României peste mări și țări, în călătoria Circumeuropa. De-a lungul anilor, „Timișul“ reușit să transmită bogăția și diversitatea Banatului și folclorului românesc în lumea întreagă.

Cultură

Spectacolul „Azi la noi cântă tot natul“, de Florii, la Filarmonica „Banatul“

Publicat

pe

Pe 28 aprilie, de la ora 18.00, Ansamblul „Timișul” sărbătorește Floriile, cu participarea instrumentiștilor, a dansatorilor și a invitaților săi speciali: Călin Bârcean (solist Pragu’ de Sus), preotul Vasile Bădescu, antrenorul de fotbal Alexandru Pelici, omul de radio Ioana Sapianu, arhitectul Nenad Luchin, actrița Alina Ilea, avocatul Doru Julean, tenorul Bogdan Zaharia, inginerul Octavian Zaica, DJ Sean Norvis și Mirela Castelli, director Casa Auto.

Soliști: Daniela Condurache și Andreea Voica.

Coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

Dirijor: Deian Galetin. Prezintă: Florin Mihoc

Partener: Filarmonica „Banatul”. Partener media: TVR Timișoara

Accesul se face pe bază de bilete, disponibile la Casa de Cultură (Str. Miron Costin nr.2). Prețul unui bilet este 30 lei.

Citeste mai mult

Cultură

„Victimele datoriei“ – o nouă premieră pe scena Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

Cu noua sa premieră, Teatrul Național din Timișoara propune publicului o incursiune în subconștient. Nu pe filiera Freud, și nici pe filiera Jung, ci, poate surprinzător, pe cea a lui Eugène Ionesco.

Astfel, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național are loc premiera spectacolului „Victimele datoriei“ de Eugène Ionesco, traducerea Vlad Russo și Vlad Zografi.

„Am proiectat pe scenă îndoielile, angoasele mele profunde, le-am pus în dialog și le-am întruchipat (…); scriam cu cea mai mare sinceritate; (..) am intitulat asta «Victimele datoriei»”, scria Eugène Ionesco în „Note și contra-note”.

Purtând amprenta regizorală a lui Radu Iacoban, spectacolul este o tragi-comedie construită ca un joc de oglinzi care, pendulând între vizibil și invizibil, între concret și inefabil, își urmărește eroul – un om obișnuit, aparent fără identitate, interpretat de unul dintre cei mai reprezentativi actori ai Teatrului Național din Timișoara, Matei Chioariu – pe un drum bizar, comic și tragic, pe care se vede silit să îl parcurgă, în căutarea rădăcinilor răului, în ciuda (sau poate din cauza) placidității care îl supune regulilor, fără discernământ. Parcurge acest traseu, victimă, în fond, a propriilor teorii despre teatru, împins, ghidat, provocat de niște personaje la fel de caleidoscopice, interpretate de reputații actori Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Ion Rizea și Iuliana Crăescu. Scenografia și visuals-urile sunt semnate de Tudor Prodan.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete Mărășești, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11.00 – 19.00.

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Națională a Tineretului – 25 de evenimente, la Timișoara

Publicat

pe

,,Timișoara pentru TINEri” aduce evenimente care mai de care, pentru toate preferințele, pentru a marca Ziua Națională a Tineretului.

Între 21 aprilie – 1 mai, Primăria Municipiului Timișoara, alături de mai multe instituții și organizații partenere, pregătește filme, piese de teatru, concerte, competiție cu bărci dragon, picnicuri, proiecții de film și dezbateri, în diverse zone din oraș.

Cursa pe Bega cu bărci dragon, pentru care vă puteți înscrie până în 22 aprilie, va avea loc în 24 aprilie, va fi o întrecere pe echipe și promite să fie experiență de neuitat.

Înscrierile se pot face la acest link: https://forms.gle/nizpkRt6p3t4XyCT9

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pregătit două reprezentații ale piesei Harap-Alb, un recital Dragoș Moldovan și Andreea Vlas, musicalul „Come into the Light!”, un picnic și o proiecție de film și spectacolul folcloric „Azi, la noi, cântă tot natul”.

Nici Teatrul Maghiar nu se lasă mai prejos, jucând atât ,,Pericles” cât și ,,Doctorul”. Liceul Waldorf își prezintă musical-ul ,,Aladdin”, iar în cartierul Dacia, în parc, de la ora 11:00 se va organiza un Picnic Atipic.

Proiectul ”Timișoara pentru TINEri” este realizat de Consiliului Consultativ al Tinerilor Municipiului Timișoara, structură din care fac parte peste 20 de organizații de și pentru tineret, împreună cu Asociația Timișoara 2023, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș,, Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely”, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Centrul de Proiecte, Cinema Victoria, Cinema Timiș, Filarmonica Banatul, Harababura, Liceul Waldorf Timișoara, Club Sportiv Nautic Banat Timișoara și Visit Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite