Ne găsiți și pe:

Cultură

Expoziție online. Poveștile și istoria cartierului Elisabetin

Publicat

pe

Retrăiește istoria, află poveștile și călătorește în atmosfera Timișoarei vechi online sau la pas prin cartierul Elisabetin, cu ajutorul expoziției: „Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Elisabetin și Netti dr. Diel – O lume într-un cufăr”

Timișorenii și nu numai, vor avea parte începând de vineri, 13 noiembrie, de o incursiune virtuală în lumea Timișoarei de altădată, îmbinând poveștile cartierului Elisabetin despre patrimoniul cultural și istoric, etniile și locuitorii de aici, cu tehnologia secolului XXI.

Spotlight Heritage Timișoara / Patrimoniul sub reflectoare Timișoara este o inițiatiăvă digitală a  Universității Politehnica Timișoara, prin Centrul de eLearning și Centrul Multimedia realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului și parte a Programului Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Dacă anul trecut, în prim plan a fost cartierul Iosefin, anul acesta aducem sub reflector poveștile și atmosfera din cartierul Elisabetin, care vor fi redate din perspectiva lui Netti dr. Diel. Amintirile ei, extrase din fragmentele manuscrisului ”Jurnal de familie” al prof. dr. Pia Brînzeu contribuie la ilustrarea atmosferei din viața cotidiană a cartierului de altădată.

Deoarece condițiile din acest an sunt excepționale, și vernisajul va fi unul diferit.

Expozițiile dedicate cartierului Elisabetin, precum și aplicațiile online și mobile vor fi lansate în cadrul unui vernisaj virtual al expoziției „Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Elisabetin și Netti dr. Diel – O lume într-un cufăr” care va avea loc vineri, 13 noiembrie, ora 11:00 ONLINE.

Participarea este gratuită iar înscrierile se fac completând formularul ATAȘAT.

Gazdele vernisajului vor fi dr. ing Diana Andone și Conf. dr. ing. Florin Drăgan – Universitatea Politehnica Timișoara, Marius Cornea – Muzeul Național al Banatului și Simona Neumann – Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Participanții sunt invitați la un tur virtual al expoziției de la Bastionul Maria Theresia, în cadrul căreia o colecție de exponate din perioada „Belle Époque” și interbelică vor ilustra viața cotidiană publică și intimă din Timișoara veche, readus la viață printr-o cină festivă din secolul al XIX-lea denumită „masa lui Netti Diel” care reunește o serie de personaje – protagoniști ai vieții culturale din Elisabetin de altă dată, fiind martori la un dialog de epocă, multicultural printr-o narațiune a prof. dr. Pia Brînzeu.

Tot în cadrul vernisajului virtual, timișorenii sunt invitați să descopere expoziția stradală cu cele 16 panouri informative din cartierul Elisabetin alături de experții de la Muzeul Național al Banatului, care vor avea intervenții LIVE din fața punctelor emblematice ale cartierului, împărtășind povești și detalii istorice mai puțin cunoscute despre clădirile și monumente din patrimoniul timișorean.

Echipele Centrului de e-Learning și Centrului de Multimedia din cadrul UPT vor prezenta componentele digitale ale proiectului.

Spotlight Heritage Timișoara / Patrimoniul sub reflectoare este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara, prin Centrul de eLearning și Centrul Multimedia realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș.

Patrimoniul sub reflectoare urmărește construirea de straturi multiple de memorii personale și date din istoria cartierelor, comunităților, etniilor și locuitorilor lor care vor fi prezentate digital prin aplicații inteligente și fizic în expoziție. În fiecare an, evenimentele din cadrul Spotlight Heritage Timișoara sunt dedicate unui cartier istoric diferit: Iosefin (2019), Elisabetin (2020), Fabric (2021). Proiectul face parte din Programul Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii și din seria de activități dedicate aniversării primului veac de învățământ universitar la Timișoara, Politehnica 100.

Aplicația Spotlight Timișoara poate fi descărcată:

Pentru utilizatorii Android: https://is.gd/SjiIgv

Pentru utilizatorii iOS: https://is.gd/y6JxeV

Informații despre eveniment sunt disponibile și pe:

Pagina web: https://spotlight-timisoara.eu/

Facebook: https://www.facebook.com/SpotlightHeritageTimisoara/

Twitter: @spotlight_TM21

Instagram: @spotlight_tm

Universitatea Politehnica Timișoara sărbătorește în 2020 primul veac de învățământ universitar la Timișoara, înființată la 11 noiembrie 1920 prin Decret Regal. Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13500 studenţi. În cadrul celor 25 departamente îşi desfăşoară activitatea peste 800 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 1000 persoane.

Centrul de Cercetare în Multimedia, înființat în 1996 are o experiență vastă în cercetare-dezvoltare și programe educaționale în tehnologii multimedia, web, mobile, realitate augmentată și virtuală, cu peste 30 proiecte internaționale.

Centrul de ID/IFR și e-Learning, înființat în 1998 organizează și desfășoară de programe de studiu în regim de învăţământ la distanţă și online la nivel universitar și post-universitar; se implică activ în cercetare și dezvoltare în domeniul eLearning, MOOC (Massive Open Online Courses), OER (Open Educational Resources), studenți digitali, tehnologii avansate web pentru educație, online learning și mobile learning, campusuri virtuale, competențe digitale și antreprenoriat.  CeL a inițiat și derulat peste 25 de proiecte EU, naționale și internaționale în educația digitală. Începând din luna martie 2020, echipa CeL gestionează, prin platforma Campus Virtual UPT infrastructura pentru desfășurarea învățământului online în cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Muzeul Național al Banatului are sediul într-o clădire declarată monument istoric – Castelul Huniade. Sediul temporar al Muzeului Național al Banatului pentru organizarea de expoziții temporare și evenimente culturale este bastionul Theresia, din strada Martin Luther nr. 4.

Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a fost înființată în 2011, cu scopul de a pregăti dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. După câștigarea titlului, Asociația își continuă misiunea de a dezvolta Programul Cultural, precum şi de a strânge fondurile necesare organizării, promovării şi implementării acestuia. Ulterior anului 2023, Asociaţia va avea ca scop sprijinirea şi dezvoltarea de proiecte culturale în folosul comunităţii. În anul 2019, în primul an de producție propriu-zisă, Asociația a derulat împreună cu partenerii săi peste 400 de evenimente culturale la care au luat parte peste 130.000 de persoane.

Cultură

Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Astfel, după un interimat care a început în 1 mai 2026 și care durează, conform legii, maximum 120 de zile, bine-cunoscutul  actor Ion Rizea va prelua conducerea Teatrul Național pentru următorii cinci ani. Stabilitate, echilibru, realism – aceștia sunt pilonii pe care se bazează proiectul cu care Ion Rizea își începe mandatul ca manager al Teatrului Național din Timișoara.

Așa cum declara la preluarea mandatului interimar, Ion Rizea se definește ca „om de scenă, actor al Naționalului timișorean de aproape trei decenii și director general adjunct de două”. Din această perspectivă, proiectul de management al noului manager a probat o viziune exhaustivă asupra Teatrului Național, construind o arhitectură strategică unitară, articulată în jurul Sălii 2023.

În continuarea unei viziuni care, în ultimele două decenii, a plasat Spectacolul și Spectatorul în centrul  absolut al activității sale, noul mandat duce mai departe acest demers, aducând în această ecuație Orașul și Comunitatea. Astfel, deschiderea spațiilor viitoarei Săli 2023 ca platformă culturală conectată la suflul artistic al Timișoarei, dezvoltarea unor programe, inițiative dedicate copiilor, adolescenților și tinerilor, dezvoltarea unei dimensiuni incluzive și educative sunt doar câteva dintre direcțiile care vor configura mandatul lui Ion Rizea.

„Cariera și viața mea sunt legate inextricabil de Teatrul Național din Timișoara. Este o realitate de care sunt mândru și principalul motiv pentru care am decis să particip la concursul pentru postul de manager. Am convingerea că alegerea pe care am făcut-o va face posibil ca Teatrul Național să-și valorifice în continuare istoria recentă – cea a ultimilor 20 de ani – în termenii profesionalismului, ai competenței și, evident, în cei ai excelenței artistice, deschizând, în același timp, drumuri noi pe care echipa TNTm le va explora în viitorul apropiat. Pășesc pe acest drum cu o viziune clară: am proiectat Teatrul Național ca spațiu în care tradiția întâlnește curajul avangardei; mai mult decât o scenă, Teatrul Național trebuie să fie un spațiu al dialogului, al implicării, un spațiu în care fiecare spectator să se simtă acasă și, în egală măsură, să își poată deschide mintea și inima pentru idei și experiențe noi. Teatrul Național va urmări în continuare diversitatea tematică a spectacolelor sale, dar vom deschide larg porțile și pentru noi forme de expresie, conectând teatrul românesc la marile circuite internaționale și aducându-l mai aproape de oameni. Am plecat, de asemenea, de la ideea că noile generații trebuie să descopere Teatrul Național, iar Teatrul Național trebuie să răspundă intereselor și întrebărilor acestora. Îmi doresc, de asemenea, ca în acest mandat, să construiesc împreună cu echipa TNTm o nouă formulă de interacțiune cu spectatorul pe care îl invităm să devină participant activ prin ateliere, dezbateri și spectacole cu deznodământ deschis. Și, nu în ultimul rând, îmi propun să replicăm modelul de conviețuire pe care îl afirmă Timișoara prin colaborări și spectacole accesibile tuturor comunităților și să eliminăm barierele, dezvoltând programe pentru cei care ajung mai greu la cultură”, a precizat Ion Rizea, noul manager al Teatrului Național din Timișoara.

Ion Rizea este membru al trupei Teatrului Național din Timișoara încă din perioada studenției, devenind unul dintre cele mai importante nume ale scenei timișorene, grație amplitudinii interpretative, talentului și magnetismului său, ceea ce i-a adus inclusiv un premiu UNITER pentru interpretare. Din anul 2006, în calitate de director general adjunct, Ion Rizea a coordonat, alături de Ada Hausvater, cele mai importante proiecte ale instituției, numele său fiind pentru totdeauna legat de realizarea Sălii 2 a Teatrului Național, sau de realizarea Atelierelor Fabrica de decoruri, prima linie de producție profesională de decoruri de teatru din România. Cu o carieră care îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai importanți actori români ai generației sale, Ion Rizea reprezintă o prezență solidă în istoria culturală contemporană a Timișoarei.

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul TNT „Cântăreața cheală“, selecționat în Festivalul Național de Teatrul, ediția 2026

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara este deosebit de încântat să anunțe că spectacolul „Cântăreața cheală“ de Eugène Ionesco, regia artistică Mihai Măniuțiu a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru 2026.

Echipa de curatori ai FNT 2026, alcătuită din criticii de teatru Raluca Cîrciumaru, Alina Epîngeac și Sebastian-Vlad Popa, a inclus spectacolul Teatrului Național în această ediție a festivalului, ediție al cărei centru de greutate, așa cum precizează organizatorii, este „trăsătura cea mai vulnerabilă a umanității: (im)perfecțiunea drept calitate și defect ale acestui spirit etern uman”.

Răspunzând pe deplin acestui concept, „Cântăreața cheală“ sparge granița dintre realitate și fantastic. Reciclând un experiment teatral mai vechi, de dinainte de stabilirea sa la Paris, Ionesco descoperă teatralitatea extraordinară, lumea dezarticulată și teribil de comică pe care o conține, inocent, manualul franțuzesc (metoda) „Assimil” de învățare a limbii engleze fără profesor, metodă de care se folosește pentru a duce tradiția teatrală în derizoriu până dincolo de limitele ei, printr-o serie de replici de un comic nebun.

În viziunea bine-cunoscutului regizor Mihai Măniuțiu, „Cântăreața cheală“ reprezintă, în egală măsură, un tur de forță și de măiestrie pentru interpreții deja celebrelor familii Smith și Martin și a personajelor ce gravitează în jurul lor.

Distribuția spectacolului reunește actori emblematici ai Teatrului Național: Matei Chioariu, Cristina König, Cătălin Ursu, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Alina Ilea, Bogdan Spiridon, Roberta Popa, Ionuț Iova, Laura Avarvari, Cristina Rotaru Chiperi, Iuliana Crăescu, Ana Maria Pandele Andone, Alina Spiridon, Jasmina Mitrici, Andrei Chifu și Darius Zet.

Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), iar muzica îi aparține lui Mihai Dobre.

De asemenea, Teatrul Național din Timișoara intră ca partener al Concursului de texte românești – Spațiu pentru dramaturgia românească în Festivalul Național de Teatru, competiție în cadrul căreia trei texte românești vor fi prezentate ca spectacole-lectură în cadrul ediției din acest an a FNT 2026, urmând să fie montate în stagiunea viitoare în cele trei teatre naționale partenere: Teatrul Național din Timișoara, Teatrul Național din București și Teatrul Național din Iași.

Cea de-a XXXVI-a ediție a Festivalului Național de Teatru este programată între 16 și 25 octombrie 2026.

Citeste mai mult

Cultură

Apel de proiecte pe tema schimbărilor climatice către artiști. Cine poate să aplice și ce premii se oferă

Publicat

pe

Se lansează a doua ediție a apelului artistic „Ce se schimbă când se schimbă clima?”, produsă de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, în cadrul căreia va fi selectată o lucrare artistică pe tema impactului crizei climatice asupra vieții de zi cu zi.

Proiectul face parte din programul cultural LA PAS/Slowing Down și este finanțat prin Programul prioritar multianual „Repere în cultură” al Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Organizatorii pornesc de la o idee simplă, dar greu de digerat: criza climatică nu mai e doar o temă de raport științific, ci un fenomen care remodelează hrana, transportul, locuirea și sănătatea mintală ale fiecăruia dintre noi. Invocând ideea lui Anthony D. Cortese despre rolul transformării culturale în tranziția spre o societate sustenabilă, apelul mizează pe artă ca instrument capabil să facă vizibil ceea ce cifrele nu pot exprima – și să deschidă un spațiu de reflecție.

Cine poate aplica

Concursul este deschis artiștilor cu minimum 3 ani de experiență relevantă (dovedită prin CV sau portofoliu), cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniți la data depunerii.

Sunt acceptate propuneri din toate mediile artistice, nelimitându-se la pictură, sculptură, artă digitală, video, performance, instalație interdisciplinară, cu specificații tehnice clare pentru lucrările non-fizice.

Un candidat poate depune o singură aplicație, care trebuie să conțină o declarație artistică, descrierea tehnică a proiectului, o sugestie de spațiu expozițional, o machetă sau schiță și un link către portofoliu. Toate condițiile sunt detaliate în Regulamentul de participare, disponibil pe site-ul CRIES.

Onorariu și calendar

Câștigătorul primește 10.000 de lei brut, printr-un contract de cesiune de drepturi de autor, în două tranșe, plus cazare și transport separat pentru evenimentul de prezentare de la Timișoara. Onorariul acoperă tot procesul de producție a lucrării, inclusiv transportul acesteia la Timișoara.

7 iulie 2026: lansare apel;

7 iulie-10 august 2026: depunere aplicații;

10-16  august 2026: jurizarea aplicațiilor;

17 august 2026: anunțarea rezultatelor;

17 august-1 octombrie 2026: realizare proiect artistic;

09-11 octombrie 2026: prezentarea proiectului artistic în Timișoara.

Juriul

Selecția va fi făcută de un juriu format din trei nume cu profiluri complementare: Cristiana Bucureci, artist vizual, fondatoarea Creionetica și director al Collage Festival, cu numeroase expoziții locale și internaționale în Nicosia și Tel Aviv; Cosmin Nasui, curator, istoric și critic de artă, fondatorul platformei modernism.ro și curator la PostModernism Museum și Eduard Jakabházi, designer grafic, prodecan al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și doctor în arte vizuale.

Criteriile de jurizare pun accent, în ordine, pe originalitate (30 puncte), caracter transformativ (25 puncte), relevanță tematică (20 puncte), fezabilitate (15 puncte) și responsabilitate socială și ecologică (10 puncte).

Pentru întrebări și clarificări, artiștii interesați pot contacta organizatorii la adresa lapas@cries.ro.

Proiectul LA PAS/ Slowing Down (2025-2027) este implementat de Asociația CRIES și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de proiecte, în cadrul Programului prioritar cu caracter multianual „Repere în cultură”.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite