Ne găsiți și pe:

Cultură

Concerte extraordinare de Crăciun și Anul Nou, la Filarmonica Banatul Timișoara

Publicat

pe

Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate concerte ale sfârșitului de an. Spectatorii vor avea ocazia să se delecteze cu lucrări îndrăgite din repertoriul național și internațional, special alese pentru a crea o atmosferă de sărbătoare. Peste 600 de iubitori ai muzicii și-au rezervat deja un loc, astfel că le recomandăm melomanilor care vor să petreacă o seară memorabilă în compania muzicii clasice să își cumpere din timp bilete.

Programul lunii decembrie aduce în atenția melomanilor și un concert simfonic dedicat creațiilor compozitorului Anton Bruckner, cu ocazia a două sute de ani de la nașterea acestuia. Un spectacol dramatic-simfonic, dar și trei recitaluri pentru copii completează tabloul muzical al ultimei luni din an.

Programul complet:

Vineri, 6 decembrie 20024, ora: 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic | Dirijor: RADU POPA, Soliști: DIANA ȚUGUI – soprană

MIHAELA IȘPAN – mezzosoprană, MARIUS BUDOIU – tenor, GELU DOBREA – bas

Vineri, 6 decembrie 2024, ora 19:00, la Sala Capitol ne delectăm cu marile opere ale lui Anton Bruckner, în cadrul unui concert vocal-simfonic de excepție, cu ocazia a 200 de ani de la nașterea compozitorului. Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea maestrului Radu Popa va interpreta „Te Deum”, în do major, WAB 45, o compoziție ce aduce în prim-plan muzica sacră, interpretată de artiștii noștri și cei patru soliști invitați: Diana Țugui (soprană), Mihaela Ișpan (mezzosoprană), Marius Budoiu (tenor) și Gelu Dobrea (bas).

Continuând cu Simfonia nr. 2 în do minor, WAB 102, concertul va explora bogăția și complexitatea sonoră caracteristice lui Bruckner. Orchestrația grandioasă va face ca experiența sonoră să fie cu atât mai impresionantă.

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, ora 11:00 | Sala Capitol

Recital educativ Muzică din desene animate (2-7 ani)

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, la ora 11:00, la Sala Capitol vă invităm să pătrundeți în lumea magică și plină de veselie a desenelor animate! Destinat copiilor cu vârste între 2 și 7 ani, recitalul educativ va aduce la viață muzica din cele mai iubite desene animate. Ana David și Carmen Iuga la vioară, Darius Tereu la violoncel, Bogdan Preda la flaut și Andreea Olariu la pian, vor interpreta aranjamente minunate realizate de Cristian Spătaru.

Cu siguranță, micuții vor fi încântați să recunoască melodiile îndrăgite ce fac parte din universul lor de joacă. În plus, alături de actorul Ionuț Marian Pîrvulescu, prezentatorul evenimentului, experiența va fi interactivă și plină de amuzament.

Miercuri, 11 decembrie 2024, ora 15:00 | Sala Capitol

Recital educativ Colinde în jurul lumii | Ansamblul VOCES TIMISIENSES

Recitalul Colinde în jurul lumii va aduce bucuria sărbătorilor de iarnă în inimile copiilor, printr-o călătorie sonoră fascinantă în diverse colțuri ale lumii. Ansamblul VOCES TIMISIENSES, sub bagheta dirijorului Lucian Onița, va interpreta colinde tradiționale din diferite culturi, oferind tinerilor spectatori ocazia să descopere frumusețea și diversitatea tradițiilor muzicale de Crăciun. Vom fi ghidați în călătoria noastră de actorul Adrian Jivan.

Duminică, 15 decembrie 2024, ora 19:00

Spectacol dramatic-simfonic Recviem IN MEMORIAM dedicat victimelor comunismului Dirijor: VINCENT KOZLOVSKI, soliști: LUIZA FATYOL – soprană, MARTINIANA ANTONIE – mezzosoprană, MARIUS BUDOIU – tenor, CRISTIAN HODREA – bas

La 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cinstim memoria eroilor căzuți în lupta pentru libertate printr-un spectacol dramatic-simfonic. Evenimentul îmbină teatrul și muzica simfonică într-un concept aparte ce presupune recitarea a șapte monoloage scrise special cu această ocazie de Mona Donici, în direcția de scenă a regizorului Levente Kocsárdi, urmate de interpretarea lucrării vocal-simfonice Recviem IN MEMORIAM dedicat victimelor comunismului.

Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea dirijorului VINCENT KOZLOVSKI, îi vor avea alături pe soprana Luiza Fatyol, mezzosoprana Martiniana Antonie, tenorul Marius Budoiu și basul Cristian Hodrea.

Vineri, 20 decembrie 2024, ora 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic extraordinar de Crăciun | Dirijor: CIPRIAN TEODORAȘCU, soliști: CRISTINA MARIA OLTEAN – soprană, ȘTEFAN KORCH – tenor

Una dintre cele mai mari bucurii în preajma sărbătorilor de iarnă este să ascultăm colinde. Și, pentru că iubim tradițiile muzicale românești prilejuite de sărbătoarea Crăciunului, dar și pentru că ne încântă cele din repertoriul universal, reunim cele mai îndrăgite colide din repertoriul românesc și universal într-un singur concert.

Astfel, vineri, 20 decembrie 2024, de la ora 19:00, la Sala Capitol, vă invităm să ne bucurăm împreună cu Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea dirijorală a lui Ciprian Teodorașcu, de cele mai frumoase colinde din lume. Soliștii concertului, soprana Cristina Maria Oltean și tenorul Ștefan Korch vor da culoare acestui program de sărbătoare. Corul va fi pregătit de maestrul Iosif Todea.

Luni, 30 decembrie 2024, ora 19:00 | Sala Capitol

Concert vocal-simfonic extraordinar de Anul Nou | Dirijor: RADU POPA, soliști: PAULA IANCIC – soprană, COSMIN IFRIM – tenor

Întâmpinăm cu bucurie apropierea Anului Nou printr-un concert vocal-simfonic de excepție, luni, 30 decembrie 2024. Sub îndrumarea maestrului Radu Popa, membrii Orchestrei și Corului Filarmonicii Banatul Timișoara ne vor încânta cu un program special ales pentru această ocazie festivă.

Alături de soprana Paula Iancic și tenorul Cosmin Ifrim, artiștii noștri vor interpreta lucrări celebre semnate de J. Strauss, G. Verdi, C. Orff, B. Smetana, C. Chaplin și A. Hopkins.

Publicul este invitat să celebreze alături de noi dragostea pentru muzica clasică, într-o seară de neuitat.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, de la casieria instituției și de pe myticket.ro: https://shorturl.at/BlJvr

Cultură

Apel de proiecte pe tema schimbărilor climatice către artiști. Cine poate să aplice și ce premii se oferă

Publicat

pe

Se lansează a doua ediție a apelului artistic „Ce se schimbă când se schimbă clima?”, produsă de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, în cadrul căreia va fi selectată o lucrare artistică pe tema impactului crizei climatice asupra vieții de zi cu zi.

Proiectul face parte din programul cultural LA PAS/Slowing Down și este finanțat prin Programul prioritar multianual „Repere în cultură” al Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Organizatorii pornesc de la o idee simplă, dar greu de digerat: criza climatică nu mai e doar o temă de raport științific, ci un fenomen care remodelează hrana, transportul, locuirea și sănătatea mintală ale fiecăruia dintre noi. Invocând ideea lui Anthony D. Cortese despre rolul transformării culturale în tranziția spre o societate sustenabilă, apelul mizează pe artă ca instrument capabil să facă vizibil ceea ce cifrele nu pot exprima – și să deschidă un spațiu de reflecție.

Cine poate aplica

Concursul este deschis artiștilor cu minimum 3 ani de experiență relevantă (dovedită prin CV sau portofoliu), cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniți la data depunerii.

Sunt acceptate propuneri din toate mediile artistice, nelimitându-se la pictură, sculptură, artă digitală, video, performance, instalație interdisciplinară, cu specificații tehnice clare pentru lucrările non-fizice.

Un candidat poate depune o singură aplicație, care trebuie să conțină o declarație artistică, descrierea tehnică a proiectului, o sugestie de spațiu expozițional, o machetă sau schiță și un link către portofoliu. Toate condițiile sunt detaliate în Regulamentul de participare, disponibil pe site-ul CRIES.

Onorariu și calendar

Câștigătorul primește 10.000 de lei brut, printr-un contract de cesiune de drepturi de autor, în două tranșe, plus cazare și transport separat pentru evenimentul de prezentare de la Timișoara. Onorariul acoperă tot procesul de producție a lucrării, inclusiv transportul acesteia la Timișoara.

7 iulie 2026: lansare apel;

7 iulie-10 august 2026: depunere aplicații;

10-16  august 2026: jurizarea aplicațiilor;

17 august 2026: anunțarea rezultatelor;

17 august-1 octombrie 2026: realizare proiect artistic;

09-11 octombrie 2026: prezentarea proiectului artistic în Timișoara.

Juriul

Selecția va fi făcută de un juriu format din trei nume cu profiluri complementare: Cristiana Bucureci, artist vizual, fondatoarea Creionetica și director al Collage Festival, cu numeroase expoziții locale și internaționale în Nicosia și Tel Aviv; Cosmin Nasui, curator, istoric și critic de artă, fondatorul platformei modernism.ro și curator la PostModernism Museum și Eduard Jakabházi, designer grafic, prodecan al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și doctor în arte vizuale.

Criteriile de jurizare pun accent, în ordine, pe originalitate (30 puncte), caracter transformativ (25 puncte), relevanță tematică (20 puncte), fezabilitate (15 puncte) și responsabilitate socială și ecologică (10 puncte).

Pentru întrebări și clarificări, artiștii interesați pot contacta organizatorii la adresa lapas@cries.ro.

Proiectul LA PAS/ Slowing Down (2025-2027) este implementat de Asociația CRIES și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de proiecte, în cadrul Programului prioritar cu caracter multianual „Repere în cultură”.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul inimilor, ediția a XXXV-a, la Timișoara. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

În perioada 1-5 iulie 2026, Timișoara găzduiește cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Inimilor, primul festival internațional din România și unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate coregrafiei folclorice mondiale.

Ediția din acest an reunește ansambluri și artiști din Albania, Bulgaria, Cehia, Columbia, Georgia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Ungaria.

Pe parcursul celor cinci zile de festival, care celebrează bogăția și diversitatea patrimoniului cultural imaterial, publicul va avea ocazia să descopere expresii autentice ale culturii populare, prezentate de artiști care păstrează și promovează tradițiile comunităților din care provin.

Festivalul debutează miercuri, 1 iulie, cu parada ansamblurilor, care va porni de la Catedrala Mitropolitană, la ora 19:00, urmată, la ora 21:30, de un spectacol extraordinar, ai cărui protagoniști sunt Ansamblul „Timișul” și Baletul Național „Joc”, din Republica Moldova, însoțiți de actorii Marin Lupanciuc, Diana Nițu, Benone Viziteu, Matei Chioariu și Ana-Maria Cojocaru.

Nu doar Parcul Rozelor va fi un epicentru al bucuriei, la început de iulie, ci și Piața Unirii, unde zilnic, de la ora 20:00, vor avea loc momente acrobatice realizate de artiștii de la Loveart Show (Marea Britanie) și spectacole coregrafice ale trupelor participante la festival (interval orar: 21:30-22:30).

Publicul este așteptat și la activități tematice conexe, care prilejuiesc întâlnirea cu costumele specifice țărilor lumii. De asemenea, ca în fiecare an, bucuria ajunge și în cartiere: duminică, 5 iulie, de ora 12:00, vor avea loc performance-uri în proximitatea bisericilor din Fratelia, zona Soarelui și Calea Șagului.

Intrarea va fi liberă la toate acțiunile cuprinse în festival.

PROGRAM:

MIERCURI | 1 IULIE 2026 | 20:30 | PARCUL ROZELOR
Parada țărilor participante
Festivitatea de deschidere a festivalului
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – GeorgiaAnsamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Spectacol de gala – Ansamblul „Timișul” & Baletul Național „JOC” – Republica Moldova
JOI | 2 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Timișul” Tineret
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” – Bacău
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – Georgia

VINERI | 3 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul „Cununa Timișului” – Ghiroda
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Doina Timișului” – Ghiroda
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul Profesionist „Banatul” – Timișoara
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” – Târgu Mureș
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia

SÂMBĂTĂ | 4 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblurile de dansuri șvăbești din Jimbolia, Biled și Buziaș
Ansamblul „Dor Călător” – Graz, Austria
Ansamblul „Eszterlánc” – Timișoara
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Folcloric „Mladost” al Uniunii Sârbilor din România
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul Folcloric „Bârzava” – Reșița
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina

DUMINICĂ | 5 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Pusta Banatului” – Timișoara
Școala de dans popular „Maria și Marius Ursu” – Timișoara
Ansamblul Folcloric „Doina” – Sânicolau Mare
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Folcloric „Bihorul” – Oradea
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – Georgia
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia

În Piața Unirii, zilnic, de la ora 19:40 (miercuri, 1 iulie), respectiv ora 20:00 (2-5 iulie), vor avea loc momente acrobatice realizate de artiștii de la Loveart Show (Marea Britanie) și spectacole coregrafice ale trupelor participante la festival.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Etniilor, ediția 2026, la Timișoara

Publicat

pe

Festivalul Etniilor, ediția a XXV-a, va avea loc duminică, 14 iunie 2026, la Timișoara, evenimentul fiind dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat.

„Tradițiile, muzica, dansurile și portul popular sunt elemente de patrimoniu, dar mai ales parte din identitatea vie a unui județ. Consiliul Județean Timiș susține Festivalul Etniilor pentru că arată, de fiecare dată, cât de bogat este Banatul prin comunitățile care îl formează. Este un eveniment care aduce oamenii împreună și păstrează legătura dintre generații”, a declarat Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul va începe la ora 17:40 cu o horă multietnică în Piața Unirii, simbol al unității prin diversitate, la care sunt invitați să participe toți timișorenii și vizitatorii orașului.

Festivalul se va desfășura în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara, la ora 18:00, unde vor evolua 10 formații artistice multietnice din Timișoara și județul Timiș, reprezentând un larg areal cultural al minorităților: maghiari, germani, sârbi, romi, slovaci, bulgari, ucraineni, evrei și machedoni.

Atmosfera de convivialitate și bucurie a Banatului de altădată va fi transpusă scenic de Ansamblul Profesionist Banatul, Ansamblul de dansuri populare germane ”Edelweiss” din Deta, Grupul vocal ucrainean ”Zoreaneții” din Știuca, Ansamblul ”Palucénka” din Dudeștii Vechi, Ansamblul Uniunii Bulgarilor ”Slavijak” din Timișoara, Ansamblul Uniunii Rromilor ”Ilo Romano” din Variaș, Corul ”Shalom” al Uniunii Evreilor din Timișoara, Ansamblul ”Necea – Rock” din Dudeștii Noi, Ansamblul ”Fialocka” al Uniunii Democratică a Slovacilor și Cehilor din România – Filiala Timiș și Ansamblul de cântece și dansuri maghiare ”Bokréta” din Timișoara.

Pe scena festivalului vor urca și ansamblurile Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș ”Bujorii Banatului” și ”Băgrinii Banatului”.

Evenimentul va fi prezentat de Maria Borțun – Popescu.

Accesul este liber și gratuit!

Festivalul Etniilor, ediția a XXV-a 2026, este posibil cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș și este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite