Ne găsiți și pe:

Cultură

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români”, ediția a VIII-a, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Consiliul Județean Timiș vă invită la Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români, ” ediția a VIII-a, 2021.

Două zile pline de tradiții, farmec, pasiune și bucuria de a fi împreună prin intermediul folclorului, aceasta este oferta Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Festivalul debutează luni, 18 octombrie, la ora 18.30, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, cu un recital susținut de soliști cunoscuți din zona Banatului, precum Mihaela Petrovici, Dumitru Teleagă și Stana Stepanescu, dar și de interpreți din noua generație: Lăzărică Imbrescu, Andreea Chisăliță și Dorinel Gavriluț Pîrvoni.

Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, coordonată de dirijorul Sebastian Roșca, a pregătit câteva suite de orchestră în care este prezentat spiritul multietnic al Banatului, precum și un moment în memoriam Luca Novac.

Corpul de balet al Ansamblului Profesionist Banatul aduce pe scena Sălii Capitol din Timișoara jocuri consacrate din zona Banatului(„Salbele”, „Zvoanele”, „Jocul Duminical”), dar și jocuri ardelenești din Valea Șieului (Bistrița – Năsăud), în coregrafia maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu.

Momentul coregrafic „Zvoanele” reunește personalități timișorene cu forță artistică, în acest caz coregrafia purtând semnătura cuplului Brândușa și Nicolae Stănescu și pe cea a maestrului Marius Ursu. „De-a lungul”, „De mână”, „Învârtita”, „De-amăgit”, „Așezata”, „Bărbuncul”, „Deasa” sunt câteva jocuri ardelenești care vor fi prezentate în premieră.

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români” se încheie cu un regal folcloric miercuri, 20 octombrie, de la ora 18.30, la Timișoara Convention Center. Vor aduce tradițiile în inimile și sufletele noastre Andreea Voica, Liliana Laichici și Adrian Stanca.

În recital va fi Orchestra Fraților Advahov din Chișinău, alături de invitații Zinaida Julea, Adriana Ochișanu și Igor Cuciuc. Melodii cunoscute, precum „Hangul”, „Hora mare” sau „Jocul moldovenilor” vor aduce la Timișoara tradițiile românești în interpretarea plină de talent a fraților Vasile și Vitalie Advahov.

Conform OUG nr. 68/2021, accesul în sală este permis doar persoanelor care au schema completă de vaccinare sau celor care au fost infectate cu SARS-COV-2(și se află între ziua a 15-a și a 90-a de la confirmarea infectării). Purtarea măștii de protecție este obligatorie.

Evenimentul va fi transmis online pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ansamblul.banatul.

Invitațiile vor fi disponibile la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, str. E. Ungureanu, nr. 1 din Timișoara, în zilele de 13, 14, 15 octombrie, între orele 10:00 – 13:00 și 16:00 – 18:00.

Prezintă: Felicia Stoian
Finanțator: Consiliul Județean Timiș

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Cultură

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Publicat

pe

În perioada 7 – 27 septembrie 2026, Eufonia Festival revine la Timișoara și în regiune cu cea de-a IX-a ediție, intitulată Colours of Sound. Making the Invisible Visible.

Organizat de Filarmonica Banatul Timișoara, festivalul se va desfășura în trei secțiuni: Masterclass (7–13 septembrie), On the Road (15–18 septembrie) și Brass Academy (21–27 septembrie).

Sunetul nu are culoare și, totuși, muzica naște în fiecare dintre noi imagini, nuanțe și asocieri diferite. Colours of Sound vorbește despre această dimensiune profund personală a ascultării, iar Making the Invisible Visible devine invitația de a o aduce la lumină prin interpretare, dialog artistic și întâlnirea directă dintre muzicieni și public.

Primul capitol al festivalului, Eufonia Masterclass, propune o săptămână intensivă de studiu alături de artiști ai scenei internaționale: Baiba Skride și Vlad Popescu – vioară, Sào Soulez Larivière – violă, Alexey Stadler – violoncel, Aliya Vodovozova – flaut, Tommaso Lonquich – clarinet, Claire Bagot – oboi, Bence Bogányi – fagot și Andrei Gologan – pian. Programul este completat de sesiunile de pregătire mentală susținute de Angelica Postu.

Participanții selectați vor beneficia de lecții individuale și/ sau pe ansambluri și pregătire pentru scenă, având totodată posibilitatea de a evolua în concertele organizate în cadrul festivalului. Sesiunile pot fi urmărite și de participanți pasivi, pe baza înscrierii prealabile.

Cea de-a doua ediție Brass Academy, programată între 21 și 27 septembrie, se adresează tinerilor muzicieni care doresc să își dezvolte tehnica și expresivitatea în interpretarea pe instrumente de alamă. Participanții vor lua parte la masterclass-uri, repetiții și concerte alături de artiștii invitați.

Înscrierile pentru Eufonia Masterclass și Brass Academy sunt deschise până în data de 3 august 2026.

Formularele de înscriere, regulamentele și toate informațiile privind condițiile de participare sunt disponibile pe paginile de socializare ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Eufonia Festival sau pot fi accesate direct la link-urile:

Formular de înscriere: https://forms.gle/phE3WMdtdmtkgioQ7

Regulament: https://shorturl.at/b5QMi

Secțiunea On the Road va continua să deseneze harta Eufonia în vestul țării. Dincolo de Timișoara, muzica de cameră va ajunge atât în locuri pe care festivalul le descoperă pentru prima dată, cât și în comunități în care revenirea este, de fiecare dată o mare bucurie. Fiecare oprire din călătoaria noastră muzicală continuă o relație sau începe una nouă, extinzând firesc comunitatea iubitorilor muzicii de clasice.

La fel ca în cadrul secțiunii Masterclass, și această parte a festivalului cuprinde concerte sociale, una dintre dimensiunile definitorii ale festivalului, dedicate categoriilor de public pentru care întâlnirea directă cu muzica clasică este mai greu accesibilă. Concertele organizate în școli își propun, la rândul lor, să îi familiarizeze pe elevi cu actul artistic. Miza lor depășește formarea viitorului public al Filarmonicii: ele pot cultiva o relație durabilă cu muzica și, pentru unii dintre copii, pot deschide perspectiva unei viitoare cariere artistice.

Programul complet al concertelor, spațiile în care vor avea loc evenimentele și detaliile de acces vor fi anunțate în curând.

Prin intermediul Festivalului Eufonia, muzica este mai mult decât un act artistic. Este o experiență împărtășită între maeștri și tineri interpreți, între scenă și comunitate, între ceea ce se aude și tot ceea ce sunetul face vizibil.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Cultură

Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Astfel, după un interimat care a început în 1 mai 2026 și care durează, conform legii, maximum 120 de zile, bine-cunoscutul  actor Ion Rizea va prelua conducerea Teatrul Național pentru următorii cinci ani. Stabilitate, echilibru, realism – aceștia sunt pilonii pe care se bazează proiectul cu care Ion Rizea își începe mandatul ca manager al Teatrului Național din Timișoara.

Așa cum declara la preluarea mandatului interimar, Ion Rizea se definește ca „om de scenă, actor al Naționalului timișorean de aproape trei decenii și director general adjunct de două”. Din această perspectivă, proiectul de management al noului manager a probat o viziune exhaustivă asupra Teatrului Național, construind o arhitectură strategică unitară, articulată în jurul Sălii 2023.

În continuarea unei viziuni care, în ultimele două decenii, a plasat Spectacolul și Spectatorul în centrul  absolut al activității sale, noul mandat duce mai departe acest demers, aducând în această ecuație Orașul și Comunitatea. Astfel, deschiderea spațiilor viitoarei Săli 2023 ca platformă culturală conectată la suflul artistic al Timișoarei, dezvoltarea unor programe, inițiative dedicate copiilor, adolescenților și tinerilor, dezvoltarea unei dimensiuni incluzive și educative sunt doar câteva dintre direcțiile care vor configura mandatul lui Ion Rizea.

„Cariera și viața mea sunt legate inextricabil de Teatrul Național din Timișoara. Este o realitate de care sunt mândru și principalul motiv pentru care am decis să particip la concursul pentru postul de manager. Am convingerea că alegerea pe care am făcut-o va face posibil ca Teatrul Național să-și valorifice în continuare istoria recentă – cea a ultimilor 20 de ani – în termenii profesionalismului, ai competenței și, evident, în cei ai excelenței artistice, deschizând, în același timp, drumuri noi pe care echipa TNTm le va explora în viitorul apropiat. Pășesc pe acest drum cu o viziune clară: am proiectat Teatrul Național ca spațiu în care tradiția întâlnește curajul avangardei; mai mult decât o scenă, Teatrul Național trebuie să fie un spațiu al dialogului, al implicării, un spațiu în care fiecare spectator să se simtă acasă și, în egală măsură, să își poată deschide mintea și inima pentru idei și experiențe noi. Teatrul Național va urmări în continuare diversitatea tematică a spectacolelor sale, dar vom deschide larg porțile și pentru noi forme de expresie, conectând teatrul românesc la marile circuite internaționale și aducându-l mai aproape de oameni. Am plecat, de asemenea, de la ideea că noile generații trebuie să descopere Teatrul Național, iar Teatrul Național trebuie să răspundă intereselor și întrebărilor acestora. Îmi doresc, de asemenea, ca în acest mandat, să construiesc împreună cu echipa TNTm o nouă formulă de interacțiune cu spectatorul pe care îl invităm să devină participant activ prin ateliere, dezbateri și spectacole cu deznodământ deschis. Și, nu în ultimul rând, îmi propun să replicăm modelul de conviețuire pe care îl afirmă Timișoara prin colaborări și spectacole accesibile tuturor comunităților și să eliminăm barierele, dezvoltând programe pentru cei care ajung mai greu la cultură”, a precizat Ion Rizea, noul manager al Teatrului Național din Timișoara.

Ion Rizea este membru al trupei Teatrului Național din Timișoara încă din perioada studenției, devenind unul dintre cele mai importante nume ale scenei timișorene, grație amplitudinii interpretative, talentului și magnetismului său, ceea ce i-a adus inclusiv un premiu UNITER pentru interpretare. Din anul 2006, în calitate de director general adjunct, Ion Rizea a coordonat, alături de Ada Hausvater, cele mai importante proiecte ale instituției, numele său fiind pentru totdeauna legat de realizarea Sălii 2 a Teatrului Național, sau de realizarea Atelierelor Fabrica de decoruri, prima linie de producție profesională de decoruri de teatru din România. Cu o carieră care îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai importanți actori români ai generației sale, Ion Rizea reprezintă o prezență solidă în istoria culturală contemporană a Timișoarei.

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite