Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Colindători în Parcul Crăciunului, primul festival dedicat Sărbătorilor de Iarnă, la Muzeul Satului Bănățean

Publicat

pe

𝗣𝗮𝗿𝗰𝘂𝗹 𝗖𝗿𝗮̆𝗰𝗶𝘂𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 este primul festival dedicat sărbătorilor de iarnă, organizat la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Atmosfera poveștilor de iarnă reînvie în spațiul generos al Muzeului Satului Bănățean din Timișoara.

Patinoar, carusel, trenuleț, mașinute, food court, expoziții, colinde, cântece, dansuri tradiționale și demonstrații culinare reprezintă oferta acestui amplu eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș.

În perioada 4 – 23 decembrie puteți să alegeți activități care vă sunt pe plac din oferta generoasă a evenimentului.
Programul detaliat al Parcului de Crăciun poate fi consultat aici: parculcraciunului.ro.

Tabloul sărbătorilor de iarnă va fi completat de ansamburi și formații artistice din Voiteg, Comloșu Mare și Sânnicolau Mare.

Elevii Școlii de Arte din Timișoara vor colinda și vor încânta publicul la Muzeul Satului Bănățean în data de 12 decembrie, la ora 18:15, alături de cunoscuți interpreții bănățeni: Adrian, Oana și Raluca Stanca și Stana Stepanescu.

Banatul autentic, așa cum ”trăiește” în amintirile bunicilor noștri va aduce bucurie celor prezenți la acest eveniment generos și pentru toate gusturile. Ansambluri și formații folclorice din Găvojdia, Checea și Ghiroda vor aduce laolaltă colindători din tot cuprinsul județului Timiș.

În 19 decembrie, la ora 18:15 Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi: Ramona și Georgiana Vița, Nicu Novac, Bogdan Toma și Colindătorii din Țara Pădurenilor aduc atmosfera colindelor la Parcul Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.

Momente coregrafice, cum ar fi ”Zvoanele” sau ”Fată bănățeană” care poartă semnătura inconfundabilă a cuplului Brândușa și Nicolae Stănescu, precum și colindele ”Hai ficiori cu dubili” sau ”Pleacă Lina la fântână” pun amprenta specifică Crăciunului și colorează sărbătorile de iarnă. Prezintă Felicia Stoian, dirijor: Sebastian Roșca.

Din întreg județul Timiș vor sosi pe scena Muzeului Satului Bănățean colindători din Giarmata, Chevereș, Nițchidorf și Ansamblul ”Junii Timișului.”

Accesul la eveniment este permis conform reglemetărilor în vigoare, cu respectarea măsurilor de prevenție a pandemiei Covid 19.

Cultură

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Publicat

pe

Evenimentul propune o seară de celebrare a folclorului autentic, aducând în prim-plan artiști de marcă ai scenei românești, într-un program artistic de înaltă ținută, ce îmbină emoția, tradiția și apartenența culturală.

Invitați speciali

Concertul îl are ca invitat principal pe îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego, cunoscut pentru interpretările sale pline de sensibilitate și pentru devotamentul față de valorile naționale.

Alături de el vor urca pe scenă nume sonore ale folclorului bănățean și național:

Nicoleta Voica

Liliana Laichici

Ciprian Pop

Florin Boita

Dorinel Gavriluț

Andreea Chisăliță

Oana Stanca

Luminița Safta

În cadrul spectacolului vor participa cu momente artistice deosebite trei ansambluri reprezentative pentru diversitatea culturală a județului: Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” din Deta, sub îndrumarea coordonatorului artistic Božić Diana, Ansamblul german „Edelweiss” din Deta, coordonat de Gerhart și Elena Șămanțu, precum și Formația de dansuri maghiare „Kékibolya” din Sânnicolau Mare, condusă de Bela Bartok.

Întregul spectacol este susținut de Orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub conducerea dirijorului Sebastian Roșca, oferind publicului o acompaniere muzicală de înaltă calitate.

Componenta coregrafică a spectacolului este realizată de Grigore și Floarea Munteanu, care semnează regia și coregrafia momentelor scenice.

Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian, una dintre cele mai apreciate voci din mass-media culturală din regiune.

Accesul publicului

Accesul la spectacol se face pe bază de invitație. Invitațiile gratuite pot fi obținute începând cu 14 iulie 2025, exclusiv prin platforma online www.eventim.ro. Vă recomandăm să vă rezervați locurile din timp, numărul acestora fiind limitat.

Un eveniment cu suflet românesc, pentru o comunitate care prețuiește tradiția

„Drag de Timiș, Drag de România noastră” este mai mult decât un simplu concert: este o declarație de apartenență, un omagiu adus identității culturale a județului Timiș și un prilej de a celebra împreună valorile care ne unesc.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Cultură

Zilele Județului Timiș, regal de spectacole și evenimente artistice. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Banatul folcloric la superlativ, dansuri, cântece autentice, costume tradiționale, invitați speciali, spectacol de gală și horă timișeană în Piața Victoriei cu ocazia celebrării Zilelor Județului Timiș.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, au pregătit un program cultural pe parcursul a 3 zile dedicate celebrării Zilelor Județului Timiș.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județului Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

În 24 iulie 2025, la ora 19:00, la Timișoara Convention Center se desfășoară un concert extraordinar de folclor autentic și simțire românească: Paul Surugiu Fuego – Drag de Timiș, drag de România noastră.  Invitați în recital, alături de cunoscutul interpret Fuego, sunt Nicoleta Voica, Liliana Laichici, Ciprian Pop, Florin Boita, Dorinel Gavriluț, Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta. Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, coregrafia poartă semnătura cuplului Grigore și Floarea Munteanu. Invitațiile sunt disponibile pe siteul www.eventim.ro începând cu 14 iulie. Evenimentul este prezentat de Felicia Stoian și este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

În 25 iulie 2025, la ora 18:00 Sărbătorim Ziua Județului Timiș în Piața Victoriei din Timișoara printr-o horă timișeană, la care participă 10 ansambluri și formații folclorice din județul Timiș, laureate ale Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a.

Iubitorii de folclor sunt invitați la ora 18:30 la Bastionul Theresia la Spectacolul de Gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a. Localitățile câștigătoare sunt invitate în recital, alături de invitați surpriză. Festivalul – Concurs „Lada cu Zestre” din 2025 a fost un adevărat turnir al tradițiilor bănățene, reunind în județul Timiș peste 1500 de artiști și 56 de localități înscrise în competiție. Sânnicolau Mare și Deta au izbutit, etalându-și cu iscusință atuurile culturale, performanța de a obține punctaje egale în revendicarea trofeului competiției. Evenimentul s-a desfășurat între 22 martie și 12 aprilie 2025, în șapte centre zonale, sub organizarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al primăriilor locale. Accesul la spectacolul de gală este liber.

În 28 iulie 2025, de la ora 18:00, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, sărbătorim Ziua Județului Timiș prin literatură în grai bănățean, cu un eveniment deosebit, sub titlul „Visăm la fel”. Alături de partenerii noștri de la Fundația de Abilitare „Speranța” din Timișoara, vom lansa volumul „20 de trăiri, 20 de visuri” semnat de Alexandru Murgoi – un tânăr care transformă graiul bănățean într-o sursă autentică de inspirație, emoție și speranță.

Citeste mai mult

Cultură

Bastion by Merlin. Programul concertelor în luna iulie

Publicat

pe

Weekendurile cu muzică live continuă în luna iulie, în cadrul seriei de evenimente „Bastion by Merlin”, ce transformă centrul Timișoarei, la fiecare final de săptămână, într-un spațiu dedicat muzicii.

Publicul este invitat să se bucure de un repertoriu divers, ce îmbină stiluri moderne, într-un cadru istoric, la Bastionul Theresia din Timișoara.

Prima sâmbătă din luna iulie aduce în fața timișenilor un concert special susținut de 3 Sud Est, trupa care a scris istorie în muzica românească și care promite o seară plină de nostalgie.

Duminică, 6 iulie, în Bastionul Maria Theresia vor răsuna acorduri de rock progresiv al trupei Abra, care revine pe scenă cu un stil inconfundabil și o experiență de peste 40 de ani, alături de Horea Crișovan și Florin Cvasa.

Programul complet al concertelor din luna iulie:

5 iulie – 3 Sud Est

6 iulie – Abra

12 iulie – Magnetical Muse

13 iulie – Bruno and the Blues

19 iulie – MCS United

20 – Amphitrio

26 iulie – Alone at Parties

27 iulie – Mircea Baniciu & Țapinarii

Accesul la concerte este gratuit. Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite