Ne găsiți și pe:

Cultură

Călătoria cu „Tramvaiul Poeziei” nu s-a încheiat. Poem colectiv dedicat Timișoarei, pictat pe asfalt

Publicat

pe

Tramvaiul Poeziei ediția a III-a, un eveniment al Asociației „Arta Nu Mușcă”, s-a desfășurat în primul weekend din iunie la Timișoara, dar călătoria nu s-a încheiat!

Ca parte din proiect, Svetlana Cârstean, Moni Stănilă, Alina Purcaru, Radu Vancu și Andrei Dosa, poeții invitați în Tramvaiul Poeziei pentru dialoguri și lectură, au creat un poem colectiv, finalizat chiar în aceste zile, ca extensie a evenimentului.

Florile de cireș înfloresc nevăzute și toamna

în casele bătrâne, în inima mea

ori de câte ori revin acasă

străzile nevăzute până atunci

ajung drumuri știute

& drumurile ajung amintiri

& inima mea e flori de cireș

& creierul meu e o casă bătrână

în care tu îți încălzești picioarele degerate

la soba în care arde cireșul uscat.

Bega curge limpede, stele și turnuri

de apă se reflectă în ea, din depou tramvaiul

își sună clopoțelul, vatmanul strălucește-n livrea.

& seara & dimineața în orașul acesta străin

e cel puțin o casă în care te-așteaptă cineva

ai venit în sfârșit, spune. intră-n curtea mea interioară. plouă

peste cireșele din iosefin. & seara & dimineața e acasă în orașul străin.

Poemul e dedicat Timișoarei și oamenilor săi, și adună laolaltă efectele și afectele orașului asupra celor 5 poeți, ce poate deveni în timp, o altfel de stație a poeziei.

„Mi-am dorit mult să rămână ceva concret în urma proiectului și aveam demult ideea unui poem colectiv, iar când pregăteam pentru Timișoara, am știut că voi lucra cu scriitorul Bogdan Munteanu. Eram prieteni pe Facebook și văzusem cu un an în urmă proiectul lui din Timișoara “Poezie în stradă” (versuri pictate pe asfalturi) și i-am scris. A fost încântat și foarte dornic să colaborăm”, a declarat Loredana Munteanu, fondatoarea Asociației „Arta Nu Mușcă” și organizatoare a evenimentului.

„Când eram copil, îmi plăcea să mă joc de-a vatmanul. Acum mă joc de-a călătorul. Când am timp liber, urc în tramvai și merg câteva stații prin Timișoara. Câteodată am prins și lecturi publice. Fie că e vorba de evenimente culturale organizate, fie de acțiuni spontane sau de poezia orașului, a vatmanilor și călătorilor, fiecare rută vine cu poezia ei. Cu sound-ul ei. Proiectul „Tramvaiul Poeziei” a reușit să aducă laolaltă toate aceste forme. Am parcurs, alături de poeți, muzicieni și călători inimoși, un traseu de poveste. Mai mult, cei care nu au putut participa la evenimente pot citi un poem colectiv scris de cei cinci poeți invitați, cu gândul la Timișoara. El se află pe malul Begăi, lângă D’Arc pe Mal și vaporul Pelican – super îndrăgite de timișoreni. Poezia de stradă imprimată pe asfalt folosind șabloane și spray-uri e o tradiție a orașului. Nu pot decât să mă bucur că, așa cum zice primul vers, „Florile de cireș înfloresc nevăzute și toamna”, a menționat scriitorul Bogdan Munteanu.

„Cum ai descrie Timișoara în 2 cuvinte?” a fost una dintre întrebările regăsite în formularul de înscriere în călătoriile cu Tramvaiul Poeziei, răspunsuri care le-au folosit poeților ca sursă de inspirație în realizarea poemului colectiv; o serie de cuvinte sau sintagme oferite de participanții la eveniment apar în acest poem, printre care se numără: florile de cireș, Bega, acasă, tramvaiul sau casele bătrâne.

Evenimentul a strâns în jurul poeziei, al frumosului și al dorinței de a descoperi o altă perspectivă asupra orașului un număr impresionant de participanți, la fiecare călătorie, garantând succesul proiectului în capitala culturală europeană.

„A fost o ediție de succes în Timișoara, prima în afara Bucureștiului, în  cel mai bun context cultural, cu muzicieni și o parte din echipă locali care au sprijinit proiectul, ceea ce a făcut diferența.

În rest, am simțit în permanență o energie aparte, un sentiment de familiaritate, am încercat să fiu mai mult participantă decât organizatoare pe parcursul celor 5 călătorii, iar toate acestea mi-au dat imboldul să iau în calcul ca următoarele ediții să se desfășoare și în alte orașe”, a mai menționat Loredana Munteanu.

„Timișoara e splendidă ca întotdeauna, fiindcă e ca o iubire, treci peste defecte și vezi doar frumusețea. Timișoara e totuși un fel de casă pentru mine, așa că întâlnirea cu prieteni și cititori a fost cât un sac de emoții. Am revăzut pe fereastra tramvaiului locuri pe care nu le-am mai vizitat de multă vreme și am aflat de la ghidul nostru multe povești pe care nu le știam.

Am devenit destul de tehnică de-a lungul timpului, așa încât pentru poemul colectiv n-a fost nevoie de o inspirație venită de sus, ci doar să închid ochii și să revăd”, a declarat poeta Moni Stănilă, câștigătoarea premiului la categoria Poezie, în cadrul Galei Radio România Actualități 2023.

Amintim că Tramvaiul Poeziei a ajuns pentru prima dată în afara Bucureștiului, la Timișoara, oferind publicului ocazia incursiunii în lumea poeziei contemporane, a orașului, în compania unor artiști locali care au susținut recitaluri muzicale inedite la flaut, vioară și violoncel, și a unui ghid turistic local care-a punctat pe traseu povești valoroase despre Timișoara.

Preț de 2 ore, în 2 zile consecutive, participanții s-au bucurat de 5 călătorii în tramvaiul desenat de artistul Dan Perjovschi, de lecturi ale celor 5 poeți și de dialoguri cu esență moderate de Anca Vancu.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Pentru a rămâne aproape de proiectele „Arta Nu Mușcă”, vă invităm să urmăriți activitatea asociației pe conturile de social media: Instagram și Facebook.

***

Un eveniment amplificat de Kiss FM.

Partener strategic – Societatea de Transport Public Timișoara (STPT).

Sponsori – Regina Maria | Rețeaua Privată de Sănătate, Julius Meinl, Aqua Carpatica.

Despre Asociația Arta nu Mușcă”

​​Asociaţia „Arta nu muşcă” a fost înfiinţată în anul 2012, cu focus pe  proiecte culturale cu caracter artistic și educativ în spații publice, cu scopul de a promova și facilita arta către publicul larg. În ultimii 11 ani de activitate, spațiile publice alese au fost preponderent mijloace de transport în comun, având drept obiectiv experimentarea artei în tranzit, în locuri accesibile, și incluziunea socială.

Cultură

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

Publicat

pe

Domnule Călin Pop, sărbătoriți în aceste zile 45 de activitate muzicală neîntreruptă. Vă felicităm și vă dorim succes în continuare. Este o cifră impresionantă. Cum ați reușit să să păstrați numele și, de ce nu, renumele în muzica românească. Pentru că trebuie să recunoaștem este un domeniu care a evoluat dar a și involuat…

Involuția, dacă se poate numi așa, ține de fiecare în parte dar și de noile vremuri în care trăim, dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei digitale, explozia informațională și tot ce presupun acestea ca și efecte. Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună purtând mai departe prin timp tot ce e frumos și din suflet păstrat alături de fanii și publicul nostru care are o caracteristică specială- calitate, rafinament neidentificându-se cu criteriul cantitativ…

Sunteți una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rock-ul românesc. Cum vedeți evoluția acestui stil muzical în viitor și cum vă pregătiți să rămâneți în preferințele publicului.

Mereu am obișnuit publicul și fanii să vină ei după noi și să le oferim cu drag ce avem. Titulatura trupei in sine, muzica și versurile prin mesajele transmise au dus la formarea in timp a unui public care urmeaza necondiționat trupa în termenii respectului și afecțiunii reciproce. Așa că în concluzie câtă vreme există public și fani tot atâta vreme este și muzică rock. Muzica rock nu dispare, doar poate îmbraca diverse straie mai actuale eventual, mai noi, mai tehnice dar sufletul rămâne acelasi. Depinde de fiecare în parte cum dorește să păstreze si sa ducă mai departe valorile dobândite sau nu. Muzica rock după mine și orice gen muzical cult au menirea de a înfrumuseța viața spirituală a oamenilor, a celor ce sunt dispuși să le primească în casa sufletului. Nu mulți sunt cei care se pot considera câștigători din acest punct de vedere în aceste vremuri orientate spre consum și entertainment .

Una dintre marile provocări ale zilelor noastre putem spune că este apariția și promovarea inteligenței artificiale. Am dori și știm care este părere dumneavoastră privind această nouă modă și cum credeți că ar influența domeniile muzicale în viitor.

Inteligența artificială nu este o modă, este o realitate. Ea după părerea mea nu va putea înlocui emoția umană, dacă vorbim chiar și despre muzică. Poate sa reproducă, să inventeze, poate sa sune bine dar nu poate cânta live, in public. Este bună,  poate rezolva lucruri repede și bine ducând la economisire de timp, poate ajuta omul, indiscutabil dar nu-l va putea întru totul sa-l înlocuiască. Sa nu uităm că această inteligență artificială tot de om este creată și funcționează pe baza cunoștințelor umane acumulate, nu a apărut singură.

Vă rugăm să ne spuneți o amintire frumoasă din timpul turneelor prin țară…

O frumoasă amintire a fost cea din studenție când l-am cunoscut pe actorul Florian Pittiș zis și „Moțu” la festivalul Tim Rock numărul 3 din 1984 ținut în Parcul Rozelor din Timișoara. Atunci el a vazut după cum spunea și la TV „ceva ce nu mai văzuse de pe vremea formației Phoenix-o grădină-ntreagă, șase mii de oameni ținându-se de mâini, legându-se și cântând-Iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui ce plângeau la zei…”

Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare. Vă așteptăm la Arad, la Festivalul Rock Maris, ediția 2026, unde cu siguranță fanii vă vor aplauda călduros.

Aradul rămâne un oraș aparte cu multe amintiri frumoase. Vă mulțumesc și eu în numele întregii trupe și nu uitați: întotdeauna un sfârșit e un început!

***

Înființată în 1981, trupa „Celelalte Cuvinte“ este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rockul românesc. Trupa este în al 45-lea an de activitate neîntreruptă.
De-a lungul timpului, „Celelalte Cuvinte“ s-a remarcat printr-un stil distinct, aflat la confluența dintre rock progresiv, metal-alternativ și influențe clasice, dar mai ales prin profunzimea și forța mesajului artistic. Cu o discografie relevantă și considerabile prezențe live, „Celelalte Cuvinte“ a devenit un reper pentru mai multe generații de public.
Albume precum „Celelalte Cuvinte I“, „Se lasă rău“, „Ispita“ sau „Armaghedon“ au devenit referințe pentru fanii rockului românesc, iar piese ca „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” sau „Un sfârșit e un început” continuă să emoționeze publicul și astăzi.
Cei 45 de ani reprezintă nu doar o bornă aniversară, ci confirmarea unei identități artistice solide și a unei relații autentice cu publicul.

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Cultură

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Publicat

pe

În perioada 7 – 27 septembrie 2026, Eufonia Festival revine la Timișoara și în regiune cu cea de-a IX-a ediție, intitulată Colours of Sound. Making the Invisible Visible.

Organizat de Filarmonica Banatul Timișoara, festivalul se va desfășura în trei secțiuni: Masterclass (7–13 septembrie), On the Road (15–18 septembrie) și Brass Academy (21–27 septembrie).

Sunetul nu are culoare și, totuși, muzica naște în fiecare dintre noi imagini, nuanțe și asocieri diferite. Colours of Sound vorbește despre această dimensiune profund personală a ascultării, iar Making the Invisible Visible devine invitația de a o aduce la lumină prin interpretare, dialog artistic și întâlnirea directă dintre muzicieni și public.

Primul capitol al festivalului, Eufonia Masterclass, propune o săptămână intensivă de studiu alături de artiști ai scenei internaționale: Baiba Skride și Vlad Popescu – vioară, Sào Soulez Larivière – violă, Alexey Stadler – violoncel, Aliya Vodovozova – flaut, Tommaso Lonquich – clarinet, Claire Bagot – oboi, Bence Bogányi – fagot și Andrei Gologan – pian. Programul este completat de sesiunile de pregătire mentală susținute de Angelica Postu.

Participanții selectați vor beneficia de lecții individuale și/ sau pe ansambluri și pregătire pentru scenă, având totodată posibilitatea de a evolua în concertele organizate în cadrul festivalului. Sesiunile pot fi urmărite și de participanți pasivi, pe baza înscrierii prealabile.

Cea de-a doua ediție Brass Academy, programată între 21 și 27 septembrie, se adresează tinerilor muzicieni care doresc să își dezvolte tehnica și expresivitatea în interpretarea pe instrumente de alamă. Participanții vor lua parte la masterclass-uri, repetiții și concerte alături de artiștii invitați.

Înscrierile pentru Eufonia Masterclass și Brass Academy sunt deschise până în data de 3 august 2026.

Formularele de înscriere, regulamentele și toate informațiile privind condițiile de participare sunt disponibile pe paginile de socializare ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Eufonia Festival sau pot fi accesate direct la link-urile:

Formular de înscriere: https://forms.gle/phE3WMdtdmtkgioQ7

Regulament: https://shorturl.at/b5QMi

Secțiunea On the Road va continua să deseneze harta Eufonia în vestul țării. Dincolo de Timișoara, muzica de cameră va ajunge atât în locuri pe care festivalul le descoperă pentru prima dată, cât și în comunități în care revenirea este, de fiecare dată o mare bucurie. Fiecare oprire din călătoaria noastră muzicală continuă o relație sau începe una nouă, extinzând firesc comunitatea iubitorilor muzicii de clasice.

La fel ca în cadrul secțiunii Masterclass, și această parte a festivalului cuprinde concerte sociale, una dintre dimensiunile definitorii ale festivalului, dedicate categoriilor de public pentru care întâlnirea directă cu muzica clasică este mai greu accesibilă. Concertele organizate în școli își propun, la rândul lor, să îi familiarizeze pe elevi cu actul artistic. Miza lor depășește formarea viitorului public al Filarmonicii: ele pot cultiva o relație durabilă cu muzica și, pentru unii dintre copii, pot deschide perspectiva unei viitoare cariere artistice.

Programul complet al concertelor, spațiile în care vor avea loc evenimentele și detaliile de acces vor fi anunțate în curând.

Prin intermediul Festivalului Eufonia, muzica este mai mult decât un act artistic. Este o experiență împărtășită între maeștri și tineri interpreți, între scenă și comunitate, între ceea ce se aude și tot ceea ce sunetul face vizibil.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite